Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Refugiații noștri în ospeție” de Florika Waltère

16
refugiati ucraina

logo rubrica stress & the cities– Copilași, pe refugiați îi găzduiesc în apartamentul de la parter, unde stăteau fetele. – Tu unde mai încapi, d-na Preș? – Eu mi-am instalat o bucătărie sumară la etaj și nu-i deranjez. Tot nu mănânc acasă, cum fac eu naveta între cabinete. Le-am dat apartamentul la cheie, să se aranjeze ei între ei cum poftesc. – Nu te deranjează ei pe tine? Așa, dintr-o dată alți cinci în casă? – Înainte, în zilele bune, tot șase eram în casă. Mai aud și eu țipete și tropăit de copil. E firesc, e viață-n casă! – E bucuria ta, d-na Președintă! Tu îți faci datoria creștinească! – Da’ la toți românii ăia care au rămas acolo cu puhoiul de refugiați și așteaptă bombele? La ei nu te-ai gândit? – Ba la ei m-am gândit! De-asta am pus condiția să aparțină minorității românești din Ucraina. Ca să mă-înțeleg cu ei. El e român! – Atunci i-ai făcut un bine unuia de-al nostru! – Da’ cum de l-au lăsat să plece? Băiat tânăr, frumos, puternic? Poate să ia arma-n mână! – Chiar așa, d-na Preș, de ce au plecat? Că în vestul Ucrainei nu au aruncat bombe. Iar noi avem acum nevoie de bani pentru biserică, să plătim chiria! – Ei, nu mă supărați! Încă nu dau bombe la ei acasă! Au trei copii! [pauză] De fapt i-a salvat bebelușa de trei luni: doar de la trei copii în sus au dat drumul și taților. Altfel, la doi copii, pleacă mamele cu copiii, iar tații rămân la arme. Lor li s-a născut copilul al treilea la 7 ani după primii doi și cu 7 săptămâni înainte de invazie. La țanc! Nu înțelegeți? Ei cinci nu se despart! Dacă nu-i scotea bebe împreună din țară, ar fi rămas toți cinci împreună sub bombe. – Da’ la ei e încă liniște. Ce nebunie să o ia razna în lume cu trei copii mici! [pauză]   – Oameni buni! Ce inimă aveți? Și eu, dacă eram mama ei din Italia, aș fi adus-o prin orice mijloace cu familia ei la mine, ca să-i scap de acolo… – Nu mai spune! Au trecut și prin Italia? – Da, de la Suceava au zburat la Milano. – Aha? De ce nu le-a plăcut în Italia? – Nu știu ce nu le-a convenit acolo. [pauză] Ce mai tura-vura? Ați uitat ce ne-au povestit bunicii? Nu știm cum decurg „eliberările rusești”? – Bravo, d-na Preș, bravo pentru fapta ta generoasă! Dumnezeu ți-o va întoarce întreit! Și fratele meu din Bușteni a luat două ucrainience la etajul casei lor. L-au adus cu ele pe Cappuccino, motanul lor alb-cafeniu. Frate-meu le-a găsit și job-uri la hotel. – Copilași, fiică-mea mai mare e entuziasmată: îmi zice să le dau colecțiile ei de jucării, pe care și le-a păstrat cu grijă în sertare. E sigură că n-o să le descompleteze, așa drăguți cum i-a văzut ea în poze…

– N-ar fi binie să-mi iau o mașină, d-na Preș? [pauză] – Nicule, aveți transport gratuit peste tot în Germania, doar cu pașaportul ucrainean… O mașină vă costă prea mult: benzină, service, asigurări, parcări… – Știu, știu, dar putem circula comod pe unde pohtim. Chiar acuși de Paști mierem trei zile în ospeție la Frankfurt la niște prietieni. – Bravo, copilași, profitați că puteți bate Germania în lung și-n lat gratis. „Miereți” în ospeție! – Binie, binie, d-na Preș, grăim disiară! Amu merg să lucru la un patron lituanian.

– Știi care a fost salvarea voastră, Nicule? – Voi, d-na Preș, că sunteți om bun! – Lasă asta, Nicule. Mulți oameni cu inimă sar acum să v-ajute! – Atunci bunul Dumnezeu, d-na Preș! – Și el, desigur, El cu mâna Lui v-a luminat pe calea asta! Vorbesc însă concret, Nicule, un avantaj de-al tău, fără de care…  – A, româna! N-aș fi gândit. – Șeful firmei care te angajează e mare român. Zice: – E de-al nostru. Îi luăm! – Minunat, merci! – îi zic eu. – Dar la ce-l puneți? Că nu are nicio diplomă la el. – El ce știe să facă? – El zice că știe de toate. – Știu basmul: de toate și nimic! – La bază zice că e electrician. – Fain, d-na Preș! Dacă se dovedește bun la electrice, îl  angajez la salariu de meșter după perioada de probă. Avem un sistem de job-rotation ca să vedem la ce se pricepe el mai bine. Iar dacă e băiat serios, se ține de treabă și avansează! Totul legal! – Mulțam, patroane! Scuze că te-am deranjat la petrecere… – Nu-i niciun deranj să facem o faptă bună pentru un român la nevoie. [pauză] Așa că, Nicule, pentru români ești Nicolae, de-al nostru, sau Nicu, pentru nemți ești Nikolay, refugiat ucrainean, iar pentru ruși poți să-ți spui mai departe „Niki”. – Amu, o las mai moale cu rușii, deși am lucrat la ei mult și binie. [pauză] Da’ 2300 de euro bruto pe lună, d-na Preș, adică 1800 neto, nu-i puțin? [pauză] Păi, dacă stau acasă, cu trei copii, cam tot atâta primim de la social. [pauză] – Nu-i deloc puțin, Nicule, când nu ai de plătit apartamentul, care în zona asta la două camere modeste te duce la 1000 de euro cu întreținerea, cum spălați voi nonstop. Dacă lucrezi legal, mai primiți și 660 de euro pentru copii. Apoi, toți prietenii mei oficiali și particulari v-au luat în brațe și vă cadorisesc cu ce poftiți, de la pempărși măsura 4, la sandale și hăinuțe noi măsura 30 și 33. Vă aprovizionați de la mesele publice… Voi nu aveți cheltuieli, Nicule! Vă puteți pune banii de-o parte ca să aveți capital când vă întoarceți în Ucraina! Poate-ți deschizi o afacere acolo cu patronul nostru român, dacă ești om de încredere.

– În fond, le pot înțelege poziția: de ce să muncească ei aici? De ce să-și pună el cârca la bătaie pentru economia germană, doar ca să curgă zilnic jumate de miliard de euro de la nemți pentru carburanții rusești, cu care Putin plătește atrocitățile din Ucraina. Mai bine suge Nicu statul german la sursă. [pauză] – Hai, d-na Preș, că nu-l duce pe el mintea geopolitic! – Greșeala mea! Că nu m-am ținut de planul inițial, să ajut două mame românce cu copii, disperate și neajutorate, în loc să iau un românaș șmecher, bine conectat, care se descurcă oriunde… Ufff, Doamne iartă-mă, că sunt totuși refiugiați. – Stop, stop, d-na Preș, nu te învinui. La ei nu e vorba de viață și de moarte. Nu vin din Harkov sau din Mariupol. – Tu îți imaginezi pentru ei, d-na Preș, o situație stabilă și utilă aici, sub protecția ta, iar ei s-au informat foarte bine că, dacă șmecheresc nițel, se aleg poate și cu o limuzină. Uite-acuși, când Europa e-n război! [pauză] – În prima noastră săptămână, „de dragoste”, mi-a spus el că „nu are nimic cu Putin, că el a lucrat la ruși”. Eu i-am spus că toată Europa, și eu cu ea, avem multe contra lui Putin. Apoi el, că vrea doar să-și pună la adăpost copiii… – Într-un fel are dreptate, d-na Preș: Putin își plasează oligarhii lui cu mari afaceri în Rusia, dar și-n Ucraina, și-n Moldova… – De parcă ucrainenii nu au și ei oligarhii lor? Din cauza corupției i-a tot amânat Europa cu tratativele de aderare… – De parcă nemții nu au oligarhii lor? Scandalurile cu gazele de eșapament trucate din industria auto sau prostirea și sărăcirea miilor de cetățeni cu bilanțurile trucate de Wirecard, mândria softului german până mai anul trecut? – Acum care-i dilema ta, d-na Preș? – Copilași, parcă am o ceață pe inimă. Eu pe cine țin la piept? Un om bun sau un om viclean? – Lasă morala, d-na Preș! E și-una și-alta! Nu mai există alb – negru. Moral nu-l obligă nimic pe el să nu fraierească statul german, cu legile lui lacunare. – Copilași, dar e iresponsabil față de familia lui, pe care o iubește, să nu aleagă o stabilitate pe termen mediu. – Nu-ți mai bate tu capul, că se descurcă el mai bine decât poți tu să-ți imaginezi… – Bine, m-ați lămurit: are nevoie de mine doar ca să mă fraierească și pe mine nițel cu apartamentul gratis. – Tu ți-ai făcut datoria creștină, d-na Preș: faci cu ei maratonul oficial la poliție, Caritas, masa săracilor, oficiul străinilor, al școlilor, asigurare medicală, alocații de copii, peste tot cu telefoane și programări online, solicită actul, așteaptă actul, mergi cu el mai departe la oficiul următor… – Ura, copilași, i-am băgat în drepturi pe Nicolae, Valeria și pe cei trei copilași ai lor! Acum au început să primească ajutoarele sociale. Peste tot stârnesc valuri de simpatie… Răsfăț, nu glumă! – D-na Preș, tu ești răsfățul lor. Tu ești cartea lor de vizită! În primul rând pe tine te-au servit oficialii: mai repede și mai durabil decât ce ai obținut tu pentru ei nu cred că se poate. [pauză]  – Copilași, Nicu îmi spune că se poate, că știe el de la grupurile lui mediale cum se poate ajunge și mai repede la mai mult… Dar e ilegal ce face el. – D-na Preș, nu-i datoria ta să-i deschizi ochii minții spre cele zece porunci. Se mai dă și creștin pe deasupra! Un farsor!

– Dragă patroane, „românașul nostru” din Ucraina, pe care tu n-ai pregetat să-l ajuți cu un job serios, s-a hotărât să nu ia contractul de muncă pe care i l-ai oferit. Pe motiv că a venit aici ca refugiat de război, și nu la muncă, și că trebuie să se ocupe de cei trei copii și de soția lui. De fapt, nu-mi spune în ce sens s-a hotărât. E secretos în chestii care mă privesc și pe mine, așa că s-au instalat tensiuni între noi. Îl văd doar cum pleacă de acasă de luni până vineri între orele 7.00 și 17.00. Nu știu cine poate să-i dea de lucru, fiindcă știe doar rusă, română și ucraineană. O fi căzut la înțelegere cu vreun patron rus. Căci sunt mulți pe-aici… E semnul că e ceva putred la… mine, că m-am înșelat cu „românașul nostru”. Nu-ți mai torn restul dezamăgirilor, căci tu ai treabă pe șantiere. Îmi pare rău, prietene, că te-am pistonat să-ți pierzi timpul cu contractul lui.

– Stimată Frau Inspektor, „refugiații mei” pleacă de la mine, așa încât nu-și pot trimite copiii la orele de germană pe care le-ați organizat pentru ei la școala din cartier. Cu regrete etc.

– Frumos e-aici, copilași, la cafea, în umbră, printre fântâni șopotitoare! [pauză] – Ce mai fac refugiații tăi frumoși, d-na Preș? [pauză] – Hmmm, mă supără. Fac mofturi. – Aha? Ai grijă să nu se supere și ei pe tine și să te pună pe medii, unde te fac cu ou și cu oțet. – Ha-ha-ha, cum au făcut cu președintele Germaniei, Steinmeier! I-au refuzat vizita la Kiev ca persona non grata, pentru politica lui rusofilă din ultimii 20 de ani. [pauză] – Totul a mers ca uns până i-am înregistrat pe adresa mea. După aceea i-am invitat la prânz pe toți patru fiindcă a fost ziua lui Nicu… Minunica aia mică e nelipsită peste tot. Mi-au arătat ce elegantă era cu costumașul nou de la d-na doctor, cu iepurași brodați, ca și cipicii. Dar aerul era încărcat și copiii mă priveau cu teamă. Vorbiseră între ei că vrăjitoarea care le dă casa și-i invită la masă, vrea ca el să lucreze. Îi spusesem pe drum că imediat ce se înregistrează la poliție și la străini, poate să se apuce legal de lucru. – De ce să se supere, d-na Preș? Că nu-l trimiți la război, ci la lucru. E un lux pentru un nou sosit în Germania! Nu i-ai spus-o din capul locului? – Le-am spus-o clar când au intrat în casă cu traducătorul de germană-ucraineană: că nu tolerez să lucreze la negru cât timp locuiesc la mine și primesc social de la stat. – Te-a mințit și el… ca Putin pe noi toți. De parcă tu știi ce face el! – Așa-i. Nu știu. Se ține discret nevoie mare… sau îmi toarnă minciunele. Nici nu trebuie să-mi dea mie raportul. Dar am indicii clare că lucrează ilegal. [pauză] – Eu știu de unii care au luat social din Italia și din Belgia în același timp, iar ei lucrau la negru în Germania. – Sau se întorc în Ucraina de Paști, că au pașapoartele cu care călătoresc gratis, iar socialul le curge în conturile din țările respective… – Eu vin de la București. Tocmai intrase în țară primul val de refugiați. Desigur, cei mai înstăriți. Cu SUV-uri, îmbrăcați cu haine de design-eri… – Și ai mei sunt modern îmbrăcați… – Ei, bine, în România s-au instalat în hoteluri de 4 stele și cer statului român să le plătească sejurul. – Niște afgani drăguți au procedat mai ferm cu amica mea, nemțoaica, bogătașa, care-i găzduise gratis, ca tine, d-na Preș. La plecare i-au devalizat apartamentul, așa, de la revedere…  – Copilași, nu fiți prăpăstioase! Ai mei chiar sunt foarte drăguți! [pauză] – Hmmm, pe dinafară…  Pentru ei Europa înseamnă altceva decât pentru tine. [pauză] – Hai, d-na Preș, nu mai fi bosumflată. Zi mersi că ești sănătoasă, stabilă financiar și-ți permiți aventuri caritative… Fii însă foarte atentă! Taie cordonul înainte de încurcături mai mari și înainte să te atașezi de copii, care n-au nicio vină! – Ai grijă să nu ieși jumulită ca nemțoaica mea cu afganii… – Ok, ok, e cinic ce-mi spuneți, copilași, dar e real. Am să-i ajut să plece cât mai pașnic. – Noroc și izbândă! – Dă-ne alarma dacă iese foc! – Și pară!

