”Toamna licuricilor” de Gina Zaharia

81
gina zaharia toamna leviathan (1)

cartea de sub braț logo siteE templul pe care se înalță anii ca nişte perle arse de soare. Dacă înveţi să afli potecile toamnei, pădurile dezbrăcate pot fi ghidul tău prin viaţă, ghidul care te opreşte la cel mai ospitalier han, unde te întâmpină podgorii de bine. Doar ele pot alunga cu lejeritate nori tulburi şi-i pot agăţa într-un tablou numai al lor, cu soarele undeva spre apus.

Dacă se întâmplă să treacă şi cocori pe acolo, te poţi înfăşura într-o poveste brumată şi poţi invoca razele rămase pe tronul verii, să fie scut împotriva securii care va fi tăiat copacii scorburoşi, ori împotriva notelor false ale clapelor pianului încărcat de frunze ruginii, hotărâte să-şi păstreze astfel măcar o arie din tinereţea lor.

Este inevitabil s-o ocolim. Nicio mască nu ne va putea salva de uitare, nici înșela. Şi-apoi, e drumeagul acela cu urcuşuri de tot felul, pe care-l simţi sub tălpi, te-ai obişnuit cu el, cu prundişul coborât din munţi odată cu aluviunile timpului. Aici vor apărea cândva licuricii, îmi spunea tata când eram mică, te vor ajuta să treci peste nopţile reci, să-i respecţi cum se cuvine, adică să nu le nesocoteşti drumul lor în calea ta. Mereu am ținut minte acest sfat. De multe ori îi aştept la răscruce. Poate au uitat să vină, poate sunt pe drum ori s-ar rătăcit!

Mi-ar plăcea o armată întreagă, să-i trimit peste tot, să-i așez printre ghinde și ghebe. Să-i adun într-o traistă de in. Să privim împreună cum ard pădurile de aramă. Ca o binecuvântare.

Din când în când ai vrea să te furişezi în casa bunicii, ştiind că acolo au cinat cândva toamnele. Încă mai plutesc şoaptele lor calde, focul s-a stins de mult, pe horn dorm cucuvelele, şoarecii se joacă de-a pitita prin podul casei, cosaşii din zare au pierdut brazda într-un oftat, fotografiile din cufăr încă se mai îngălbenesc într-un colț parfumat.

Şi ce dacă vântul n-a învăţat să închidă poarta cu blândeţe?! Printre livezile ionatane, cărarea deschisă e ochiul care frământă tăcerea cu răbdare, pe acolo trec căruţe cu coviltir, mânate de vizitii neobosiţi. Aleargă spre târguri, aleargă dincolo de noi, aleargă să ne vândă iluzii cântărite în grabă, să ne umple buzunarele cu ele, ştiind că mai târziu vor deveni arginţii de la vămile inimii.

În rest, trăiască toamna! Tocmai ce i-a căzut un fluture din piept, acum, aici… Iată-l în palma mea, ca o mărturie a gândurilor mele de astăzi.

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.