A apărut nr. 46 – Anul IV, Serie nouă, al publicației „Tribuna învățământului”, o revistă de elită pentru fiecare școală și pentru fiecare profesor din România, revista tuturor celor preocupați de educație.
„Tribuna învățământului” este o revistă națională a educației românești, fondată în 1949, cu apariție neîntreruptă de peste șapte decenii.
Și în acest număr sunt prezentă cu un articol despre învățarea continuă, intitulat Numai gândul că oamenii nu ar mai citi ar fi îngrozitor (pp. 98–99).
Numai gândul că oamenii nu ar mai citi ar fi îngrozitor
Am să încep pledoaria mea pentru lectură de la un citat al autorului teoriei relativității, unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai lumii, laureat al premiului Nobel pe anul 1921 pentru fizică, cel care afirma: „Singurul lucru pe care trebuie să-l ştii este unde se află biblioteca…”. Și tot Albert Einstein, căci despre el este vorba, formula în acea perioadă una dintre primele sale întrebări teoretice: „Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să călătorim prin intermediul acesteia?”. O întrebare de început de secol XX, care astăzi este aproape o realitate. Problema pe care ne-o punem noi, oamenii mileniului trei, este legată de inteligența artificială, această inteligență artificială care este creată de inteligența umană, inteligență care ar trebui dezvoltată prin lectură științifică din domeniile în care studentul de azi poate deveni specialistul de mâine. Îmi permit să afirm că Omul este totul, este suma inteligenței, este creatorul, esența creației divine, și totul poate fi realizabil dacă el, Omul, este conștient de valoarea lui, adaugă plus valoare prin muncă, prin instrucție și educație, prin cunoașterea operelor fundamentale ale omenirii (fiecare în domeniul ales). Or, lipsa lecturilor fundamentale va crea prototipuri artificiale care vor avea în programele lor lacune care vin din lipsa lecturilor promotorilor lor. Nu trebuie să evităm acest domeniu pentru că inteligența artificială (IA) este considerată o „tehnologie determinantă a viitorului”. Până la urmă ce este inteligența artificială, întrebare firească ce include chiar în definiția ei temeri dar și speranțe. Conform celei mai simple definiții „este capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea”!. Da, dar ea imită omul și nu este omul cu toată gama de sentimente, vise, gânduri, idealuri, omul, ființa supremă căreia i se subordonează celelalte. Lectura în perioada studenției este esențială, indiferent de domeniul ales, pentru că în facultate se creează viitorul specialist, aici se deschid porțile spre cunoaștere și creativitate, el este cel care va duce mai departe „povara inteligenței umane”. Lipsa lecturilor esențiale, și nu mă refer doar la cărțile obligatorii din programa de învățământ superior, devine un obstacol în educația tinerilor, limitează creativitatea, viziunea asupra viitorului, creează absolventul care va fi doar un angajat oarecare, un număr cu studii superioare, doar pentru că lectura nu mai este o prioritate. Lectura poate fi similară, în sens larg, cu determinarea studentului de a se instrui mai profund în viitoarea lui meserie, care este sau ar trebui să fie o alegere fermă și nu doar o idee de a avea o diplomă în buzunar, pentru mândria personală dar și pentru orgoliul familiei de a adăuga încă o diplomă în panoplia trofeelor. Studenția nu a fost și nu ar trebui să fie, doar partea romantică a tinereții, ci ar trebui să fie și perioada de acumulări, de experiențe pentru un viitor specialist. Nimeni nu poate trăi fără speranța că mâine nu are ceva de făcut și să rămână la mâna hazardului. Ceva de făcut în sensul viziunii despre viitorul în care se va dezvolta, își va crește copiii și va face ceva pentru el dar și pentru ceilalți. Ca să putem înțelege evoluția omenirii, cuceririle științei e necesar să intrăm în biblioteca lumii, la marii gânditori care, prin lucrările lor, prin cercetările lor au pus piatra de temelie a civilizației moderne. Nu există doar timpul prezent, există și trecutul, baza viitorului. Fizicianul, matematicianul, astronomul și filosoful italian Galileo Galilei, cel care a jucat un rol important în Revoluția Științifică, iar printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru heliocentrismul copernican afirma: „Toate adevărurile sunt uşor de înţeles imediat ce sunt descoperite; important este să le descoperi.” Acest savant al Renașterii a fost judecat de Inchiziție pentru erezie, forțat să se dezică de convingerile sale și să-și petreacă restul vieții în arest la domiciliu. Nimic nu se face fără sacrificiu, însă în cazul lumii moderne sacrificul înseamnă să dai timp din timpul liber studiului, cercetării, învățării, pentru că atunci când deschizi calea spre cunoaștere, nimic nu te mai poate opri. Este doar o problemă de opțiune, de voință și determinare. Nu pledez ca tânărul să devină doar ,,un șoarece de bibliotecă”, ci să se și bucure de toate avantajele tinereții, de libertatea atât de mult dorită de generații întregi care visau doar la ideea de libertate, dar profesia, excelența în profesie, vin odată cu libertatea de a face și ceva util pentru tine și pentru cei din jur. Se spune, uneori pe bună dreptate, că mulți ies de pe băncile facultății doar cu o diplomă, sigur nu generalizez pentru că realitatea, oricât ar fi ea de restrânsă numeric, m-ar contrazice, dar sunt foarte mulți tineri care cu o diplomă în buzunar, umplu Europa în căutarea unui job oarecare. Atunci de ce atâția ani irosiți, dacă nu au un rezultat satisfăcător? Întrebarea ar trebui să și-o pună cei care sunt deja studenți sau care vor să devină studenți. Este însă obligatoriu ca mai întâi să descoperi adevărul despre tine, apoi despre ceilalți. Poți fi util ție, familiei și societății fără să te chinuie gândul că ai o diplomă în buzunar, ca o scrisoare fără destinatar. Franz Kafka, ilustru reprezentant al prozei moderne, autorul nuvelei Metamorfoza, al romanului Procesul, ca să amintesc doar două titluri, era de părere că „O carte trebuie să fie ca un topor de gheaţă care să spargă mările îngheţate din sufletul tău”. Dacă am descifra această superbă metaforă, ar fi simplu de înțeles că mările înghețate din sufletul fiecăruia, ar putea deveni mările de idei, de proiecte, de autodepășire ale propriului statut intelectual. În lumea asta trecătoare unii se luptă pentru idei, și o bună parte dintre oameni îi va urma, alții luptă pentru putere, dar nimeni nu trebuie să uite că aceasta din urmă este doar o glorie efemeră. Să coborâm pe firul istoriei, în secolul al XIII-lea, pentru a-l cita pe Sfântul Toma de Aquino, călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii, venerat ca sfânt încă din timpul vieții, care avea o părere tulburătoare și pentru vremea sa, dar, mai ales, pentru ziua de azi: „Mă tem de omul unei singure cărţi.” Iată că grija pentru lectură, pentru lărgirea orizontului spiritual a fost mereu preocuparea constantă a fiecărei epoci. Pentru că eu cred în puterea exemplului, am să reamintesc o maximă a filosofului stoic Lucius Annaeus Seneca (preceptor al împăratului Nero, rămas în istorie ca cel care a dat foc Romei), autorul lucrării Scrisori către Lucilius, care era de părere că „o parte a virtuţii constă în învăţătură, alta în exerciţiu; trebuie pe de o parte să înveţi, pe de alta să întăreşti prin practică ceea ce ai învăţat”. Iată că, dacă aruncăm doar o privire în istoria lumii vom descoperi că dintotdeauna s-a pus accentul pe învățătură, pe punerea în practică a cunoștințelor, că doar așa învățătura are sens și, de ce nu, finalitate. Revenind la învățământul de azi, cu precădere la cel universitar, ar trebui ca toți studenții să practice, într-o instituție, companie etc., ceea ce au învățat la cursuri. Sigur, se mai face practică, dar interesul celor care îi acceptă, dar și al studenților, trebuie să recunoaștem, este o formă de evadare din cotidian, în cele mai multe cazuri, poate și pentru faptul că nu există o motivație serioasă. Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar, academician, cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei, Nicolae Iorga afirma: „Adevărul este pretutindeni, dar nu-l recunoaște decât cel care-l caută.” Și tot el punea celebra și extrem de actuala întrebare: „Dacă poți merge, de ce să te târăști?”. Concluzia vă aparține.
Pușa Roth
Membră a USR, membră a UZPR,
Redactor- șef ajdunct al Revistei Culturale Leviathan,
Director al Editurii Leviathan