– Când am venit noi aici în anii ’80… Nemții nu ne dădeau nimic, pe motiv că Germania nu era țară de imigrare. Îi cumpărau doar pe nemții lor. Nici să muncești nu aveai voie, decât dacă primeai azilul, ehe, cu noroc, după un an-doi. – Aud de la Suissa că elvețienii care stau pe social și caută locuințe, ies să demonstreze că refugiații din Ucraina primesc mai mult ca ei…  – Hai să vă spun una nostimă cu un românaș de-al nostru, care este electrician. – Electricienii se caută ca pâinea caldă, are și de unde-alege! – Da’ crezi că el vrea s-aleagă? El a ales: ajutorul social. Are o stratagemă când îl obligă oficiul muncii să se prezinte la vreun patron care vrea să-i dea de lucru: nu se rade câteva zile, trage câteva duști bune de rachiu, se îmbracă neglijent și se poartă tot așa. Patronii nu știu cum să-l trimită învârtindu-se acasă. Și tot așa la următoarele „interviuri”. [pauză] Așa că, d-na Preș, românașul tău din Ucraina n-o să aleagă el opțiunile tale optime de viață, ci pe cele de moment, pe care i le servesc șmecherii lui din whatsApp. [pauză] – Copilași, știu și eu cum statul ăsta e supt de șmecheri veniți din toate colțurile lumii. Îmi dă detalii picante prietena mea care face de ani de zile benevolat la Crucea Roșie. S-a convins și ea că tot ce face acolo nu-i ajută pe alții să se ajute singuri, ci, dimpotrivă, îi ajută pe șmecheri să sape și mai abitir la temeliile sistemului ăstuia, bun-rău, cum e, dar care ne ține pe toți. – Încă! Dar nu ne va mai ține mult; se surpă sub ochii noștri. Oricum, sistemul german nu este sistemul lui Nicu. – Copilași, dar este sistemul european, în care ucrainenii vor să intre cu trup și suflet.[pauză] – Găsește-le tu scuze pentru alegerile lor în interes strict particular, că-ți vor lua ei tot brațul pentru mâna ce le-ai întins! – Cam așa mi-a și spus Nicu al meu: „Voi vreți, d-na Preș, ca noi să facem ce vreți voi! (Folosește „voi” în loc de „dvs.”) – Nicidecum, Nicu, tu ești răspunzător pentru tine și familia ta să alegi opțiunile cele mai bune ce ți se oferă. Eu ți-am oferit adresa și apartamentul pentru două luni. Cu acestea ați obținut restul, social și muncă. Alegeți ce doriți, adică ce e mai bine pentru voi.  – La început nu ne-ați spus că putem să stăm la voi doar două luni.” – Ia te uită, d-na Preș, te mai ia și la rost! Face ca ambasadorul lor cu politicienii germani: nu scapă nicio ocazie să le dea în cap nemților cu vina lor istorică față de Ucraina în al Doilea Război Mondial. De aici de răspunderea nemților să-i ajute pe ucraineni cu tot ce le cer ei acum… – L-am pus la punct pe Nicu: le spusesem că îi țin până se aranjează în sistemul social german, iar asta s-a întâmplat mai repede decât am crezut și nu mai au nevoie de ajutorul meu. Sunt liberi să facă ce cred ei, dar nu la mine acasă, pentru că m-au înșelat în încrederea cu care i-am primit. – Nu le pasă lor de încrederea ta. Bine că nu ai niciun contract cu ei, nu ți-au plătit nimic, sunt liberi să-și găsească în altă parte. – Chiar i-am îndemnat să caute de zor: „Sunteți primiți peste tot cu brațele deschise! Acum la început, până nu vin solicitările de la ceilalți 600.000 de refugiați ucraineni… Poate vor să se fălească unii politicieni locali că v-au dat locuință socială nouă, ca să apară la ziar cu voi. Că arătați așa de bine împreună!”

