„Tăcute tăceri” de Cornelia Bartels

91
decupaje cornelia bartels germania

sigla rubricii decupaje cornelia bartelsAstăzi capul îmi este greu. Îl port așa pe umeri de câteva zile bune. Nu îl pot controla. Nu îl pot ajuta și ușura cu nimic. Greu de gânduri. Greu de griji. Greu de neliniștite întâmplări și vești. Greu de tăcerea ce s-a așternut în jur.

E vară. E cald, neobișnuit de cald pentru noi. Sufocant. Nici cerul nu se lasă ușurat și acoperit de mantia norilor, ci rămâne pârjolit de razele soarelui fierbinte, zi și noapte, de câteva bune săptămâni. Înainte vorbeam cu cerul. Mă destăinuiam lui în tăcere, din priviri ne înțelegeam. Îmi răspundea mereu când îi căutam compania. Norii erau cuvintele lui, care se rostogoleau în fața ochilor mei, înălțați înspre cer. Forme, albe figuri, învolburate pe albastrul infinit, mă lăsau să-l înțeleg în voie. Să-l descifrez într-o infinită tăcere. Și-atunci când era complet acoperit știam că era obosit. Dorea să plângă, dorea să plouă. Dorea să fie liniștit. Dar, uneori, dorea să fie auzit cu adevărat. Să rupă tăcerea aceea grea. Trăsnea, fulgera, ploua, plângea. Și vântul îl ajuta. Îl răscolea și-i alunga fără voie norii. Și eu îl înțelegeam, oh, de câte ori nu am trăit și eu asemenea momente! Ne înțelegeam perfect. Cerul rămâne tabla pe care îmi scriu tăcutele tăceri, tăcutele gânduri și ploile mi le șterge, și vântul mi le împrăștie. E bine așa. Conviețuim perfect și singurătatea nu mai este atât de singură. Semnele de neuitare pe care le caut uneori, le regăsesc în limbajul lui ceresc, în limbajul norilor. Cerul, mantia mea ocrotitoare. Egal în orice anotimp. Ne căutăm, ne privim, ne  întâlnim zilnic, în fiecare noapte și, uneori, mă simt ca în cer, alergând în întâmpinarea infinitului lui, în speranța că voi reîntâlni sufletele celor dragi care și-au găsit liniștea acolo, sus, cu el, într-o lungă tăcere.

Și păsările tac în copaci, însetate. Nimeni nu le dăruiește nicio picătură de apă. Nici  cerul nu e darnic cu ele. Copacii tac și ei sub arșița soarelui, uscându-se. Frunzele se desprind de pe ramuri mai devreme ca de-obicei, îngălbenite a toamnă. Iarba tace sub picioarele noastre și se lasă călcată fără să scoată niciun oftat. Iarba tace sub uscăciunea prăfuită a unei veri toride. Numai ciulinii se lăfăie în căldura verii, pe câmpul uscat și prăfuit, înflorind în tăcere. Sunt singurele flori care mai rezistă în fața razelor soarelui, într-o tăcere ce vrea să dovedească putere și rezistență în fața acestei fierbințeli, de parcă ar vrea să ne spună „sunt liber să sufăr”…

Trandafirii și-au scuturat petalele, căzute în praful grădinilor. Nici hortensiilor, margaretelor, mușcatelor nu le e ușor… doar cele de pe balcoanele oamenilor se bucură puțin de generozitatea lor, sorbind apa cu care sunt uneori udate. Ele rezistă. Și eu încerc să rezist. Și eu mă simt la fel de liberă ca florile ciulinului, liberă să sufăr. Dar suferința mea are alte rădăcini înfipte, nu în pământul uscat al câmpiilor sau grădinilor, ci în magma sufletului încercat nu numai de zăpușeala de-afară ci și de o mulțime de alte întâmplări, vești care-l pârjolesc în tăcere. Tăcute tăceri pe care nu le poți șterge cu lacrimi. Nu le poți da glas decât într-o tăcută rugăciune. Te rogi pentru tine, te rogi pentru cei încercați de viață, te rogi pentru îndepărtarea durerii tale, a durerilor altora, oameni dragi ție, apropiați sau îndepărtați.. Și „dacă simți durerea, ești în viață, dacă simți durerea altora, ești Om”, spunea Lev Tolstoi… Sunt Om și sunt în viață. Îmi las sufletul în palmele împreunate a rugăciune și-apoi cu amândouă mâinile ating inima. Devin omul care și-a recâștigat credința în puterea rugăciunii, omul care a făcut pentru o clipă curat în locul răvășit de frici, de îndoieli,de necredințe, de patimi și mă liniștesc într-o adâncă binefăcătoare tăcere și sper.

Am avut marea bucurie de a nu fi singură de Sfânta Maria, căci un om drag mie a avut curajul de-a rupe tăcerea și-a venit din lumea aceea speriată a unui București la fel de încins, poposind pentru câteva zile aici, cu noi, ca să ne putem bucura împreună. Asemenea zile aduc mereu vești bune, oameni buni care-ți liniștesc neliniștile. Și, pe deasupra, mi-a adus, după patruzeci și ceva de ani, o valiză plină cu manuscrise, amintiri, rămase odată, de mult, în casa părintească spre păstrare. Dar despre asta voi scrie mâine sau altă dată. Acum păstrez doar bucuria nesingurătății de care am avut parte doar pentru câteva zile. Am rupt tăcerea, am povestit, am ascultat, ca între doi oameni care-și trăiesc viața nestingheriți, cu curaj, credință și care au îndrăznit să uite ce se întâmplă dincolo de pereții ocrotitori ai casei. Pereții tac, ascultă într-o albă lumină, plină de optimism. Două suflete s-au întâlnit, fără a-și face iluzii că ceva o să se transforme, uitând că timpul trece, că venirea înseamnă și o plecare… care readuce liniștea, tăcerea…

„Acestea sunt schimbările sufletului. Nu cred în îmbătrânire. Cred că ne schimbăm  permanent aspectul în fața soarelui. De aici rezultă optimismul meu. Uneori mi se pare că nu ești femeie, ci lumina care cade pe flori. Fără îndoială că dacă n-am fi înzestrați cu darul uimitor de a avea iluzii, am duce-o mult mai greu.

E așa de ciudată liniștea: mintea se transformă într-un fel de noapte fără stele, apoi, dintr-o dată, apare din întuneric un meteorit care în aceeași clipă dispare.

Marea revelație nu vine, poate, niciodată. În schimb, e înlocuită de mici miracole zilnice, iluminări, chibrituri aprinse pe neașteptate în beznă.

Cresc, mi se spulberă unele iluzii, poate pentru a dobândi altele noi. Fericirea stă pitită în cele mai banale lucruri care ne înconjoară: o masă, un scaun, o carte dintre ale cărei pagini iese un semn, o petală de trandafir care cade, o lumină care freamătă când în jur e liniște”, mi se destăinuie, în clipele mele de tăcute tăceri, Virginia Woolf.

Și așa a și fost în acele zile de sărbătoare ale sfintei Marii…

Mönchengladbach, Germania

Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.