Mă gândesc la esența lucrurilor. Oamenii au uitat să creeze lucruri cu propriile mâini. Ei iau de-a gata totul de la supermarket și nu-și mai bat capul cu geneza. La ce le-ar trebui?! Unicul lucru la care se gândesc e cum să acumuleze cât mai mult. Nu contează cum. Fiecare epocă a avut greutățile ei, dar aceasta pare să fi ajuns la apogeul individualismului și indolenței.
„– Știi ce înseamnă «süveydâ»?
– Nu știu.
– În centrul inimii este un punct mic, dar cel mai prețios. Se spune că acolo îi ținem pe cei mai dragi nouă.”
Auzisem într-un film turcesc aceste replici care mi-au scuturat miezul inimii și primul gând mi-a fost acesta: „Când deschizi locul unde se află inima mea, e de parcă ai pătrunde într- o lume de comori, căci acolo se adăpostește toată dragostea mea de lumini și culori.”
Ei, bine, aceste replici m-au urmărit mult timp, chiar și în visele de noapte, ducându-mi gândurile până la poveștile auzite în copilărie de la înțelepții satului. Una dintre aceste povești era despre süveydâ-ül kalb sau habbet-ül kalb, despre care se spune că ar fi păcatul ascuns în inimă și secretul care se cuibărește prima dată în inimă, căci ea este prima care știe toate păcatele și necazurile noastre. Turcii au preluat cuvinte din limbile civilizațiilor (țărilor) cu care au fost în contact de-a lungul istoriei și astfel au creat o limbă foarte bogată. Așa fiind, s-ar putea să nu cunoaștem sensul unor cuvinte pe care le întâlnim, în viața de zi cu zi, în limba turcă și ar putea să ne pară interesante. Cuvântul süveydâ (în arabă, süveydā) se numără printre cuvintele care au trecut din limba arabă în limba turcă. Potrivit Dicționarului Limbii Turce (TDK), cuvântul süveydâ înseamnă: 1. (subst., învechit) – pată neagră despre care se crede că există în mijlocul inimii; 2. (subst., metaforă) – păcatul ascuns în inimă. Păcatele formate în inimă sunt asemănate cu puncte negre, iar gradul obscurității acestor puncte negre este dat de cuvântul süveydâ. Prin anagramarea termenului arab süveydā se obțin esved cu sensul negru și sevdâ care, în limba turcă, înseamnă dragoste puternică, iubire. Așadar, din combinația esved și sevdâ rezultă suveydâ, adică „dragostea neagră”. Acest cuvânt este folosit mai ales printre mistici și este definit ca întunecarea și nivelurile inimii. Păcatele îmbolnăvesc inima. Sfântul Muhhamed bin Muhammed bin Mahmûd, având ca poreclă Hâfız-ı Buhârî și Pârisâ, spunea că „cele mai dăunătoare văluri care țin o persoană departe de Allahü Teâlâ (Dumnezeu cel Atotputernic) sunt întunecarea inimii, boala ei, adică iubirea de lume care se instalează în inimă”. Inima este locul iubirii. O inimă fără iubire este moartă. În inimă, există fie iubirea pentru lume (cu sensul de „plăceri lumești”, n.n.), fie iubirea de Dumnezeu. Lumea înseamnă lucruri care sunt interzise de Allah. Când dragostea pentru lume este îndepărtată din inimă prin rugi și închinare, inima devine pură, iar iubirea de Dumnezeu umple această inimă curată de la sine. Când omul comite un păcat, inima se întunecă și se îmbolnăvește. Dragostea pentru lume se instalează în inimă și dispare iubirea de Dumnezeu. Această dragoste vine de la prieteni răi și de la urmărirea lucrurilor inutile. Trebuie să se străduiască din greu pentru a le scoate din inimă. Citirea cărților inutile și vorbirea despre lucruri inutile (de ex., bârfa etc.) măresc această dragoste. Privind imagini care sunt haram (interzise), vizionarea de filme, ascultarea de instrumente și sunete haram plasează dragostea de lume în inimă. Înțelegem prin dragostea de lume toate aceste lucruri inutile și interzise. Toate acestea îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu. A fi bolnav de inimă înseamnă a-l uita pe Dumnezeu. A fi bolnav de inimă înseamnă a da inima altcuiva decât lui Dumnezeu. Să fii bolnav de inimă înseamnă să nu te bucuri de poruncile Domnului, să te bucuri de ceea ce El interzice și să urmezi „poruncile banului”. Se spune într-un hadis (cuvintele și acțiunile profetului Hz. Muhhamed): „Când comiți un păcat, o pată neagră va apărea pe inimă. Dacă te pocăiești, acea pată va fi ștearsă. Dacă vei continua să comiți păcate, acea pată va deveni mai mare și va acoperi toată inima.” Profetul nostru, Hz. Muhhamed (Pacea fie asupra sa!) a spus: „Necazurile tale sunt păcate, iar pocăința este leacul.” Toate necazurile care li se întâmplă oamenilor sunt din cauza păcatelor lor. Când te pocăiești, păcatele tale sunt șterse. Sunt mai mult de șaizeci de păcate săvârșite cu inima. Voi enumera câteva dintre ele: aroganța (kibir), ura/ranchiuna (nefret/kin; arabă, hıkd), invidia (haset), bănuiala (suizan, şüphe), lăcomia (tul-i amel) etc.
