„Teoria lingvistică solară și sărbătoarea Nardugan” de Urfet Șachir

65
Ceremonia Festivalului Nardugan în Turkmenistan. Sursa foto: yenicaggazetesi.com.tr
Ceremonia Festivalului Nardugan în Turkmenistan. Sursa foto: yenicaggazetesi.com.tr

traditiones rubrica leviathan.ro logoÎn zilele noastre, se poate spune că științele îmbătrânesc rapid, dar au avantajul de a nu muri. Își  schimbă însă fețele atât de repede! Știința religiei este ca știința planetelor sau a numerelor. Un fenomen religios (fiecare întâmplare și eveniment ce poate fi observat, perceput de simțuri) poate fi dezvăluit numai atâta timp cât este tratat în propria sa modalitate (modul în care există evenimentele), adică la scară religioasă. Știința religiei a făcut în scurt timp ceea ce au făcut alte științe, iar lingvistica și a lăsat problema originii în seama filosofilor. Etnografii sau istoricii, pe de altă parte, reunesc tot felul de observații sau documente pentru fiecare perioadă. Dacă ne uităm la istoria culturii umane, întâlnim o mulțime de legende. Este necesar să știm unde să căutăm faptele religioase și, mai ales, să distingem între aceste fenomene pe cele „pure”, adică pe cele mai apropiate de originile lor, cele simple. Astfel de investigații pot dezvălui morfologia și formarea istorică a sacrului. Istoricii otomani au considerat istoria otomană ca o continuare a istoriei islamice, dar vechea istorie turcă datează dinaintea islamului. Unul dintre cele mai mari scopuri ale lui Atatürk a fost să dezvăluie vechea civilizație turcească strălucită, ale cărei rădăcini datează din perioada preislamică. În acest scop, în anii 1930, el a inițiat „studii de istorie, limbă și antropologie”, a susținut și dezvoltat personal „teoria lingvistică solară”. Aceasta este o teorie care arată că limba turcă este una dintre primele limbi din istoria lumii. Teoria, însă, nu a fost acceptată de unii lingviști, pierzându-și astfel, în timp, importanța. După moartea lui Atatürk, Ibrahim Necmi Dilmen (profesor-asistent la departamentele de limbi și teorii literare ural-altaice ale Facultății de Litere a Universității din Istanbul) a încetat să mai țină prelegeri despre această teorie la Universitatea din Ankara. Când studenții săi l-au întrebat de ce, el a răspuns: „Cum ar putea supraviețui teoria lui, după ce soarele a murit ?” Acest lucru se întâmpla în urma unor zvonuri nefondate ale unor autori despre teoria lingvistică a soarelui prin introducerea unor definiții și interpretări cu scopul de a-l arăta pe Atatürk ca pe „cineva care crede în erori”. S-a susținut că acestea erau publicații rău intenționate, realizate sub influența valului postmodernist, pentru a critica revoluțiile lui Atatürk și efectele lor. Atatürk l-a trimis pe Tahsin Mayatepek, expert în limbi vechi și istoric-diplomat, în Mexic pentru a afla mai multe despre originile turcilor. Mayatepek, care avea deja cercetări despre civilizația mayașă, a efectuat în această perioadă (între 1935 și 1937) cercetări despre istorie și limbă. El a examinat relația dintre cultul soarelui în cultura mayașă și acțiunile de închinare la soare (cultul soarelui) din Asia Centrală și relațiile dintre limbile mayașe și limba turcă. În raportul preliminar prezentat de Mayatepek, asemănarea dintre limbile și culturile civilizației maya (una dintre civilizațiile sud-americane) și culturile anatoliene și din Asia Centrală a fost izbitoare. Desigur, ca orice om curios, mi-am pus întrebarea: „Ce legătură există între cultura mayașă și cultura turcă?!”. Structura gramaticală a limbii mayașe este mai ușoară în comparație cu alte limbi din America Centrală; este un limbaj articulat, precum turca. În urma cercetărilor, s-a descoperit că există similitudini între limba turcă și limba mayașă în multe domenii. Recent, lingviștii au început să participe la studiul identificării acestor asemănări, care a fost inițiat pentru prima dată de Mustafa Kemal Atatürk. În articolul său cu titlul Există relații între familia de limbi maya și familia limbilor altaice?, Stig Wikander (1) a prezentat câteva asemănări între cele două familii de limbi, inclusiv limbile maya amerindiene, care erau o familie de limbi în Siberia acum 16.000 de ani, având o origine comună cu limba celor care locuiau acolo. Cu excepția câtorva exemple în care s-au comparat cuvintele nativilor americani și cuvintele turcești, lingvistul francez Dumesnil a constatat că 320 de cuvinte folosite de indienii aborigeni erau aceleași ca în limba turcă. Potrivit cercetărilor istoricului Denis Sinor (2), există asemănări serioase între obiceiuri, cultură, credință, religie, simboluri, limbă și tradiții. Conform unor oameni de știință și istorici, dovezi serioase au fost găsite în studiile genetice. Au fost determinate asemănările dintre tradițiile nativilor americani și tradițiile turce. Astfel, dintre triburile indiene blonde, triburile Navajo, Shani, Ocibyas, care sunt triburi Bozok, poartă la gât colierul în formă de semilună, numit Tork, la fel ca și cei din tribul Torkom. Aceste coliere sunt purtate de pieile roșii cu o stea în mijlocul semilunei ca un pandantiv mare de „stea lunară” care acoperă pieptul. Colierul în formă de semilună, reprezentând „barca lunară”, o simbolizează pe zeița sumeriană Inanna. Torkomii, care au locuit în Anatolia înainte de înființarea statului hitit, au fost nevoiți să se supună hitiților în perioada Pamba, regele lor, după înființarea statului hitit.

O altă asemănare se referă la una dintre așezările importante ale mayașilor din America Centrală, „Yuka-tan”, care provine din regiunea „Yok-Tan” din Turkistan. Această regiune a fost zona de așezare a turcilor sumerieni înainte ca aceștia să migreze în Mesopotamia. Sumerologul Dr. Muazzez İlmiye Çığ (3) a început o muncă febrilă cu epopeile sumeriene pentru a dovedi legăturile sumerienilor cu Asia și turcii. Conexiunile dintre basme, sărbători, ritualuri și simboluri au făcut mai rapid accesul la informații reale. Acest lucru ne conduce la aspectul religios și lingvistic. Cartea conf. univ. dr. Ismail Doğan despre mayași și turci conține și un dicționar maya-turc de 2800 de cuvinte și o arhivă de imagini. Faptul că atât de multe cuvinte sunt comune celor două popoare nu poate fi întâmplătoare, ci constă în realitatea că poporul maya a migrat de pe continentul asiatic pe continentul american cu mii de ani în urmă. Se pare că limba proto-maya este o limbă pre-turcă. Nu doar relațiile lingvistice, ci și studiile genetice dovedesc originea comună a celor două culturi. Se spune că migrațiile din partea de est a Asiei către continentul american prin traversarea strâmtorii Bering sunt determinate genetic. De exemplu, cuvântul „maya” în limba turcă înseamnă și „rădăcină, minereu autentic”, în afară de sensul de „drojdie de bere”, care este cunoscut deja. Astfel, cultura maya înseamnă cultură-rădăcină în pre-turcă. Să aruncăm o privire și asupra numelor orașelor în cultura maya. Orașul „Kopan” a fost numit astfel, deoarece era geografic separat de regiunea Maya originală. În limba turcă, pe care o folosim și astăzi, cuvântul „kopan” are sensul de „care este detașat”, „separat de centru” și derivă din cuvântul „koparma” care înseamnă „smulgere, rupere, separare, detașare, desprindere”. Cuvântul „uman” în pre-turcă înseamnă „musafir primit” și subliniază faptul că un copil născut aici nu este o proprietate, ci este doar un oaspete, ceea ce constituie un bun exemplu de înțelepciune pre-turcă.

