La început de aprilie, Trupa teatrală „Harag Győrgy”, a secției maghiare a Teatrului de Nord din Satu Mare, la cei șaptezeci de ani de la fondare, a primit numeroși oaspeți. În primul rând, foști membri care, legați profesional și sufletește de instituția care le-a călăuzit pentru o vreme pașii în carieră, au ținut să fie prezenți, venind din Ungaria, Germania, Israel…, dar și din țară, de la Cluj, Târgu Mureș, Baia Mare… Alții au trimis mesaje. Apoi, directori de teatru, critici și jurnaliști de la publicații maghiare și românești alături de publicul fidel care a ocupat sala de teatru seară de seară în număr impresionant. Până la venirea în Satu Mare și la înființarea Teatrului de Nord (1968) alături de trupa de la secția română „Mihai Raicu”, trupa „Harag Győrgy” și-a desfășurat activitatea mai întâi la Baia Mare, ca secție a Teatrului de Stat. A început în 1953, cu acel nucleu de 18 absolvenți ai Institutului de Teatru din Cluj, mulți dintre ei devenind în timp figuri importante ale artei teatrale interpretative. Erau conduși de Harag Győrgy, regizorul de-acum legendar care și-a lăsat amprenta nu doar în cei șapte ani petrecuți alături de foștii studenți clujeni, dar al cărui spirit iradiază până în prezent prin modul său de a gândi și de a face teatru. În acest context aniversar, a fost omagiat printr-un documentar in memoriam dedicat creației sale teatrale excepționale. Devenirea trupei și istoria culturală căreia îi aparțin ne-a încântat prin alte câteva momente evocatoare împletite pe parcursul celor șase zile de sărbătoare cu „vitrina la zi”, premierele stagiunii, un florilegiu de spectacole cu bogate valențe artistice. Remarcăm astfel filmul-portret de actor Nenea Cini și domnul Gerő (producție TVR), dedicat lui Czintos József, actor și fost director al trupei, nu demult dispărut dintre noi, și impresionantul lui cântec de lebădă, rolul principal din Moartea unui comis voiajor (regia László Bérczes), spectacol filmat în pandemie dar care nu a mai putut niciodată să fie jucat live, apoi Concertul cu melodiile lui Jack Cole în aminitirea altui mare om de litere și de teatru, apreciatului poet și dramaturg Kovács András Ferenc, legat și prin părinți de teatrul sătmărean, dar și vibrantul spectacol de studio Dispar eu cel are am fost odată, în regia lui Szugyiczky István, bazat pe Jurnalul scriitorului Márai Sándor și închinat amintirii lui Acs Alajos, membru fondator al trupei și primul director general al Teatrului de Nord, al cărui nume străjuiește acum sala Studio a instituției de curând redată circuitului cultural după o substanțială restaurare. Menționăm deopotrivă documentarul O ceașcă de cuvinte portretizând una dintre cele mai vii și energice actrițe, pe scenă și în toate acțiunile teatrului, Méhes Kati, aplaudată și în aceste zile în vreo trei producții, dar și o mega-întâlnire în diferite locuri din oraș sub genericul Ziua liricii maghiare. Puncte de reper pe harta rememorării au mai fost Conferința științifică despre istoria Trupei Harag Győrgy prezentată la Casa Meșteșugarilor, unde a fost deschisă pe durata aniversării o emoționantă expoziție Chipurile teatrului, care chiar asta ne înfățișa: figuri de actori, regizori, scenografi văzuți și imortalizați de… confrați din trupa sătmăreană la al cărei vernisaj au salutat aniversarea teatrului și primarul orașului, Kereskényi Gábor, și președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba. Foaierele și scările elegantei clădiri a Teatrului de Nord reînviau amintirea trupei prin afișe la spectacole „istorice”, imagini emblematice din producții de neuitat și câteva grafice de mari dimensiuni, pilduitoare prin rigoarea documentării și a prezentării, edificatoare pentru rolul și locul teatrului sătmărean. În amintirea oamenilor de teatru sătmăreni plecați spre eternitate, au mai avut loc o impresionantă ceremonie la ceas de seară cu aprindere de lumânări în fața a 50 de portrete miniaturale aliniate la ieșirea din teatru, dar și o vizită matinală la mormintele celor care își au odihna de veci în cimitirul orașului.
Aniversarea celor șapte decenii de existență găsește teatrul cu o trupă bine pregătită, întinerită, performantă, stimulată și de atragerea unor importanți colaboratori în domeniul regiei, scenografiei, coregrafiei, ș.a., cu un program estetic ambițios, vizibil și în configurarea stagiunii cu numărul 70. „Cel mai important aspect a fost să ne asigurăm ca stagiunea aniversară să fie demnă, din toate punctele de vedere, de nivelul stagiunii de debut din 1953, marcată de numele unor regizori precum Harag György, Tompa Miklós, Farkas István și tânărul Kovács Ferenc. Stagiunea festivă a fost deschisă de doi regizori de o importanță incontestabilă, un maestru român și un maestru maghiar din România, anume Andrei Șerban și Bocsárdi László”, precizează dramaturgul Bessenyei Gedő István, directorul artistic al trupei. Sub bagheta vrăjită a celui dintâi director de scenă menționat, Andrei Șerban, am revăzut (după succesul ei bucureștean din toamnă) provocatoarea montare cu My Fair Lady, cu o echipă din rândul căreia câteva individualități interpretative creatoare înfloresc minunat, demne de a stărui în memorie, dar și capabilă de încântătoare coeziune, de-a dreptul impresionantă în acel „balet” grăitor al „corului”. Pentru cea de-a patra sa montare pe scena sătmăreană, regizorul Bocsárdi László și-a focusat interesul asupra piesei Amphitryon, de Heinrich von Kleist, unde dezvoltarea mitului, mai dramatică și mai nuanțată decât în izvoarele antice, la Molière sau la Giraudoux, îi prilejuiește conturarea unui puternic mesaj contemporan prin temele referitoare la identitate și determinare, la manipulare într-o lume ale cărei valori se clatină, amenințată de război. Au impresionat răceala decorului claustrant (Andrei Both) în contrast cu purpuriul neliniștitor al costumelor (Irina Moscu), jocul dinamic și concentrat, bine armonizat al interpeților, începând cu cei de prim-plan care-și cizelează partiturile cu nuanțe fine: Rappert-Vencz Gábor (Zeus sub chipul lui Amphitryon), Nagy Csongor Zsolt (Amphitryon), Orbán Zsolt (Hermes sub înfățișarea lui Sosias), Diószegi Attila (Sosias), Sosovicza Anna (Alcmena), Budizsa Evelyn (Charis), totul, potențat de efecte vizuale (Bányai Tamás, light-design) și acustice (Bakk-Dávid László, muzica) de impact, culminând cu finalul asurzitor cu tentă apocaliptică.
O „triadă” de alți regizori invitați au prezentat spectacole în studioul teatrului. Îi menționez în ordinea din programul manifestărilor. Bélai Marcel semnează un spectacol cu Schilodul din Inisham, de Martin McDonagh, bine ritmat, convingător, despre idealuri și limite, despre transgresarea piedicilor și puterea compasiunii și a iubirii. Am remarcat partiturile împlinite cu dăruire de Szabó Jánosz Szilárd, în rolul principal (Billy), Nagy Csongor Zsolt (Johny), Budisza Evelyn (Helen), dar și savuroasele întrupări conferite personajelor lor de către Diószegi Attila (neașteptat travesti), Bógar Barbara, Kóvacs Nikolett ș.a. Csábi Anna revine alături de trupă și aduce la rampă un text contemporan finlandez, de Mikka Myllyano, actor, regizor și directorul Teatrului Național din Helsinki. Piesa Haos tratează la modul unui comic suav tema fricilor noastre cotidiene, în familie și în societate, și prilejuiește celor trei actrițe – Gál Agnes, Keresztes Agnes, Rappert-Vencz Stella – o schimbare de roluri și saltul printre variate situații împlinite prin cuceritoare velocitate ce atrage parcă și mai multă simpatie asupra personajelor întrupate. Lendvai Zoltán, colaborator constant al trupei cu care a realizat spectacole de succes de-a lungul anilor, semnează acum o premieră absolută din dramaturgia contemporană (direcție programatică a conducerii trupei), cu piesa Interactiv, de Varga Lóránt, în care cinci profesori, dezbătând problema educației, condiția educatorului și a școlii, ajung la o necruțătoare analiză a societății contemporane în angrenajul ei. Aniversarea a cuprins și o premieră: Mizantropul, o adaptare cu multe îndrăzneli, după Molière, purtând drept subtitlu „vitrina în amenajare”, realizată de regizorul Serdar Tagirovski. Este un spectacol cu o amplă desfășurare de forțe actoricești, cu bogăție vizuală, cu simboluri scenice incitante, care înglobează chiar și publicul în spațiul de joc. Alceste, fost profesor de filosofie, este înconjurat acum de oameni din lumea teatrului, filmului, a bloggerilor sau a creatorilor de modă, multe, extravagante personaje inventate de regie. Seria spectacolelor a fost completată de Scripcarul pe acoperiș, sub bagheta lui Márkó Ester, marele succes mai vechi al teatrului, un spectacol de eleganță și de concentrare clasică, unde gravitatea temelor legate de respectul pentru demnitatea omului este contrapunctată de umorul delicat și ludicul rafinat ce îl însoțesc constant.
Un momentul de vârf al aniversării a fost, incontestabil, Gala, un spectacol antrenant (regie Nagy Regina) a cărui desfășurare pe mai bine de două ore, bine ritmată de prezentarea elegantă, condimentată cu umor și gingășie, asumată de actorii Nagy Orbán și Gál Ágnes, împletind cu bun gust poezie și fragmente dramatice, rostite de acești actori cuprinși de emoție reținută și, în același timp, iradiind din toată ființa lor de bucuria de a se afla iarăși pe scena slujită cu devoțiune ani și ani. Muzica interpretată de unii dintre ei, vocal sau instrumental, a fost un alt liant de comuniune. Ca un ecou complementar la bucuria actorilor de azi ai trupei, s-a adăugat elanul corpului de dansatori, prospețimea unui moment savuros oferit de păpușari și chiar unul acordat de tineri voluntari ai teatrului. La final, directorul artistic Bessenyei Gedő István a înmânat diplome de societari. Transcriem aici numele celor socotiți a binemerita acest titlu onorific: Lőrincz Ágnes, Manfrédi Annamária, Kilyén László, Gabriela Tănase, Diószeghy Iván, Miklós Tamara, Fornwald László, Lőrincz Erika, Török József, Zákány Mihály. Și adăugăm urarea de La mulți ani Trupei „Harag Győrgy”de la Teatrul de Nord din Satu Mare!
Arhiva rubricii Cronica de teatru ,
