Știri: Vernisajul expoziției tematice ”Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie” (23 iulie 2019, București)

30
marturisiri despre muzică mmb

rubrica museum leviathan.roMuzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției tematice ”Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc marți, 23 iulie 2019, ora 19.00, la Palatul Suțu (B-dul Ion C. Brătianu, nr. 2). Noul proiect expozițional este asociat Festivalului Internațional ”George Enescu”, ediția 2019.

Vizitatorii sunt invitați să participe la un exercițiu muzeal deosebit, menit să-i ajute să trăiască sincron nu mai puțin de trei veacuri de poveste experimentând, ascultând și cunoscând astfel sunetul și captarea lui în istorie. De la orchestra mecanică folosită încă din veacul al XVIII-lea, la pick-up-ul și magnetofonul părinților adolescenți în anii 1970 sau 1980, până la device-urile de înaltă fidelitate ale viitorului, toate acestea pot fi văzute, atinse, cunoscute în două săli special amenajate la Palatul Suțu.
Din panelul uriaș și foarte variat al instrumentelor muzicale create în ultimii trei sute de ani a fost aleasă perspectiva unei antiteze dintre clasic și foarte cunoscut, pe de o parte, și tradițional, aproape arhaic, pe de altă parte. Atmosfera creată de muzică este prezentă prin imagini alegorice pe variate obiecte casnice încă din secolele XVII-XVIII, cu precădere vesela din ceramică și porțelan de producție occidentală.

Muzeul Municipiului București oferă această poveste expozițională pentru prima oară bucureștenilor, amintindu-le astfel că dincolo de confruntări cotidiene, competiții profesionale sau nepotriviri de moment în alegerile noastre, rămâne undeva păstrată dorința de refugiu prin muzică.

”Viața de acasă este fără încetare modelată de muzică. Intimitatea își are preferințele ei muzicale. După cum studiul, distracția sau relaxarea au portofoliul lor muzical. Iar dacă suprapunem cu varietatea vârstelor, culturilor, gusturilor, dorințelor, tot ceea ce devenim și ne definește pe măsură ce creștem și facem alegeri, totul pare să fie însoțit de muzică. Întreaga noastră viață, cu succesiunea vârstelor, pare să flaneze între andante, allegro sau maestoso. Un lucru este clar. Liniștea se dobândește prin muzică. Anxietatea se vindecă prin muzică. Fericirea este sunet, iar iubirea – cea dintâi cheie sol. Cu fiecare gamă trăită culegem sentimente, experiențe, dorințe. Experimentăm și trăim prin muzică. În muzică nu există inadecvare cu timpul trăit.”Adrian Majuru, manager, Muzeul Municipiului București.

Parteneri ai evenimentului: ARTEXIM, DC Communication, Festivalul ”George Enescu”, AVSTORE, ATC Solutions.

Intrarea la vernisaj este gratuită.

Expoziția este deschisă în perioada 23 iulie 2019 – 30 martie 2020.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Comunicat al Muzeului Municipiului București

Arhiva Muzeul Municipiului București

Vezi: www.festivalenescu.ro

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017

Arhiva rubricii Musica

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.