„Va urma” (11) de Lică Barbu

10 iulie 2021

129

Vă precizez că acest episod 11, 11 şi-un pic, este ultimul. Nu îmi iau nicio răspundere dacă nu aţi citit celelalte episoade. Ştiu, e dreptul dumneavoastră să citiţi sau să nu citiţi, dar nu văd cum veţi înţelege acest final al povestirii mele umoristice.

Deci, „Va urma” va urma să ia sfârşit. Să vedem cum!

Pe uşa localului intră Clori, echipată pentru serviciul ei nocturn. Nu salută, nu o interesează nimic. Pare obosită.

Prin gemuleţul de la bucătărie Siloza trânteşte o tavă cu chifteluţe.

– Na! Staţi-ar în gât că m-am săturat de tâmpeniile tale.

– Ga, ga, ga!

– Bine, bine, dar astea din ce sunt?

– Din bucătăria latrinei tale puturoase. Crăpaţi în voi că n-aveţi nici pe dracu. N-am gătit ieri purcelul ăla care puţea ca un mort? Patron de closet ce eşti!

– Ei, glumeşte! Hai, luaţi că-s gustoase, încercă Luţă să dreagă problema.

– Eu nu mănânc că intru în tură şi-mi miroase gura a porci morţi, refuză Clori oferta.

– Stai jos lângă mine, chifteluţă universitară. Te cinstesc. Ce bei? O cafea, ceva?, o invită Cobe galant pe Clori.

– Comandă-mi o cafea şi-un fierăstrău.

– Luţăăă! O cafea tăiată, comandă Cobe.

Din bucătărie se aude un zgomot infernal. E război.

– V-am spus eu! I-a venit mintea la cap Silozei, se bucură Luţă pe moment.

‒ …şi ţi-a rămas „nic”. Ce-i asta? Un tip?, întrebă Clori în discuţie cu Cobe.

– Nu dragă. Întreg e Ti-ta-nic. Am vândut „ti” şi „ta” şi-a rămas „nic”.

– Parcă e un claxon. Şi cu „nic” ăsta ce faci? Dă-mi-l şi mie o seară.

– „Nic” e terminaţia de la Titanic, studento! Titanic a fost un vas mare care s-a scufundat cu mii de indivizi.

– Mamă, ce de tipi am scăpat!

– Poate am vopsit-o prea strident sau trebuia să o scriu în engleză. Cum se zice „a Trină” în engleză?, murmură Luţă luat de gânduri.

Din bucătărie se aude un zgomot infernal, crătiţi, farfurii, găgăituri.

– Felii îl face, se încurajă Luţă.

– Nu ştiu pe care, punctă Cobe.

În acel moment, pe uşă intră Dicu în viteză. Bineînţeles, are spumă de ras la ureche şi un ochi vânăt. Înainte de a-i vedea ceilalţi vânătaia, îşi pune ochelarii de soare peste ochi şi se aşază la altă masă. Cei trei prind mişcarea separatistă a lui Dicu şi se apropie încet de el încojurându-l. Este luat la un tur de întrebări fără oprire.

– Ce ai nene? Nu ţi-au mers jucărelele?

– Ţi-ai pierdut clienţii?

– Ţi s-a stricat jucăria?

– Precis ţi-a ieşit un coş în talpă.

– Ai mâncat gras sau ţi-ai schimbat firma?

– E clar. Te-ai uitat la ştiri.

– Te-ai luat de fete.

– Dacă vă spun eu că firma-i de vină.

– Vrei să reluăm?

Dicu nu mai rezistă şi explodează. Din vocea lui nu se aude decât un ta-ta-ta, ca un ţignal de goarnă jucărie, iar din bucătărie se aude un clopot de vapor.

Uşa bucătăriei se deschide şi iese triumfal Cioculeţ. E pătat cu un pic de bulion, o pată de muştar, nişte frunze de pătrunjel, dar mândru.

Toţi sunt în picioare şi nu bâzâie nici musca. Cioculeţ trece prin faţa lor ca la defilarea trupelor armate întoarse victorioase de pe front. Fiecare îşi dă o părere.

– Când iese afară, sper să-i cadă firma-n cap.

– De mâine îl fac partener de afaceri. E tare!

– Ăsta da bărbat! O fi având vreo gâsculiţă?

Cioculeţ se opreşte în faţa lui Dicu. Dicu tuşeşte intimidat.

– Ştiu! M-ai convins. În nemernicia mea nu am realizat cu cine am de-a face, dar ne întâlnim noi acasă, spuse el scurt şi o rupse la fugă cu Cioculeţ după el.

– Vaaai, ce scenă de final! Dacă tot s-a terminat, eu am plecat. Am întâlniri. Pa!, ciripi Clori.

– Cred că în noaptea asta schimb firma. Prea s-au întâmplat multe.

– Şi nici măcar n-ai avut clienţi. Asta da afacere!

A doua zi dimineaţă, soarele abia răsărit lumina pieziş firma nouă a lui Trină Luţă pe care trecătorii puteau citi: „FAST-FOOD – BUNĂ ZIUA!”

Şi mai jos: „Fost LA TRINĂ”.

Sfârşit

P. S. Aş putea scrie Va urma, dar nu promit nimic. Pa!

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu