Tudor Arghezi – 140

73
Tudor Arghezi, portret de Adina Romanescu, 14 mai 2020. Inedit
Tudor Arghezi, portret de Adina Romanescu, 14 mai 2020. Inedit

fila de calendar rubrica leviathan.roTudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu) s-a născut la 21 mai 1880 în București, strada Țărani nr. 46. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o vârstă marcantă a literaturii române. A scris teatru, proză, roman, pamflet, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeșului. Arghezi este considerat unul dintre autorii canonici din literatura română.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista „Liga Ortodoxă”, condusă de Alexandru Macedonski, cu pseudonimul Ion Theo. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: „Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Herder.

A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.

În 1965 a fost nominalizat  la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului italian Angelo Monteverdi.

A murit în 14 iulie 1967, la București.

Paradisul

„– Grădina se chemase Paradis şi Rai.
Acolo totdeauna-i mai, –
Oftează Eva a pustiu,
Când povesteşte, mai târziu,
Copiilor ţinuţi în poală
De câte ori îi culcă şi îi spală, –
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise până la cireşi,
De la cireşe până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
Nu-i viscol, ger şi timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina şi cât ţine anul.

Un râu de miere şi un râu de lapte
Se-mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gârle de cafea.
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac,
Stafide, nuci cu cozonac.

Puneai o chiflă şi ieşeau o mie,
Crescute câte cinci pe-o farfurie,
Cu frişcă şi muiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gând şi, tăvi, nu mai ţin minte,
Veneau pe fugă cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uşi
Aduse de băieţi şi de păpuşi.

Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata,
Din iazuri, la dorinţă, copţi de-a gata,
Şi alegeai, pe sus, orice friptură,
Şi se prăjea prin aer, pân’ la gură.
Orice ai fi vrut şi jinduit
Era de ajuns să fi râvnit.
Tata mişca numai sprânceana
Şi vinul alerga cu damigeana.

Aşa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut şi nu am ascultat!”

                                                   Tudor Arghezi

*

Citate

Omul îşi plăteşte greu dreptul la inteligenţă cu conştiinţa că este muritor.

Lucrurile se înţeleg la marginea cuvintelor, şi cuvintele nu sunt de ajuns ca să le înţelegi: e nevoie de har.

Pământul ne sărută picioarele de fiecare dată când călcăm pe el. E bucuros pentru că ştie că nu îl vom părăsi niciodată.

Carte frumoasă cinste cui te-a scris, încet gândită, gingaş cumpănită… Eşti ca o floare anume înflorită mâinilor mele care te-au deschis. Eşti ca vioara, singură, ce cântă iubirea toată pe un fir de păr, şi paginile tale, adevăr, s-au tipărit cu litera cea sfântă.

Moara speranţelor merge de mii de ani.

Omul e un cocor care zboară pe dinlăuntru.

Adevărul e în toate limbile la singular, ca să ne ferim de realitatea adevărurilor variate şi ca să dăm erorii şi adevărului multiplu prestigiu şi unicitate.

Vorba goală joacă un rol însemnat în absenţa ideilor.

Niciun meşteşug nu este mai frumos şi mai bogat, mai dureros şi mai gingaş totodată ca meşteşugul blestemat şi fericit al cuvintelor. El devine o pasiune nestăpânită şi a scriitorului mediocru, şi a meşteşugarului de geniu – şi, când o urăşte mai mult, atunci o iubeşte artistul mai puternic.

Pentru câţiva scriitori justificaţi de un talent, de o dibăcie sau pornire, zac sute pe caldarâmul artei, întinşi ca nişte câini ce-şi caută,-n blană, puricii la soare. Lenea lor se mişcă lent, într-o zi, cu umbra lor culcată, din stânga la dreapta. Lumina le răsare pe sprâncene, şi până seara le ajunge-n spinare. Aceşti ţigani ai artei visează, se scarpină, oftează, sunt amorezaţi şi cântă… Scrisul lor e ciut. Fraza lor fără desen, fără ritm, fără asprimi şi rotunjimi, tânjeşte, se-ntinde, zemoasă, sau se risipeşte ca praful.

Arta nu e o meserie şi nu slujeşte în principiu decât sieşi, şi rolul ei nu e cel de a produce efecte convingătoare, nici efecte, nici convingătoare, întrucât, înţeleasă sau nu, ea trăieşte.

Nu te teme că ai să atingi prea târziu un scop, dacă ai plecat şi cu un scop în drumul tău.

Fructul poartă în sine şi vârfuri şi rădăcini.

Iubirea este focul care nu este stins niciodată.

În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naşte un colos.

Viaţa noastră oscilează între două contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l ascunde.

Este mare lucru să fii încredinţat că nu te poţi bizui decât pe tine.

Dacă vrei să te faci romancier, deschide miezul şi scoate din călimară Universul.

Poezia are în sâmburele ei o divină naivitate, care se întâlneşte în floare, în pasăre, în bucurie, în entuziasm.

Este adevărat că Eminescu a pustiit teritoriul literaturii pe o suprafaţă de treizeci de ani pătraţi după el.

Omului îi place să se mintă şi să fie minţit şi când nu-l mai minte nimeni şi nimic, se dezorganizează.

Bunătatea e atitudinea omului în suferinţă.

Scrisul, ca şi dragostea, e poezie.

Viaţa e un mister care nu trebuie mânjit cu sânge şi ofensat cu sabia unui fanatic.

A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puțin.

În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.

Puţini sunt oamenii care-au învăţat să preţuiască prietenia.

Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva.

Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți.

Nu-i primejdios omul care te urăşte şi se războieşte cu tine; pe el ştii de unde să-l apuci şi primejdiile luptei sunt împărtăşite. Primejdia vine de la omul care te iubeşte din cale afară de mult şi care la înmormântare îţi trimite o coroană de orhidee.

A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puţin.

Femeia iubită este singura frumoasă.

Tinereţea n-are nevoie să fie frumoasă ca să fie divină.

Cărturarii sunt aleşi de Dumnezeu ca să mângâie oamenii cu graiuri noi şi cu povestiri frumoase şi ca să le facă viaţa mai lină şi mulţumirile mai adânci.

Când umbli cu adevărul, te simţi cinstit şi sănătos.

Nicio jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe.

Sufletul zboară câteodată sus de nu-l mai vezi, cu penele lui albăstrui, în azur. Şi când se întoarce, miroase a alb şi a stele…

În generaţia de azi, a celor ce mânjesc hârtia şi dizolvă cuvintele în multă salivă sentimentală, originalitatea s-ar dovedi cam greu. De la cei mai tradiţionali până la cei care se complac în sine şi subt denumire de moderni, actori banali ai unei sensibilităţi streine, nulităţile abundă. Literatura, stagnantă, e ca o gară de marfă în care vagoanele s-au oprit, şi grânele putrede şi fermentate irump din sacii sparţi, şi înnămolesc terenul.

Îmi place gladiatorul care nu primeşte aplauzele cu slugărnicie.

Moartea este umbra noastră care se ţine după noi să ne soarbă.

Opera, click aici.

Referințe critice, click aici.

Grupaj realizat de Pușa Roth

„A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă. Nu poate să ajungă vorba până la el fără să-i supere tăcerea.” – Tudor Arghezi despre Eminescu, înregistrare din 1957

Testament de Tudor Arghezi, în lectura autorului

Testament – recită Mircea Albulescu

Poeme de Tudor Arghezi – recită Lucia Mureșan

Teatrul Național Radiofonic: Seringa de Tudor Arghezi. Dramatizarea şi adaptarea radiofonică: Mitzura Arghezi. Regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Marin Moraru, Monica Ghiuţă, Gheorghe Dinică, Vasile Gheorghiu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Ion Punea, Ştefan Ciubotăraşu, Nataşa Alexandra, Mitzura Arghezi, George Aurelian. Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Marga Capitanovici. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1968 – integral

Copyright © Radio România

Vezi și: Tudor Arghezi, RADIO-PAPAGAL. Publicistică radiofonică.Prima panoramă a publicisticii argheziene dedicate Radioului: peste 200 de articole din presa scrisă şi vorbită (1927-1967). Prefaţă („Radioestetica. Publicistica radiofonică a lui Tudor Arghezi”) de Paul Cernat, București, Editura Casa Radio, 2012 – cu fragment audio, click aici.

Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite (ediţia a III-a). 36 de poeme rostite la Radio de Tudor Arghezi între 1956 şi 1967. Cuvânt-înainte de Paul Cernat. Copertă şi ilustraţii de Constantin Popovici, București, Editura Casa Radio, 2014 – cu fragment audio, click aici.

Arhiva rubricii Filă de calendar

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.