„Va urma” (6) de Lică Barbu

29 mai 2021

Să continuăm, deci! În localul lui Trină Luţă şi-a făcut apariţia Gilipina Clori pe care v-am prezentat-o la început. Clori a comandat o cafea tare, iar Luţă, prin gemuleţ, a transmis comanda Silozei, bucătăreasa restaurantului care l-a luat la rost cu înjurături pe Luţă, referitor la noua firmă atârnată la intrare. Dialogul continuă în aceeaşi atmosferă.

– De altfel, e o bună bucătăreasă. La firme nu se pricepe, atât. N-are gusturi. Asta e, spuse Luţă fluierând în zig-zag după ce a închis gemuleţul.

Gemuleţul se deschide repede şi apare o tăviţă cu o cană de cafea. Lângă ea, trosc!, urmează un ciocan pus cu intenţie.

– Ăsta-i pentru demolat firma, dacă nu-ţi nimereşti capul. Nu contează ordinea, preciză Siloza.

Luţă îi serveşte cafeaua Clorei. Întâi cana, apoi ciocanul.

– Ăsta-i din partea firmei.

– Nu, mersi! Am destule.

Clori dă să soarbă din cafea, dar cafeaua nu curge. Dă cu gura cănii de tejghea, poate curge ceva. Cafeaua e beton.

– Prea tare ai făcut cafeaua asta.

‒ Auzi? Precis tu ştii ceva. Luţă chiar e tată?, îşi continuă nedumerirea Dicu.

Clori ia ciocanul şi dă cu el în cană ca să spargă smoala din ea. Îi reuşeşte şi soarbe tacticos ca şi cum cafeaua a devenit lichidă.

– O fi, dar nu cu mine.

– Nici n-aveţi cum, doar sunteţi rude.

– Da. Eu sunt îi sunt vară şi el e toamnă.

– Lasă! Nu am auzit eu cum îi spuneai „tati”.

– Normal. Se poartă atunci când suntem de-o seamă… Luţăăă!! Mai pune o lopată de cafea.

– Mie de ce nu-mi spui „tati”, c-avem aceeaşi vârstă?

– Cu plăcere, dar nu eşti în stare, răspunse Clori arătând a bani.

– Nu prea. Am şi datorii. Dacă mă programezi, pe 12 la 12, mă achit. Vrei?

– Auzi? Tu nu ai altă treabă?

Dicu se uită la ceasul de deasupra barului.

‒ Ptiu! Iar trebuie să-i spun şefului că traficul nu l-am inventat eu. Gata! E târziu. Am plecat. Ieşind se întâlneşte cu un client care intra în viteză.

‒ Vezi cum dai „Bună ziua!”

Clientul e în ultima fază de a se scăpa pe el. Se adresează lui Luţă.

– Fiţi amabil! Pentru bărbaţi. Unde?

– La dânsa!, răspunse Luţă arătând la Clori.

– Sictir!

– Hai, domnule! Nu-i de glumă, zău aşa. Toaleta, unde-i?

– Acolo! Acolo-i Universul şi extazul!, spuse Luţă poetic arătându-i drumul.

Clientul de la toaletă întârzie. Clori şi Luţă sunt nervoşi, parcă, aşteptând ceva.

Luţă darabanează tejgheaua, Clori îşi roade unghiile false. Inimile bat tam-tam periculos de iute, transpiraţia curge la debit maxim şiiii, se aude apa trasă la toaletă.

Cei doi răsuflă uşuraţi printr-o expiraţie cât un taifun.

Clientul iese şi îi lasă o bacnotă lui Luţă.

– Mersi! O zi bună!

Luţă ia bacnota şi o freacă de barbă.

– În sfârşit, am făcut şi eu safteaua.

– Rahat! Asta-i saftea?

Clientul, în timp ce iese, dă de Copşan Cobe care tocmai intra.

– Vezi cum dai „Bună ziua!”

Va urma

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu

„Va urma” (3) de Lică Barbu