Trebuie să recunosc, încă de la început, că despre poetul Alin Bagiu, din Timişoara, nu ştiam nimic până în urmă cu puţine zile. M-am bucurat când am primit, zilele trecute, prin poştă, minunatul său volum de versuri, intitulat, atât de inspirat, ”Poeziceri cu trei feţe”, apărut la Editura Pavcon, Bucureşti, 2016.
Caligrafiate cu o pană înmuiată în lacrimile dimineţilor senine, poeziile grupate în acest volum trădează talentul unui poet sensibil, iubitor de metafore menite să impresioneze, capabil să ”cânte“ şi să încânte: ”Mă hrănesc cu dragoste/…Îmi înec inima în pasiune/Fără să-mi fie ruşine/…Îmi construiesc viaţa fără reţete/Doar cu iubire, dragoste, pasiune şi sentimente”, recunoaşte Alin Bagiu în poezia ”Praf de iubire” (pag. 79).
Iubirea este tema predilectă a autorului, căruia îi place, în egală măsură, să o ofere celor ce-i sunt aproape, dar şi să primească o dragoste care să-i alunge orice umbră de tristeţe. Iubirea este pentru Alin Bagiu ca parfumul florilor de câmp, ca balsamul ce se scurge din arborii pădurilor sau ca apa cristalină a unui izvor de munte. Iată ce mărturiseşte poetul într-o poezie antologică: ”Există momente când sunt provocat,/Nimic nu mă face să cad în păcat,/Şi orice-aş primi, doar iubire ofer,/Nu simt că renunţ şi nici nu mai sper.//E o pace eternă, ce iese din mine,/La orice-aş trăi, doar iubire îmi vine,/Acum sunt complet şi simt că iubesc,/Trăind în iubire, doar iubire primesc.” (”Pacea eternă”, pag. 91). Alin Bagiu evocă în câteva poezii anii copilăriei sale, respectând realitatea de atunci, fără a o denatura într-un fel sau altul: ”Am crescut de copil cu cheia de gât,/Mi-e în suflet şi-acum, o mai port şi în gând./Mi-amintesc cum de mic ea în piept îmi bătea/Şi atunci când fugeam, uneori mă rănea.” (”Cu cheia la gât”, pag. 70).
Dragostea de părinţi este exprimată în câteva poezii emoţionante, care fac să lăcrimeze ochii cititorilor avizaţi: ”Te rog, mamă, să rămâi,/Cum poţi tu, să mă mângâi,/Că-s copilul tău pe veci,/Te rog, mamă, să nu pleci.” (”Te rog, mamă, să nu mori!”, pag. 49) sau: ”Îmi e dor şi sufletu-mi plânge tăcut,/Şi asta de când a plecat,/Oare unde-i TĂICUŢU’, de ce l-am pierdut/Că aproape de-o viaţă-l tot cat.” (”Dor de tăicuţu”, pag. 52).
Am constatat că iubirea revine ca un laitmotiv în poeziile grupate în acest volum, poetul trăind prin şi pentru iubire, fiind fericit şi când primeşte şi când dăruieşte iubire: ”Tu mă iubeşti aşa cum te iubesc,/De dragul tău prea des mă zăpăcesc,/Alerg cu tine către orizont, / Mult mai departe de al urii front.” (”Tu mă iubeşti cum te iubesc”, pag. 29) sau: „Iubirea e în mine,/Prin ea trăiesc frumos/Când vrea să se exprime,/Totul primeşte rost.” (”Iubire din mine”, pag. 107). În fine, reproduc o strofă dintr-un alt poem, pentru a argumenta cele spuse mai sus: ”E o pace eternă, ce iese din mine,/La orice-aş trăi, doar iubire îmi vine,/Acum sunt complet şi simt că iubesc,/Trăind în iubire, doar iubire primesc.” (”Pacea eternă”, pag. 91).
Pentru mesajul transmis, pentru muzicalitatea versurilor şi pentru emoţia pe care o naşte în sufletul cititorului, reproduc, în întregime, poezia intitulată simplu ”Mi-e dor” (pag. 72): ”Mi-e dor de mine, cel ce SUNT,/Mi-e dor să fiu aşa cum SIMT,/Mi-e dor să nu mă mai PREFAC,/Mi-e dor să nu mai cred că FAC./Mi-e dor de tot ce-am fost de MIC,/Mi-e dor din nou să mă RIDIC,/Mi-e dor de viaţa cea din MINE,/Mi-e dor de binele din TINE./Mi-e dor de binele din NOI,/Mi-e dor de tot, mi-e dor de VOI.”
Cu siguranţă că vom mai auzi vorbindu-se de poetul Alin Bagiu.
