„Va urma” (8) de Lică Barbu

31
Colaj de Lică Barbu
Colaj de Lică Barbu

Cine credeţi că a intrat în restaurantul „La Trină” al lui Trină? Dacă vă întoarceţi la episodul 7, veţi şti. Dacă nu, citiţi mai departe aici.

Virus, un ţigan şmecher, scuzaţi pleonasmul!, parcă a intrat în naveta Saiuz 3. Priveşte cu gura căscată peste tot. Se apropie de tejghea simţind că-i rost de bani.

– Salut, şefu’!

Luţă mormăie ceva. Virus examinează, miroase ici-colo. E ceva nou pentru el.

– Ce vrei mă?, ţipă Luţă la Virus.

– Aoleu, şefu’! Ce mă iei aşa? Dacă eram de la Controlu’ deghizat? Ai?… Ce te-ai îngălbenit aşa? Hai că ţi-am adus ca cadou un mobil. Ia! Uită-te la el. Ieftin. În piaţă e dublu.

– Ieşi afară!, strigă Luţă fluierând dublu.

– Afară n-am clienţi vere şi-mi cântă burta a foame. Am văzut că ţi-ai schimbat firma în latrină, da’ de puțit nu prea pute. E modern, frate… Ştii ce? M-am gândit eu adânc şi ce mi-am zis, că tot şomez, să te fac partener. Eu mă pricep la mizerii, să mor io!

– Ieşi afară! N-am nevoie.

– Trăiască familia ta, căci familia mea are vocaţie în munca asta. Îmi dai şi mie 40 la sută plus spor de ruşine.

– Băi, Virus! Vrei să te bat? Tu n-auzi că n-am nevoie?

– Nevoia îţi vine pe nepregătite, şefule. Să moară copiii mei dacă nu ţi-i fac pe toţi fraierii să facă pe ei.

– Cum să facă mă toţi pe copiii tăi? Eşti nebun la cap?

– Să moară Isaura mea în Belgia dacă nu-ţi aduce Virus clienţi la greu. Îmi dai şi mie câte un leu

de fiecare scăpăcios.

– Te plătesc cu vreo mie de şuturi şi ceva mărunţiş. Să nu-mi jigneşti mie clienţii, da? Ieşi afară, Virus, infect ce eşti!

– Hei, hoooo, neamule, că ies! Al dreacului cu closetul tău împuţit. Auzi? Latrină! Că closet îl durea vezica să-i spună.

Luţă fluieră criminal.

– Virusele! Eşti cu merţanu’ sau cu căruţa? Lasă-mă şi pe mine la Universitate, se rugă Clori de el pe un ton languros.

– Gata păsărica mea nocturnă, mâncaţi-aş licenţa ta sexi! Te duc unde vrea nurii tăi bengoşi.

– Hai, măi! Te plătesc, ce naiba!

Ies amândoi şi pe lângă ei intră Cioculeţ, gânsacul.

‒ Vezi cum dai „Bună ziua!”, lebădă falsă!, îl avertiză Virus pe gânsac.

Cioculeţ se face că nu-l aude. Dar nici nu-l vede. Semeţ, păşea legănându-se ca un adevărat luptător, cu strategii de luptă bine puse la punct.

Ţinta luptătorului păsăresc era bucătăria restaurantului. Acolo unde îl aştepta Siloza, şi ea gata de luptă, cu tot arsenalul pentru gătit oricare fiinţă bună de mâncat.

Fie şi un gânsac.

Va urma   

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

„Va urma” (6) de Lică Barbu

„Va urma” (7) de Lică Barbu

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

6 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui „În arşiţa dragostei” de Lică Barbu | Revista Culturală Leviathan Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.