”Un fel de Păcală sau Cehul lui Brecht” de Pușa Roth

44
pusa roth ecouri leviathan.ro

ecouri rubrica leviathan.roLuni, 14 octombrie 2019, pe site-ul eteatru.ro, de la ora 10.10 și, în reluare, de la ora 22.10, puteți asculta spectacolul Švejk în al doilea război mondial de Bertolt Brecht. Traducerea: Florin Tornea. Adaptarea: Mircea Șeptilici. Regia artistică: Lucian Giurchescu și Paul Stratilat. În distribuţie: Florin Scărlătescu, Mircea Șeptilici, Dem Savu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Lucian, Gheorghe Crîșmaru, Gheorghe Dinică, Dumitru Rucăreanu, Mircea Constantinescu, N. Gheorghe Maziliu, Vasilica Tastaman, Iarina Demian, Constantin Diplan, Dumitru Chesa, Puica Stănescu, Mircea Bălan, Tilda Radovici. Regia muzicală: Timuș Alexandrescu. Înregistrare din anul 1962.

”Noi, germanii, spunea Bertolt Brecht în Micul organon pentru teatru, ne mândrim mult cu seriozitatea noastră şi avem impresia că opusul seriozităţii înseamnă frivolitate şi că frivolitatea trebuie condamnată. Alte popoare, însă, au alte păreri. La noi umorul e reprezentat de clovni. Şi toate acestea se întâmplă numai din cauză că noi am decretat iadul drept locaş al umorului, deşi s-ar cuveni să nu ne îndoim de faptul că el stăpâneşte cerul.”

Plecând de la această constatare, dramaturgul, poetul şi teatrologul german, iniţiatorul teatrului epic la Berliner Ensemble, a găsit cu cale că umorul este cea mai puternică armă în teatru, chiar dacă subiectul este al unei drame. Debutul său, expresionist antimilitarist şi antiburghez, a avut loc în anul 1922 cu piesele Trommeln in der Nacht (Tobe în noapte) şi Baal, urmate de Im Dickicht der Städte (În hăţişul oraşelor) în anul 1924. Urmează apoi drame cu caracter social-critic inspirate din lumea interlopă, Dreigroschenoper (Opera de trei parale, 1928) sau a căutătorilor de aur, Aufstieg und Fall der Stadt Mahagonny (Ascensiunea şi căderea oraşului Mahagonny, 1929), din luptele civile din Spania, Die Gewehre der Frau Carrar (Puştile doamnei Carrar, 1937) sau din războiul de treizeci de ani, Mutter Courage und ihre Kinder (Mutter Courage şi copiii ei, 1941), satirizând rasismul şi hitlerismul, Furcht und Elend des Dritten Reiches (Teama şi mizeriile celui de-al III-lea Reich, 1945), Der aufhaltsame Aufstieg des Arturo Ui (Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, 1941) sau subliniind imperativele etice ale oamenilor de ştiinţă, Leben des Galilei (Viaţa lui Galilei, 1943). Cam acestea sunt temele abordate de Brecht în dramaturgia sa, teme care se regăsesc şi la alţi scriitori ai epocii, dar scrisul său are ceva aparte, mai ales prin viziunea asupra teatrului.

Florin Scărlătescu (Švejk) în „Švejk în al doilea război mondial” de Bertolt Brecht, Teatrul de Comedie din București, 1962. Fotografie de pe coperta revistei „Teatrul”, nr. 2, februarie 1962
Florin Scărlătescu (Švejk) în ”Švejk în al doilea război mondial” de Bertolt Brecht, Teatrul de Comedie din București, 1962. Fotografie de pe coperta revistei ”Teatrul”, nr. 2, februarie 1962

Am să mă opresc însă la o piesă montată în România în anul 1962, Švejk în al doilea război mondial (Schweyk im Zweiten Weltkrieg), pusă în scenă la Teatrul de Comedie din București, a cărei premieră a avut loc în data de 19 ianuarie, în regia lui Lucian Giurchescu. Chiar în acelaşi an regizorul montează această piesă la Teatrul Naţional Radiofonic, Teatrul la microfon, cum se numea la acea vreme, împreună cu regizorul Paul Stratilat, cu  aproximativ aceeaşi distribuţie ca cea de pe scena de scândură: Švejk – Florin Scărlătescu, Hitler – Mircea Şeptilici, Baloun – Dem Savu, Anna Kopecka – Tamara Buciuceanu-Botez, Scharführerul Bullinger şi Preotul Bullinger – Ion Lucian, Prohaska – Gheorghe Crîșmaru, Brettschneider – Gheorghe Dinică, Müller II – Dumitru Rucăreanu, Primul client – Mircea Constantinescu, Al doilea client – N. Gh. Mazilu, Anna – Vasilica Tastaman, Katti – Iarina Demian, Un locotenent german – Constantin Diplan, Sentinela de la gară – Dumitru Chesa, Clienta – Puica Stănescu, Consilierul Vojta – Mircea E. Balaban, Ţăranca – Tilda Radovici. Traducere de Florin Tornea, Adaptare radiofonică de Mircea Şeptilici. Muzica: Hans Eisler, ilustraţia muzicală: Theodor Ciortea.

La puţină vreme după premieră, în 15 februarie 1962 în ziarul ”Scînteia” apărea un articol dedicat spectacolului, semnat de Sergiu Fărcăşan, din care citez: Personajul a scăpărat permanent scântei născute din contrastul între aparenţa lui de nătâng greoi şi ironia atât de inteligentă şi tăioasă. Şi, dacă ne gândim că Švejk e una dintre marile figuri ale galeriei mondiale a satirei, simpla constatare că Scărlătescu «a fost» Švejk spune mai mult decât orice adjectiv.” Este vorba despre reprezentaţia pe scena de scândură a acestei piese, dar Florin Scărlătescu l-a interpretat magistral pe Švejk şi în versiunea radiofonică.

Cehul acesta al lui Brecht nu este un erou, ci un fel de Păcală care se împotriveşte prin prostia prefăcută. ”Sunt cu burta goală, nu pot să rămân un ceh de treabă”, spune Švejk, scuzându-şi în acest fel comportamentul. Să faci haz de necaz, deşi necazul se cheamă război, este un semn de inteligenţă şi nu unul de prostie. Aparent, vorbeşte gura fără el, dar nimic din ceea ce spune Švejk nu este întâmplător. Chiar şi aparenta glumă de la începutul piesei, când bravul soldat se prezintă, neuitând să accentueze că este totuşi un erou popular, în ciuda aparenţelor :

”Probabil că mulţi dintre dvs. mă cunosc. Totuşi mă prezint. Eu sunt Švejk, negustor de câini. Ce să fac? Sunt foarte modest, dar sunt şi foarte popular. Părinţii mei, adică taţii mei, pentru că am doi, au avut grijă să facă din mine ceea ce v-am spus: un erou popular. Primul meu tată, Hašek, m-a născut, adică m-a scris, spunându-mi: Bravo soldat Švejk!… Tatăl meu adoptiv, Brecht, m-a preluat de la Hašek şi mi-a prelungit viaţa şi m-a făcut… scuzaţi-mă, şi mai nemuritor.”

Lucian Giurchescu. Sursa foto UNITER
Lucian Giurchescu. Sursa foto: UNITER

Ecourile discursurilor lui Hitler ajung şi la cârciumioara Annei Kopecka, unde bea Švejk. Stând la o halbă de bere cu prietenii, îşi bate joc de hitlerism şi de Hitler spunând că ştie el că cizma hitleristă se mişcă prin Europa. Dar face pe nebunul atunci când SS-istul Müller spune că s-a comis un atentat împotriva lui Hitler. Riscă să ajungă pe front, dar de această soartă nu va scăpa, datorită slobozeniei gurii lui. Baloun, un alt ceh nemâncat, socoate că Ucraina e cârnatul Germaniei, iar celelalte țări, rând pe rând, sunt tot atâtea bucate pe masa cuceritorilor. Evident, se critică subtil bonurile pentru mâncare pe care le împart nemţii populaţiei hămesite. Ironia este magnifică. Scena aceasta în care protagonişti sunt Švejk (Florin Scărlătescu), Baloun (Dem Savu), Anna Kopecka (Tamara Buciuceanu) şi ofiţerul german Müller (Dumitru Rucăreanu) este splendidă prin jocul de cuvinte, amestecat cu teamă şi foame. Prinși cu carne de contrabandă de către nemții care intră în cârciumioară, Švejk îşi asumă riscul, recunoscând că el are grijă de pachetul cu carne adus de un domn oarecare. Astfel își salvează prietenul şi pe doamna Anna, pentru care avea sentimente profunde. Švejk ajunge pe front iar drumul prin iarna rusească nu strivește umorul acestui ceh, care reprezintă, de ce nu, chintesența înțelepciunii populare. Montarea radiofonică aduce un plus de culoare prin coloana sonoră, care creează atmosferă, fiind liantul acestei piese jucate magistral de mari actori a scenei românești. Sigur, anul 1962 nu era prea îndepărtat de perioada războiului și am convingerea, ascultând piesa, că fiecare actor a retrăit această mare dramă a umanității, transferând sentimente proprii personajelor create de ei, deși Brecht susținea că actorul joacă pentru oameni, un om care este cu totul altul decât ființa însăși a actorului”. Sufletul și talentul actorului sunt două dimensiuni care nu pot fi măsurate sau controlate! În viziunea lui Brecht, Hitler este doar o paiață, manipulată de cei din jurul său, iar războiul un eșec, o dramă, o rană imensă pe trupul Europei vremii sale. Finalul acestei piese e tulburător, fiindcă rememorând țările cucerite și vărsarea de sânge, sărmanii ostași aflați pe front, în frunte cu Švejk, cer mila divină. Am spus tulburător, pentru că în plină epocă comunistă și, evident, atee, cei doi mari regizori, Lucian Giurchescu şi Paul Stratilat au introdus această scenă a rugii către Domnul, aproape de necrezut pentru acele vremuri. Însă ultimul cuvânt îl are tot bravul soldat Švejk care anunță căderea lui Hitler și, evident, sfârșitul războiului: ”Te-ai prăbușit, paiață uriașă!… Poftim casca, ține pușca, ia și cureaua! Švejk se întoarce între oameni, între oamenii de rând care nu te-au dorit nici pe tine, nici războiul tău.”

Deși a fost înregistrat în anul 1962, Švejk în al doilea război mondial are toate datele unui spectacol modern, realizat cu multă știinţă regizorală, în care actorii și-au dat măsura talentului lor.

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.