Se spune că, atunci când sunt multe coincidențe, acestea nu mai sunt coincidențe. Limba proto-maya este doar unul dintre grupurile lingvistice derivate din pre-turcă. Există printre grupurile de limbi nord-africane și mesopotamiene, cunoscute sub numele de limbi afroasiatice, limbile sumeriene, babiloniene, asiriene, hitite, scitice, hami, și semitice care au originea în pre-turcă. Toate aceste limbi asiatice sunt legate de limba turcă, deoarece provin dintr-o rădăcină comună; se poate spune că această rădăcină este limba pre-turcă. Aflarea acestor lucruri interesante este un efort atât plăcut, cât și util, căci ne permite să dobândim o cunoaștere mai profundă a limbilor lumii. O serie de similitudini există și în obiceiuri și legende, cum ar fi legenda Ergenekon. Mitul creației Kârghizului și legenda Kalavelei finlandezului de origine turcă sunt aceleași cu legenda indienilor (Legenda Ergenekon). Henna este practicată și de nativii triburilor americane, ca și de turcii anatolieni și din Asia Centrală. Crestătura leagănului este de asemenea un obicei comun. Femeia lăuză era considerată sacră la mayași, întocmai ca la turcii altai-anatolieni și i se respecta perioada de patruzeci de zile post-partum. În a patruzecea zi se ținea o slujbă, în timp ce femeia se îmbăia pentru ieșirea din post-partum. Tot la fel își îngropau morții, cu armele și calul, ca turcii altaieni. Există similitudini și în ceea ce privește numele și simbolul zeilor celor două culturi, maya și pre-turcă. Astfel, zeul mayașilor și al aztecilor, numit „Quetzalcoatl” și citit în sens de  „nivel sacru”, („kutsal katlı în limba turcă) este același cu zeul „Tengri” (zeul întregului univers) al pre-turcilor. Privind cei doi zei, reprezentând simbolul cunoscut sub numele de soarele hitit din Asia, observăm cum similitudinea semantică și simbolică crește și mai mult.

Dr. Muazzez Ilmiye Çığ a observat, de asemenea, în studiile sale că turcii, care provin din aceeași rădăcină, s-au împrăștiat în diferite direcții de-a lungul timpului, uitându-și limba și credințele. În afară de acestea, a existat un alt lucru foarte important, pe care l-a identificat: puncte comune între religiile evreiască, creștină și musulmană și religia sumeriană, puterea creatoare și distructivă a lui Dumnezeu, sacrificii, ceremonii, cântări, rugăciuni, moral bun, onestitate și corectitudine, dreptate socială, curățenie și sărbători. În mitologiile turcești din Asia Centrală există o tradiție istorică foarte importantă, în special pentru cazaci și kârghizi, care continuă și azi. Este vorba despre „Ayaz Ata” sau Soğuk Tanrısı”, zis și „Ayaz Baba” („Tatăl Frigului”) care înseamnă „Zeul Frigului” și numit în acest fel, deoarece a fost creat din lumina lunii și a provocat aerul rece. Cele șase stele unice ale Pleiadelor sunt cele șase găuri ale cerului. Ayaz Baba suflă aer rece peste pământ prin aceste găuri și astfel vine iarna și nu oricum, ci cu aromă de sărbători. Acestea, precum știm, au loc într-o perioadă sfântă și ne transmit un fapt foarte clar: dorința de a stabili un nou timp. Cu alte cuvinte, sărbătorile periodice, care închid un fus orar și deschid o altă perioadă, asigură reînnoirea completă a timpului. Observând unele detalii, putem obține o imagine generală a ritualurilor care marchează sfârșitul vechiului an și începutul unui nou an. Iată cum ne relatează Dr. Muazzez İlmiye Çığ sărbătoarea de sfârșit de an, ca fiind un simbol al turcilor:

Conform credințelor turcilor, înainte de a emigra din Asia Centrală și de a se transforma în religii monoteiste, ei găsesc un « arțar» în centrul pământului. Vârful acestui copac se întinde până la palatul Zeului Ulgen așezat în cer și îl numesc «pomul vieții». Putem vedea acest copac ca motiv în toate covoarele și broderia noastră. Zeul Ulgen este ocrotitorul oamenilor. Stă în palatul său îmbrăcat într-un caftan roșu, cu blană și stăpânește noaptea, ziua și soarele. Astronomic, din acea zi, nopțile devin mai scurte și zilele se prelungesc. Turcii sărbătoresc cu fast, sub « arțar», victoria și renașterea soarelui. Înalță rugi către Zeul Ulgen, fiindcă le-a  dat soarele înapoi. Ei pun daruri sub copac, astfel încât rugăciunile lor să ajungă la Zeu. Leagă bentițe cu dorințe pe ramurile copacului. Conform credinței, aceste dorințe se îndeplinesc cu siguranță. Pentru această sărbătoare, casele se curăță și ei se îmbracă în haine frumoase; se cântă cântece și se joacă jocuri în jurul copacului. Vârstnicii sunt vizitați; Familiile se reunesc și mănâncă și beau împreună (o masă cu mâncare specială, un fel de dulce și fructe proaspete și uscate pe care le consumă). Ei cred că dacă acest «Bayram» este sărbătorit împreună cu familia și prietenii, viața se va prelungi și va aduce noroc. Conform datelor primite, arțarul crește doar în Asia Centrală. De exemplu, în Palestina, acest copac nu era cunoscut. Prin urmare, acest eveniment a trecut de la turci la creștini. Creștinii au preluat această ceremonie, pe care au văzut-o la huni după sosirea lor în Europa. Conform acestei narațiuni, decorarea arțarului nu are nicio legătură cu nașterea lui Hristos, ci înseamnă «renașterea soarelui». Profetul Iisus este perceput ca lumina universului, iar modul în care acest eveniment a fost preluat de la popoarele păgâne și i s-a atribuit lui Iisus a condus subiectul la o repetare arhetipală.(4)

Cercetările actuale arată că pomul de Crăciun este un ritual din tradițiile păgâne. Păgânismul este o formă de credință cu origini în vechile religii naturale ale lumii și denumirea generală a acestor religii. Au arătat, de asemenea, că „Ziua de Crăciun”, care a fost sărbătorită de creștini ca nașterea lui Iisus timp de secole, este foarte asemănătoare cu „Nardugan, sărbătoarea renașterii turcilor antici, în ceea ce privește caracteristicile sale formale. Se știe că soarele este foarte important pentru turci. Potrivit credinței lor, ziua și noaptea se luptă pe 21 decembrie, când nopțile devin mai scurte și zilele mai lungi. După o lungă luptă între noapte și zi, ziua, adică lumina, a obținut o mare victorie când a învins noaptea, adică întunericul. În acest proces natural, odată cu victoria zilei asupra nopții, aerului trist provocat de viețile pierdute din cauza frigului i-a cedat bucuria de a trăi, determinând oamenii să-și sporească speranțele și să se întoarcă la viață în pace. Serbările organizate, pentru a transforma locul acestor condiții dure, provocate de zilele geroase și dureroase de iarnă în fericire și distracție, s-au transformat într-un ritual în decursul istoric. De secole, în special turcii din Asia Centrală au continuat aceste sărbători și le-au făcut tradiționale. Dar, pentru a vizualiza aceste credințe, a arăta că viața continuă și pentru a face acest ritual mai pronunțat, au stabilit o tradiție de decorare a unui arțar. În special, șamanii turci au sărbătorit, în cadrul acestei tradiții, în jurul arțarului, pe 22 decembrie, victoria zilei asupra nopții sau triumful soarelui, considerând acest triumf orenaștere a soareluiRenașterea soarelui a fost considerată „înviere”. Turcii obișnuiau să numească Soarele „Nar, care înseamnăfocsau „rodie”. Cuvântul„tugan”, etimologic, are același sens cu „doğan” în limba turcă modernă și derivă din cuvântul „doğma”, care înseamnă „naștere”, „răsărire”, „ivire”Observăm că „tugan”, care înseamnă „doğmak” (a se naște), astăzi, are aceeași semnificație în limba turcă pură de secole. Prin urmare, „Narduğan are sensul de„Soarele care se naște” sauRenașterea soarelui. În timpul sărbătorii Nardugan, în cadrul unui ritual natural, special, s-au făcut rugăciuni către Zeul Ulgen. Pentru ca dorințele să ajungă la Zeu și să fie acceptate, au fost legate de arțar diferite ornamente din țesături colorate. Patria renilor Sagun este Asia Centrală. Ayaz Ata urcă pe sania trasă de un ren. Originea ritualului de utilizare a acestui ren de Moș Crăciun, a devenit ulterior un simbol în lumea creștină, este Asia Centrală. Potrivit mitologiilor, Ayaz Ata a fost un erou care a apărut în frigul iernii și i-a ajutat pe orfani și pe cei flămânzi. Tradițional, în fiecare an, când se apropiau sărbătorile Nardugan, turcii își făceau curățenie în case, iar în ziua sărbătorii obișnuiau să poarte cele mai bune și mai curate haine. Mergeau în grup cu darurile, pe care doreau să le prezinte Zeului Ulgen și se adunau sub cel mai mare și mai frumos arțar din regiunea în care trăiau. Când toți erau prezenți sub copac, ei se rugau la Zeul Ulgen și lăsau darurile sub arțar, astfel încât ele să poată ajunge la Zeu. Mai mult, la această ceremonie, Ayaz Ata venea însoțit de „Fata zăpezii”, considerată fata sau nepoata lui. El dădea fiecăruia câte o bentiță din cele făcute în număr suficient de fetele și femeile tinere, pentru ca membri familiei să le lege de ramurile copacului. Fetele tinere din grup obișnuiau să distribuie țesăturile împodobite celor care se alăturau la ceremonie. Aceste bentițe distribuite erau de obicei țesute din părul animalelor, cum ar fi oile și caprele, pe care erau brodate motive din „Pomul vieții”. În timpul ritualului, aceste bentițe colorate și cu figuri erau legate, cu bucurie, de ramurile copacului vieții. Astăzi, tradiția de a pune o dorință prin legarea unei cârpe la un copac este originară din Asia Centrală și continuă la mormântul unui sfânt. Acesta era un ritual distractiv. Participanții la ceremonie își lăsau dorințele și darurile Zeului Ulgen sub arțar, își agățau bentițele în copac și dansau în jurul lui, cântând. Șamanii turci au acordat o importanță extremă fiecărui element al naturii și au plasat natura în centrul vieții lor. Din acest motiv, pentru ei, cele mai importante simboluri erau copacii, prin urmare, pădurile.

Arțarul, care înseamnă mult pentru turci și simbolizează că viața curge în ciuda tuturor, a devenit, de asemenea, una dintre cele mai importante tradiții sacre din procesul istoric. Conform credinței șamanilor turci, arțarul simboliza centrul pământului. Crescând doar în Asia Centrală, arțarul a câștigat un loc semnificativ în viața turcilor ca „pom al vieții”Arborele vieții, care simbolizează devotamentul față de viață și de puterea adânc înrădăcinată a naturii, au fost întotdeauna folosite ca motiv principal în toate lucrările artizanale realizate de femei care se ocupă în mod special cu astfel de meserii în toată Anatolia. Au folosit figuri din „arborele vieții” în toate artele lor tradiționale, de la costumele pe care le poartă în viața de zi cu zi, la covoarele pe care le țes pentru uz casnic.

Examinarea culturilor maya, aztece și incașe, care s-au format prin migrații înainte de epoca de gheață, adică acum 30.000 până la 15.000 de ani, și revizuirea legendelor lor ne va schimba cu siguranță perspectiva asupra istoriei lumii. Examinarea nu numai a surselor scrise, ci și a istoriei culturale bazate pe imagini și simboluri sugerează că multe puncte comune din civilizațiile prezente și trecute provin de pe continentul Mu.

Grădina Raiului nu era în Asia, ci pe un continent scufundat demult în Oceanul Pacific. Povestea legendară a Cărții Creației Sfinte de șapte zile și șapte nopți nu își are originea la popoarele din bazinul Nilului sau Eufratului, ci pe acest continent scufundat, Mu, care a fost patria ființei umane.” (5)

Studiile de limbă și cultură arată că civilizația, care a realizat că patria-mamă Mu se va scufunda în Oceanul Pacific, a migrat pe alte continente pentru a-și menține viața, și de aici asemănările dintre indieni și turci. Înregistrările despre continentul Mu sunt numeroase și foarte diverse. James Churchvvard (6) arată în lucrarea sa (Continentul dispărut Mu) că printre înregistrările scrise, care ne dezvăluie că omul a apărut în lume pe acest continent dispărut, sunt tăblițele Naacal. Mai multe înregistrări americane ar spune că ținutul Mu ar fi fost situat în vestul Americii, însă toate înregistrările din Asia arată că patria-mamă Mu se află în Asia de Est. Prin urmare, patria-mamă a omului este situată între America și Asia, adică în Oceanul Pacific, iar pe insule există o rasă albă, ruinele de piatră ale orașelor și templelor lor frumoase. Afirmația unor oameni de știință despre existența continentului Mu este susținută de unele dovezi, precum cele 2600 de tăblițe descoperite de dr. William Niven între 1921–1923, aflate acum la Muzeul Național de Antropologie din Mexic, Manuscrisul Troano, o carte antică maya din Yucatan, aflată în British Museum și The Cortesianus Codex, o altă carte maya, astăzi la Muzeul Național din Madrid. De asemenea, Documentul Lhassa ar fi fost descoperit de Schliemann într-un templu budist din Tibet și inscripțiile din templul Uxmal, despre care Churchward a susținut că a fost construit în memoria continentului Mu care se scufunda. Inscripțiile din acest templu conțin sintagma „A fost construit pentru a păstra memoria țărilor occidentale de unde venim”. Inscripțiile piramidei Xochicalo situată la 96 km de orașul Mexico City, în sud-vest, sunt, de asemenea, grăitoare. Conform inscripțiilor de pe ea, Oriunde ar fi originea noastră, suntem cu toții copiii aceluiași Tengri (Cer)!”        

                                                                                           Mangalia, 25 ianuarie 2021

________

(1) Oscar Stig Wikander, indolog suedez, iranolog și om de știință religios. (Wikipedia, engleză).

(2) Denis Sinor, profesor emerit cu studii din Asia Centrală aflate la Departamentul de Studii Eurasiatice Centrale de la Indiana University și conferențiar titular la Universitatea Cambridge între 1948 și 1962. A a fost unul dintre principalii savanți ai lumii privind istoria Asiei Centrale. Bloomington: Indiana University Press. 1969. Inner Asia; History-Civilization-Languages: A syllabus.  (Wikipedia, engleză).

(3) Dr. Muazzez İlmiye Çığ,  născută Muazzez İlmiye İtil (20 iunie 1914 în Bursa, Turcia), arheolog și asirolog turc, specializat în studiul civilizației sumeriene /Sümerliler Türklerin bir Koludur, Uygarlıkların Kökeni ve Kur’an İncil ve Tevrat’ın Sümer’deki Kökeni ve diğerleri.

(4) Ibidem.

(5), (6) James Churchvvard, Kayıp Kıta Mu (Continentul dispărut Mu), Baskı: Eylül 2012 Istanbul/Nokta kitap

Citatele din text au fost traduse din limba turcă de Urfet Șachir.

Bibliografie:

Dr. Muazzez İlmiye Çığ, Sümerliler Türklerin bir Koludur, Uygarlıkların Kökeni ve Kur’an İncil ve Tevrat’ın Sümer’deki Kökeni ve diğerleri

Doç. Dr. Haluk Berkmen, Noel ve Nardugan

Silvan Güneş,  Türker’in Soğuk Tanrısı Ayaz Ata Nasıl Noel Baba ve Yeni Yıl Kutlamasına Dönüştü?

Mircea Eliade, Dinler Tarihine Giriş (Introducere în istoria religiilor)
Denis Sinor, Inner Asia; History-Civilisation-Languages: A syllabus, Bloomington: Indiana University Press, 1969.

https://indigodergisi.com/2013/12/ayni-tengrinin-cocuklari/

https://www.rehbername.com/rehberce/nardugan-bayrami-ayaz-ata

https://odatv4.com/noel-aslinda-turk-bayramidir-16122048.htmlhttps://esradogrul.com/2018/12/31/narduganiniz-kutlu-olsun/

https://kosmosmacerasi.com/v1/2015/09/inka-maya-aztek-ve-turk-ortak-kulturu/

Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.