– Ești absurdă, d-na Preș, cu pretinsele tale principii! – Suntem complici, amice, noi toți, statul german, că l-am finanțat pe Putin timp 30 de ani, ca să dea iama ca-n ograda lui prin Georgia, Cecenia, Ucraina, Siria, Africa…  – Nu-i purta tu de grijă statului german. Lasă-l să le plătească, legal sau ilegal, tocmai pentru că a fost complicele lui Putin. [pauză] Tu nu plăteai la negru tanti+le tale la copii în anii ’90? – A, nu, copilaș, nu fi de rea credință! Știi prea bine cu ce caznă le luam viza turistică pe trei luni de la oficiul străinilor. Ca să pot să mă duc eu la serviciu, altfel am fi căzut fetițele și cu mine caz social pe capul lor. Tanti-le mele nu au luat un sfanț de la statul german, nici măcar tratamentul dentar când au avut un abces. Iar la șapte ani ai celei mari mi-au spus nein funcționarii publici: „Angajați-vă o nanny de pe piața muncii!” Ceea ce am și făcut. Am găsit o româncă. Le lua de la școală, le făcea de mâncare și sta cu ele până veneam eu seara. Mai mult am muncit eu pentru ea cu actele ei legale decât ea pentru copiii mei… – Hai, nu te enerva, d-na Preș. Înțeleg, totuși, că te roade că tinerii se descurcă mai lejer ca tine, și alții ca tine, care mult v-ați chinuit până ați scăpat din țară înainte de 1990, iar apoi iar v-ați căznit ca să vă faceți o viață decentă în Vest. [pauză]. Ăștia, care se plimbă acum prin Europa ca-n pampas, ei nu gândesc ca tine. – Nu e vorba de ce gândesc eu, amice, ci de legile țării ăsteia. – Hai, nu te da justițiară, că n-oi fi tu curată ca lacrima.[pauză] – Sper să fiu!

– Ei, d-na Preș, te-au dezamăgit și protejații ăștia? Tot în roz îi vezi? [pauză] Cum v-ați lămurit la Oficiul Străinilor [Ausländer Amt/AA]. – Copilași, acolo a fost momentul adevărului pentru ei… Hmmm, nu știu de ce, dar le era frică de AA. A trebuit să-i forțez cumva, cu argumente solide, să meargă acolo, caci altfel nu pot rămâne în UE mai mult de trei luni… – Sigur că aflaseră ei de la grupurile lor de wahtsApp-iști că i-ar de-servi să meargă la AA, că i-ar lua la puricat ce bani circulă ei… – Copilași, lasă să fie de la mine cazarea lor completă, că sunt o familie tânără și frumoasă, la început de drum. Cel puțin el muncește pentru o mașină și nu o fură, ca alții. – Ei, nu, că ești mai naivă ca guvernele germane, cu politica lor de aservire la ruși! El își cumpără mașină și pe banii noștri de contribuabili, atâta timp cât lucrează la negru. [pauză] – Nu vă mai agitați inutil, copilași, că au plecat! [pauză] – Aha? Unde? În Ucraina? La război? – Nu știu, nu i-am întrebat, căci eram supărați. Cred că în Spania. La capătul celălalt al continentului. – Ah bon! Sunt deci în ospeție prin Europa! [pauză] – D-na Preș, tu ești predestinată să te facă preș românașii noștri, iar acum ai și ucrainienii în palmaresul tău caritabil. – Terminați, guri rele ce sunteți! Sunt refugiați de bombe, basta, cu trei copii mici după ei! Iar ei sunt altfel, nu știu cum să spun, parcă mai civilizați… – Ei, asta-i bună, d-na Preș! Lucrez și eu onorific pe unde se cere. Nu e nicio prăpastie între românași, ucrainieni, sirieni, africani… Dar e cu siguranță o prăpastie între noi, generația UHU, unter hundert [sub o sută de ani] și tineretul de azi. Ei sunt cu totul altfel. Nu sunt mai civilizați, ci sunt mobili, volatili, migratori, mânați de medii, de Twitter, FB, WhatsApp… Se vântură agil ca un banc de pești interoceanic, încotro îi duce trendul, mereu către opțiunea optimă de moment. Ce-a fost ieri și ce va fi mâine nu-i problema lor… Sau vor afla tot din medii când vine momentul să o abordeze. – Poate le dă acum un impuls benefic și durabil Elon Musk: a cumpărat Twitter pe zeci de miliarde și vrea să-l reformeze… moral și planetar. – Copilași, să ne rugăm pentru Elon să-i lumineze Dumnezeu viziunile planetare și interplanetare! – Pe cele umane să i le lumineze!

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.