Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Accident” de Florika Waltère

38
motociclist

logo rubrica stress & the cities– Pisoi, ce facem, cum coborâm? Prea-i aglomerat busul, cu atâția schiori și cu cărucioare de copii. – Ies eu prin spate, mami, cu schiurile mele și tu ieși prin față cu bagajele și cu amica. – Dacă le mai găsesc acolo, în bezna și în vacarmul ăsta. Încerc s-o strig să se pregătească. – Mami, dacă nu poți să cobori? Ce fac eu singur în parcarea asta din pădure? –  Cobor și eu prin față, neapărat. Oricum, uite aici mărunțiș pentru telefon. – Și dacă nu au telefon? Papi știe? – Sigur că știe, vine oricum. Fii liniștit. Ai grijă cum cobori. – Stați așa, dom’ șofer! Nu plecați, e un copil pe scară. STOOP!!! Nu închideți ușile. – Amica, ești gata? Bine că ai mantoul lux pe tine, spre siguranță! Unde ne sunt bagajele? – Dar eu nu mai cobor aici cu voi! Mă duce domnul acesta acasă, că are mașina parcată la următoarea. – Eu trebuie să cobor acum imediat, copilul e jos deja, trebuie să vină soțul aici. – Nu-i nimic, îl sun eu să vină să vă ia. Uite că nu răspunde. – Stați pe loc, dom’ șofer, nu plecați, e copilu’ jos singur, trebuie să cobor și eu. – Nu se poate, am stat deja prea mult, trebuia să vă căutați lucrurile din timp. – Uite-l că pleacă! Nu e-n toate mințile! Sună din nou la soț, lasă-i mesaj, te rog. – Acum ți-ar fi prins bine un mobil, îți tot spun! Uite aici mărunțișul meu, poate găsești un telefon public. – De ce ne-ai pus să luăm IRTA asta hodorogită? Aveam zbor direct de la Insbruck. – Copilași, ce să fac, dacă eu nu pot cu avionul? Lasă, că ne-ajută Dumnezeu! – Da’ de ce ne schimbi tu planul hodoronc-tronc? Sună-l tu și spune-i unde-am coborât! – Unde, unde suntem? Unde te duci tu acum în noapte cu schiurile și cu trei rucsaci? Stai aici și coborâm împreună. – Întreabă șoferul unde suntem! Copilu’ ce face singur în parcarea ailaltă? Copilu’, Dumnezeule, unde e copiiilu’? Cobor aici, ciao! Unde cad în întuneric? [în pat, e prea cald în pat.]

– Pisoi, vești mărețe de ziua ta la prima oră! Opt din opt universități îți deschid porțile! Și cu burse pe deasupra. Au sosit scrisorile pe adresa ta de acasă. Știe Buni de ce crede nestrămutat în calitățile tale. – De ce mă suni, mami, la unu noaptea? Sunteți bine cu toții? Și Buni? – Da, mami. Eu tot cu sufletul la gură stau să-ți fie bine la studii, să fii sănătos și să fie mulțumit suflețelul tău! – Merci, mami, sunt bine! – De fapt voiam să te aud… m-a tulburat un vis… Vrei să ți-l spun? – Iar e ceva lugubru ca atunci când eram mic-mic și ai visat că mă dau cu sania în centru și că alunec exact sub roțile busului? – Nu chiar așa, acum nu se știe cine e protagonistul… [pauză] M-am culcat mulțumită cu gândul la ce noroc mi-a dat Dumnezeu acum 20 de ani ca să vii pe lume lângă mine! Și ce sens și ce bucurii am de-atunci în viață. Așa am adormit, dar m-a înfricoșat un accident fatal de motocicletă. Nu știu cine era șoferul fiindcă purta costum complet. S-a prăpădit sub ochii mei, decapitat de un geam enorm de vitrină aranjată pentru Crăciun. M-am trezit înspăimântată. [pauză] Ce vrei, tot o mamă cu griji rămân și după 20 de ani. [pauză] Pisoi, nu uita niciodată, nicăieri: mami te iubește oricum, mereu. – Mami, știu asta, nu uit! E totul în regulă la mine. Culcă-te liniștită! Somn ușor!

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.