„Va urma” (6) de Lică Barbu

73
Colaj de Lică Barbu
Colaj de Lică Barbu

Să continuăm, deci! În localul lui Trină Luţă şi-a făcut apariţia Gilipina Clori pe care v-am prezentat-o la început. Clori a comandat o cafea tare, iar Luţă, prin gemuleţ, a transmis comanda Silozei, bucătăreasa restaurantului care l-a luat la rost cu înjurături pe Luţă, referitor la noua firmă atârnată la intrare. Dialogul continuă în aceeaşi atmosferă.

– De altfel, e o bună bucătăreasă. La firme nu se pricepe, atât. N-are gusturi. Asta e, spuse Luţă fluierând în zig-zag după ce a închis gemuleţul.

Gemuleţul se deschide repede şi apare o tăviţă cu o cană de cafea. Lângă ea, trosc!, urmează un ciocan pus cu intenţie.

– Ăsta-i pentru demolat firma, dacă nu-ţi nimereşti capul. Nu contează ordinea, preciză Siloza.

Luţă îi serveşte cafeaua Clorei. Întâi cana, apoi ciocanul.

– Ăsta-i din partea firmei.

– Nu, mersi! Am destule.

Clori dă să soarbă din cafea, dar cafeaua nu curge. Dă cu gura cănii de tejghea, poate curge ceva. Cafeaua e beton.

– Prea tare ai făcut cafeaua asta.

‒ Auzi? Precis tu ştii ceva. Luţă chiar e tată?, îşi continuă nedumerirea Dicu.

Clori ia ciocanul şi dă cu el în cană ca să spargă smoala din ea. Îi reuşeşte şi soarbe tacticos ca şi cum cafeaua a devenit lichidă.

– O fi, dar nu cu mine.

– Nici n-aveţi cum, doar sunteţi rude.

– Da. Eu sunt îi sunt vară şi el e toamnă.

– Lasă! Nu am auzit eu cum îi spuneai „tati”.

– Normal. Se poartă atunci când suntem de-o seamă… Luţăăă!! Mai pune o lopată de cafea.

– Mie de ce nu-mi spui „tati”, c-avem aceeaşi vârstă?

– Cu plăcere, dar nu eşti în stare, răspunse Clori arătând a bani.

– Nu prea. Am şi datorii. Dacă mă programezi, pe 12 la 12, mă achit. Vrei?

– Auzi? Tu nu ai altă treabă?

Dicu se uită la ceasul de deasupra barului.

‒ Ptiu! Iar trebuie să-i spun şefului că traficul nu l-am inventat eu. Gata! E târziu. Am plecat. Ieşind se întâlneşte cu un client care intra în viteză.

‒ Vezi cum dai „Bună ziua!”

Clientul e în ultima fază de a se scăpa pe el. Se adresează lui Luţă.

– Fiţi amabil! Pentru bărbaţi. Unde?

– La dânsa!, răspunse Luţă arătând la Clori.

– Sictir!

– Hai, domnule! Nu-i de glumă, zău aşa. Toaleta, unde-i?

– Acolo! Acolo-i Universul şi extazul!, spuse Luţă poetic arătându-i drumul.

Clientul de la toaletă întârzie. Clori şi Luţă sunt nervoşi, parcă, aşteptând ceva.

Luţă darabanează tejgheaua, Clori îşi roade unghiile false. Inimile bat tam-tam periculos de iute, transpiraţia curge la debit maxim şiiii, se aude apa trasă la toaletă.

Cei doi răsuflă uşuraţi printr-o expiraţie cât un taifun.

Clientul iese şi îi lasă o bacnotă lui Luţă.

– Mersi! O zi bună!

Luţă ia bacnota şi o freacă de barbă.

– În sfârşit, am făcut şi eu safteaua.

– Rahat! Asta-i saftea?

Clientul, în timp ce iese, dă de Copşan Cobe care tocmai intra.

– Vezi cum dai „Bună ziua!”

Va urma

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

14 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui „Victoria lui Licuţă” de Lică Barbu | Revista Culturală LeviathanAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.