Este semn de aroganță să vrei ca nimeni să nu stea lângă tine, să nu accepți cuvântul drept, să nu-i mulțumești celui care îți arată defectul și să preferi mereu compania celor bogați. O persoană arogantă nu poate fi o persoană dreaptă. Mândria este un obstacol în calea tuturor faptelor bune. Cel ce spune că nu este arogant este arogant. Există și un verset în Coran care spune că: „Allah nu-i place pe aroganți.” (Nahl 23)
A urî pe cineva înseamnă să ții ranchiună față de acel cineva. Este haram (interzis) să ții ranchiună față de cel care te sfătuiește. Trebuie să-l iubești și să-l respecți. Cu toate acestea, ranchiunosul respinge ceea ce este egal sau superior lui. Fiind un incapabil, devine arogant. El nu se poate smeri când trebuie, de fapt, să arate smerenie și nu acceptă cuvintele și sfaturile drepte pe care le primește. El vrea să arate că este superior tuturor celorlalți. Nici sub tortură nu și-ar cere scuze.
Invidia este gelozie, a nu putea suferi pe cineva. Invidiosul respinge cuvintele și sfaturile drepte. Chiar dacă cel dinaintea lui îi este superior, el este arogant față de acesta, nu vrea să-l întrebe și să învețe nimic. Omul nu poate fi eliberat de invidie. De exemplu, când vede mașina bună a cuiva, el îi caută defecte. Viața celui invidios este plină de întristare. Văzând că binecuvântarea persoanei pe care o invidiază nu scade, ci chiar crește, are o cădere nervoasă. Pentru a fi eliberat de invidie, el trebuie să dea daruri celui pe care îl invidiază, să dea dovadă de smerenie față de el și să se roage pentru ca binecuvântarea lui să crească. De exemplu, să spună: „Doamne, dă-i mașini mai bune!”
Bănuiala presupune că cineva face un lucru rău. Gândul rău care vine la inimă nu înseamnă că acel cineva a făcut un lucru rău, dar faptul că ai bănuit asta este un lucru rău. De exemplu, când vezi un stilou la cineva, nu este o bănuială să te gândești dacă a furat acel stilou („Oare o fi furat acel stilou?”), dar este atunci când crezi că poate a furat („E posibil să fi furat.”).
Lăcomia (Tul-i amel) este atunci când omul vrea să trăiască mult timp pentru a se putea bucura de plăcere. Motivele lăcomiei sunt să fii aplecat către plăcerile lumești, să uiți de moarte și să te lași înșelat de sănătatea și tinerețea ta. Tul-i amelli (lacomul) nu-și face rugăciunile la timp și abandonează pocăința. Inima lui devine dură, nu urmează sfaturi și uită de moarte. Își petrece toată viața pentru a obține bogăția și poziția lumească, uită de viitor și se gândește la plăcerile inutile ale lumii. Pentru a scăpa de toate acestea, ar trebui să cugete că moartea poate veni oricând, să-și aducă aminte că sănătatea și tinerețea nu împiedică moartea. Se întâmplă frecvent ca mulți bolnavi să se recupereze și să trăiască și mulți oameni sănătoși să moară.
Se spune într-un hadis:
„Pe măsură ce omul îmbătrânește, lăcomia lui de bogății și ambiții pentru bunuri devine mai tânără.” (Müslim)
„Cine vrea Paradisul nu trebuie să aibă ambiții lungi și să nu uite de moarte!” (Ibni Abid-dünya)
Allah nu va proteja de dezastrele din această lume și din cea de apoi pe cel ce nu se protejează de păcate. Dacă ne străduim să scăpăm de păcat, Allahü Te’âlâ (Domnul cel Atotputernic) ne va ajuta. Dacă nu acordăm atenție păcatului, nu putem supraviețui dezastrelor. O persoană este lipsită de belșug din cauza păcatelor pe care le-a comis. Nu există nici o abundență în câștigurile păcătosului. Viața lui este plină de necazuri. El trebuie să vadă fiecare păcat ca fiind foarte periculos. Unul dintre semnele unui credincios este că el vede păcatul său ca fiind foarte periculos. Într-un hadis se poruncește: „Un credincios își vede păcatul ca pe un munte la patul său și se teme că va cădea imediat peste el. Un ipocrit îl vede ca pe o muscă pusă pe nas și crede că va zbura imediat.” Dezvăluirea unui păcat săvârșit în secret este un al doilea păcat. Astfel de păcate sunt greu de iertat. În hadis, se spune: „Fiecare credincios este iertat, cu excepția celui care își dezvăluie păcatul altora.” A comite un păcat nu este o blasfemie. Dacă nu se acordă atenție faptului că este un păcat, atunci va fi blasfemie. Cel mai bine este să te rogi și să eviți păcatul. Păcatele, altele decât necredința și blasfemia, sunt împărțite în două: în prima parte sunt păcatele dintre Allah și slujitor, precum să bei alcool și să nu te rogi. Ar trebui să fii foarte atent la aceste păcate mari și mici. Profetul Hz. Muhhamed (Pacea fie asupra sa!) a spus: „Este mai bine să eviți o fărâmă de păcat, adică un pic de păcat, decât suma tuturor geniilor și închinărilor umane.” Este o datorie religioasă să eviți un păcat. Toate faptele care nu urmează porunca divină sunt păcate mari. Unele păcate par mici în comparație cu altele. A nu săvârși un păcat minor este o răsplată mai mare decât închinările zadarnice ale lumii întregi. Pentru că nu este o datorie să faci o închinare în zadar, ci evitarea păcatelor este o datorie pentru toată lumea. De exemplu, a nu te ruga este un păcat mai mare decât a bea. Este afirmat într-un hadis: „Un credincios adevărat este cel care urăște păcatul și își face plăcere din închinare.” Bătrânii religiei spun: „Oamenii, și buni și răi, fac bine. Totuși, numai cei cu adevărat credincioși, cei buni, evită păcatul.”
