În februarie 1990, cu emoția și conștiința zilelor în care cu puțin în urmă se murise în țara noastră pentru libertate, 35 de artiști din lumea teatrului s-au reunit în numele aceleiași imperioase nevoi a libertății de expresie și de acțiune, cu scopul precis de a constitui o asociație a breslei întemeiată pe principii concordante cu această valoare fundamentală pentru o autentică democrație, dar și pentru un climat fertil de dezvoltare artistică. Profunzimea acelei decizii, constanța cu care au fost urmate principiile sănătoase generatoare și s-au urmărit și pus în faptă altele de același fel au făcut, iată, ca în februarie 2020 să putem sărbători trei decenii de existență neîntreruptă, plenară, complexă a Uniunii Teatrale din România. Cu incontestabile rezultate la nivel material și spiritual. Sub genericul E mult, e puțin? la sediul UNIUNII a fost o evocare fără pretenția fastului, dar bogată în substanța ei simplă și directă. Așa am resimțit-o în grupul acela care aduna laolaltă personalități din diferitele categorii de oameni de teatru, de la actori, regizori, scenografi, directori de teatre, la cronicari și jurnaliști, alături de membrii Senatului UNITER și reprezentanții structurilor departamentale ale uniunii. Regăsiri. Schimb de priviri și de replici. Îmbrățișări. În oglindă cu o imagine emblematică a Uniunii, într-un fel o sublimare a sărbătorii, acele momente fierbinți, clipe de neuitat de la Galele UNITER, reluate acum și derulate pe un ecran tv instalat la parterul clădirii din strada George Enescu. Chipuri care au fost, chipuri mai tinere odinioară… Elogiul valorii, al talentului, al împlinirilor la superlativ…
În miezul intensei trăiri colective, președintele UNITER de azi și de-a lungul celor trei decenii, dl. Ion Caramitru exclamă: ”Aceste imagini spun mai mult decât aș putea eu să o fac…” Domnia sa a început a schița apoi un tablou concentrat, deloc roz sau pe ton festivist, al celor treizeci de ani. A pus în lumină, desigur, fapte care au contribuit la bunul mers al lucrurilor, aportul acelora care au ajutat, încă din primii ani, la impunerea principiului de ființare a UNITER pe baza programelor și a proiectelor, dovedit în timp atât de benefic, și nu a eludat veritabilele bătălii duse pentru păstrarea sediului, pentru obținerea de fonduri necesare materializării proiectelor, cum ar fi atât de dorita, dar încă nerealizată(!), Casa artistului. Bătălii mereu de purtat cu responsabilii politici de-a lungul timpului, cu aceia chemați să gestioneze destinele culturii. Nu a ocolit referirea la ceea ce domnia sa numește ”un fenomen îngrijorător”: discrepanța dintre cei câteva sute de artiști angajați ai teatrelor de stat, majoritatea membri ai UNITER, și cei peste patru mii cinci sute din ”piața liberă”, artiști ai celor mai tinere generații, care rămân departe de Uniune. Și a dezvăluit faptul că Senatul, organul de coordonare a activității UNITER, pregătește un document care să cuprindă căi prin care să li se deschidă larg ușile UNITER acestor slujitori ai teatrului, ”acestor oameni de care breasla are nevoie”. Căci UNITER are menirea de a găsi soluții.
Domnia sa a amintit cu bucurie succesele celor mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România, cum sunt ”Cea mai bună piesă românească a anului”, Campania națională ”Artiștii pentru artiști”, Gala tânărului actor ”HOP” și , firește, cel mai vizibil și înconjurat de interes și dincolo de universul breslei teatrale, anume Gala premiilor UNITER. Anul viitor Gala UNITER va marca și ea trei decenii de existență, moment pentru care domnul Ion Caramitru a lansat ideea editării unui volum care să cuprindă mărturisirile marilor personalități care s-au succedat pe podiumul ei pentru a primi, a înmâna premii ori a rosti pertinente laudatio. Un volum antologic capabil să ofere și dimensiunea retrospectivă a reîntregirii familiei teatrului românesc, căci aceste gale au fost totodată prilejul fericit de revenire în mijlocul breslei pentru nu puține mari talente care au fost determinate să se împlinească pe alte meridiane de cele mai multe ori din pricina prigoanei comunsite. Festivalul Național de Teatru, organizat de UNITER care ”desemnează directorul artistic și susține implementarea programului finanțat de Ministerul Culturii și Cultelor și Primăria Municipiului București”, îmbogățit cu o importantă componentă internațională la numeroase ediții din ultimii ani, împlinește deopotrivă trei decenii. Selecția spectacolelor și direcția artistică a ediției jubiliară din toamna acesta (16 – 25 octombrie) vor fi asigurate de criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari, aceiași care au alcătuit juriul de nominalizări la Gala UNITER din acest an, unde FNT va fi recompensat cu Premul de Excelență pentru calitatea excepțională a ultimelor șase ediții conduse de Marina Constantinescu.
Domnul Ion Caramitru a lăsat de înțeles că nu dorește să-și depună candidatura pentru un alt mandat de președinte UNITER și a încheiat prin a aminti ceva care pare de domeniul prozaicului, anume bilanțul financiar-contabil pozitiv (ceea ce nu s-a întâmplat întotdeauna!). Este o expresie și aceasta (traductibilă prin numărul mărit de spectatori) a importanței teatrului azi pentru societatea noastră. Iar UNITER face parte activă din poveste! ”Nu știu ce o să se întâmple în viitor, a subliniat dl. Caramitru, dar rostul nostru pe lume e binecunoscut: teatrul este oglinda lumii. Hai să fim în continuare în aceeași poziție! Să oglindim aici, în teatru, ce se întâmplă afară. Și să ne spunem părerea ritos. De aceea vă rog, vă implor chiar: Să fim solidari pe această profesiune! Nu mă interesează ce păreri politice au unul sau altul, mă interesează religia teatrului, mă interesează respectul față de el, dorința de a ne depăși și de a ne face treaba mereu bine. În sensul acesta, singurul lucru pe care îl cer la treizeci de ani este să fim mereu aceiași!”. Ca tuturor celor prezenți acolo, la ceremonia aniversară, mi s-a oferit și am plecat cu o copie ingenioasă a trofeului UNITER, opera artistului plastic Ion Bitzan…
