”Toader (II)” de Gina Zaharia

44
gina zaharia literatura romana proza leviathan

cartea de sub braț logo site– Ceva îmi spune că într-o zi vei fi a mea, îi zise, în şoaptă. Fata surâse şi îl strânse de mână. Simţi o linişte plăcută în sufletul ei, atunci şi în zilele care au urmat.

– Victoria, vrei să fii soţia mea? o întrebă într-o zi. Nu vom face nuntă mare, doar aşa… să afle toată lumea.

– Dar eu vreau să fiu mireasă, Toadere! ripostă fata.

– Vei fi, într-o zi! promise bărbatul, fericit că va avea lângă el o femeie frumoasă.

În celălalt colţ al sufletului se contura imaginea altei femei care-şi ţinea pruncul în braţe.

Aşadar, s-a mutat la Victoria. Părinţii ei, oameni simpli, l-au primit cu brațele deschise. În scurt timp tânăra îl anunţă că vor avea un copil. Dar nu a avut prilejul să-l simtă cum se conturează în pântecele mamei că în luna următoare primi dispoziţie să se întoarcă în comuna M., prilej cu care Anişoara rămase însărcinată cu cel de-al doilea copil. Îi adusese acesteia bani buni, aproape tot câştigul din Vrancea, bani pe care femeia avea să-i folosească în momentul când acesta se va fi întors la Victoria, care între timp născuse un băiat dolofan şi care îşi aştepta cu ardoare bărbatul acasă. Toader veni la botezul copilului, cu banii câştigaţi în satul M. Şi promise că-şi va ridica locuinţa lor, unde vor creşte copii mulţi şi sănătoşi. Construcţia se ridică iute, cu ajutorul colegilor şi a altor săteni tocmiţi cu ziua. Cât despre materiale, acestea se puteau procura cu uşurinţă, mai cu seamă că, aşa cum am spus, era şef de echipă.

Aşadar, Toader s-a împărțit între Anişoara şi Victoria. Cum ştia el mai bine. Le iubea pe amândouă, deopotrivă. Nici uneia nu-i lipsea nimic, mai puţin bărbatul care jumătate de an era detaşat în cealaltă parte a ţării şi care făcea timpul să treacă greu fără el, dar care se întorcea cu câştig bun, dovadă că viaţa îi făcuse cu ochiul. Şase luni era al unei femei, alte şase al celeilalte. Şi, ca o ironie a sorţii, a avut şase copii cu una, şase cu cealaltă. Patru fete şi doi băieţi în M., cinci băieţi şi o fată în comuna S. din Vrancea. Imaginaţi-vă că au trecut ani buni, suficient de mulţi şi atât de bine mascaţi. Doar el ştia că jumătate dintre copiii lui se născuseră în prima jumătate a anului, şi invers. Alerga de colo-colo, muncind din răsputeri să-şi întreţină familiile. Niciuna însă dintre cele două femei n-a avut curiozitatea, de-a lungul timpului, să-l caute. Fiecare se mulţumea cu scrisori în care dorul prima cu prisosinţă.

Avea cincizeci de ani când simţi că a cam obosit. Copiii crescuseră, cel mare al Anişoarei găsi o fată cu care dori să se însoare. Şi cum tatăl lui nu mai trecuse pe acasă de mult, a luat legătura cu conducerea şantierului şi a cerut informaţii despre el. Apoi s-a hotărât să-şi caute tatăl, mai cu seamă că scrisorile se cam răriseră. Ajuns pe şantier, află că acesta era în spital în Focşani, unde urma să i se facă nişte investigaţii. Alergă în grabă acolo şi luă legătura cu doctorii. Veştile nu erau tocmai bune. Avea cancer la stomac iar evoluţia bolii era galopantă. Disperat, fiul încercă să-şi încurajeze tatăl.

– Vom fi lângă tine, tată! Va trece. Ia să vezi că va fi bine. În curând te vom lua acasă.

Toader încercă să îngâne câteva cuvinte şi căzu într-un somn adânc.

– Lăsaţi-l, zise o asistentă, are nevoie de linişte, i-am administrat nişte sedative, are dureri mari.

Uşa salonului se deschise şi apăru o tânără, însoţită de asistenta care tocmai ieşise pe hol. Se apropie de patul bolnavului.

– Dumneavostră cine sunteţi? îl întrebă nedumerită.

– Cum cine sunt? Fiul lui!

– Să ne înţelegem, zise tănăra de vreo douăzeci de ani, se poate să vă confundaţi tatăl?

Bărbatul dădu semne de nelinişte.

– Vă rog să părăsiţi încăperea, insistă asistenta. Vei stabili afară al cui părinte este, zise, uşor ironic.

În scurt timp lucrurile se limpeziră. Era clar că acel bărbat jucase un rol uriaş pe scena vieţii lui, un rol în care dragostea îl încătuşase până la epuizare. Radu merse la Victoria şi simţi ura acestei femei.

– Acasă la mine n-are ce căuta. Să moară ca un câine!

– Lasă-l, mamă, spuneau ceilalţi copii, nu mai are mult de trăit, Dumnezeu l-a pedepsit destul.

În câteva zile medicii îi anunţă să-l ia acasă, că zilele îi sunt numărate. Victoria îi pregăti patul într-o dependinţă şi nu dori să ştie de el. Copiii se duceau pe rând la el încercaţi de milă și durere. Lovitura primită nu era deloc uşoară nici pentru ei. Tocmai aflaseră că mai aveau încă şase fraţi, că împărţiseră viaţa cu nişte necunoscuţi pe care tatăl lor a ştiut să-i ascundă cum a putut el mai bine.

Radu s-a întors acasă cu gust amar. Cu greu a găsit cuvintele să-i povestească mamei adevărul. Femeia l-a privit împietrită. Nicio reacţie nu şi-a găsit locul pe chipul ei. Şi-a frecat lung palmele a resemnare şi a zis:

– Să mergem la el, are nevoie de noi!

A ajuns în S. Cu capul plecat, cu inima plină de ghimpi. A salutat-o pe cealaltă femeie cu sfială, apoi a adăugat:

– Lasă-mă, rogu-te, să-l îngrijesc eu. A fost şi bărbatul meu. Mai departe, Dumnezeu să-i facă parte după sufletul lui. Dar eu vreau să-mi fac datoria până la capăt.

Victoria îi arătă calea, întinzând mâna spre odaia uşor întuncată.

– Treaba ta, pe amândouă ne-a prostit !

– Sau ne-a iubit! a continuat Anişoara, încet.

Toader a murit peste două zile, cu privirea pe chipul Anişoarei. Parcă voia să-i ceară iertare, mai ales pentru umilinţa de a-i fi călăuză spre ultimul drum în casa aceea străină. Victoria n-a vrut să-l vadă nicicum.

A fost o înmormântare simplă, mulţi curioşi dorind să participe la ultima scenă a celui căruia viaţa i-a ridicat, în sufletele celor două femei, o statuie cu ochi ruginii.

Notă. Această povestire mi-a fost relatată, demult, într-un tren, de nepoata lui Toader, aşa cum a auzit-o de la bunica ei, Anişoara.

Vezi: Toader (I)

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.