Alte păcate sunt: să te bucuri de necazul altuia (șematet), să te superi pe prietenul tău (hijr), să nu te ții de cuvânt (gadr) etc.
În hadisuri se poruncește:
„Dacă te bucuri de necazul altuia, Allah va lua necazul de la el și ți-l va da ție.”
„Nu este o binecuvântare să ai resentimente mai mult de trei zile.”
„Cel care nu se ține de cuvânt va fi pedepsit rău în Ziua Judecății.”
Secretul vine mai întâi în inimă, înainte de a fi dezvăluit. În acest sens, cunoașterea lui Allah este legată de prima stare a unui lucru înainte de a fi legată de a doua stare. Pentru că El „cunoaște esența inimilor”. El cunoaște și îmbrățișează secretele tuturor oamenilor, ascunse în pieptul lor și care nu pleacă niciodată. Cum s-ar putea ca lucrurile pe care le fac ei în secret să rămână secrete pentru El?!
„O, cel care-și păstrează taina în inimă!
Cel care a creat inima o știe.” (Âyet) (*)
Se mai spune că süveyda este punctul negru din inimă, unde se află adevărul despre întreaga existență a omului. Este esența care cuprinde întregul tărâm material și spiritual. Așa cum propriul pom fructifer este prezent în miezul său, în același mod, întregul univers este prezent sub forma unei esențe în punctul numit süveyda. Inima este purtătoarea de secrete. În această privință, oricine a intrat în propria sa inimă, a găsit conversația sufletului cu inima. Süveyda este ca pupila care se naște în albul ochiului, născută în roșul sângelui inimii fără iris și care caută lumina inimii. Dragostea pentru sine (sevda) este căutarea luminii în cel mai mare dor al inimii visătoare. Nu s-a născut inima care nu s-a îndrăgostit, tânjind după lumină. Süveyda este inima care s-a micșorat până a devenit un punct care s-a îndrăgostit de lumina pupilei ochiului care s-a deschis pentru a umple inima. Urma lăsată de această îndrăgostire este îmbrățișarea care devine din ce în ce mai mare și se deschide spre iubire.
Istanbul, Turcia, august 2021
Fiecare literă a numelui „Süveyda” exprimă următoarele caracteristici:
Litera S: Visare
Litera Ü : Blocarea continuă a succesului
Litera V: Introversie, indiferență
Litera E: Lupta pentru a scăpa de necazuri
Litera Y: Experimentarea constantă a tristeților din trecut
Litera D: Deținerea unor puteri superioare
Litera A: Îndrăzneț, energic (**)
„O, Yunus neajutorat, nu fi arogant cu nimeni, fii smerit ca pământul! Toate grădinile de trandafiri se termină în sol. De ce ți-e frică de moarte? Nu-ți fie frică, ești veșnic! Să știi că persoana care arată bine în exterior este goală în interior.” (Citat despre aroganță, de Yunus Emre)
„Arogantul nu se deoache,
De aceea nu are lumină în inimă.
Există o cale către Dumnezeu în inima lui,
El nu o vede, este un străin în mâna lui.
Să știi bine! Calea adevărului este un secret în inimă,
Toate trăsăturile sunt aceleași în inimă.”
(Din Epopeea aroganței de Yunus Emre)
________
(*) İsmail Hakkı Bursevi, Ruhu’l Beyan Cilt: 8
(**)https://www.isimarsivi.com/kiz-isimleri/arapca/suveyda
Surse bibliografice:
İsmail Hakkı Bursevi, Ruhu’l Beyan Cilt: 8
Rıyâd-un-nâsıhî
https://www.turkiyegazetesi.com.tr/Genel/a243472.aspx
https://dinimizislam.com/detay.asp?Aid=1249
Vezi: Arhiva rubricii Traditiones
Vezi articole la rubricile Universalia și Traditiones în revista Leviathan, click aici.
