Vasile Goldiș și ”visul de 1000 de ani împlinit” – articol de Daniela Șontică

357
Daniela Șontică Vasile Goldiș memor leviathan.ro

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roVasile Goldiş (1862 – 1934) a fost un militant important pentru unitatea națională, fiind autorul textului de convocare a Marii Adunări Naţionale pentru ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, dar și cel care a citit în fața Adunării Rezoluția de Unire cu România.

S-a născut la 12 noiembrie 1862 în casa bunicului din satul Mocirla, judeţul Arad (astăzi, satul îi poartă numele), ca unul dintre cei trei copii ai preotului Isaia şi ai Floarei Goldiş din Seleuş. În clasele primare l-a avut învăţător pe tatăl său, apoi a trecut la şcoala romano-catolică din acelaşi sat, unde a învăţat ungureşte, apoi la şcoala germană din Panatul Nou (azi, Horea), unde a învăţat limba germană. Liceul l-a făcut la Arad, absolvind ca şef de promoţie în 1881. A avut mari greutăți materiale, dar a fost mereu un elev eminent. Studii universitare a făcut la Budapesta și la Viena, obținând diploma de profesor în istorie şi limba latină. În perioada vieneză a devenit membru al societăţii academice ”România Jună”, iar la Budapesta, alături de Maniu, Lapedatu, Oniţiu şi alţii, a fost între cei mai activi membri ai societăţii ”Petru Maior” a studenţilor români.

Vasile Goldiș
Vasile Goldiș

În 1886, a devenit profesor în Caransebeş. După trei ani, a obţinut un post de profesor de istorie la Gimnaziul ortodox român din Braşov, unde i-a avut colegi pe Valeriu Branişte şi Virgil Oniţiu, iar printre elevi i-a avut pe Octavian Goga, Sextil Puşcariu, Onisifor Ghibu, Ioan Lupaş, Octavian Taslăuanu și Iosif Popovici.

Încă din primii ani ai şederii sale la Braşov, a luat parte la viaţa politică, înscriindu-se în Societatea cultural-politică ”Casina română”. Un rol important în afirmarea lui Vasile Goldiș în planul politic l-a jucat momentul Memorandumului. Gheorghe Șora scrie: ”Împreună cu profesorii Vona și Valeriu Bologa îi mobilizează pe românii din oraș și împrejurimi, inclusiv pe elevi, ca să-i conducă la gară pe «acuzați». De asemenea, împreună cu un coleg, Nicolae Piltia, cutreieră – după cum rezultă dintr-un raport al prefectului local, data la 13 mai 1895 – comunele românești din jurul Brașovului, îndemnând populația să ia parte în masă la proces (s-a realizat o delegație impresionantă de 200 de persoane) și să-i convingă pe preoți ca în ziua pronunțării sentinței să vorbească din amvon celor rămași acasă”. (1)

La 1 septembrie 1901, s-a pensionat pe motiv de boală şi s-a întors în Arad, la chemarea unchiului său, episcopul Iosif Goldiş. La Arad și-a reluat activitatea de profesor, devenind și director al Liceului de fete.

În acest timp, condiţiile românilor din Transilvania, ca și ale celorlalte popoare din monarhia dualistă se înrăutăţeau pe zi ce trecea, iar lupta națională de revendicare a drepturilor s-a intensificat și ea. Vasile Goldiș a înțeles să contribuie la răspândirea prin cultură a ideilor naționale, de cunoaștere a drepturilor și libertăților pe care le aveau românii. În 1904 și apoi în 1908, el a solicitat societății ASTRA să trimită pentru despărțământul din Arad 100 de volume din Biblioteca Populară a asociației – și le-a primit – cărți referitoare la istoria neamului românesc, pagini din lupta românilor pentru emancipare națională, cum ar fi Supplex libellus Valachorum”, nuvele istorice și alte scrieri literare. (2)

Ca deputat de Radna în Parlamentul de la Budapesta, între 1906 și 1910, el s-a alăturat deputaţilor români, sârbi și slovaci care susțineau recunoaşterea drepturilor politice şi democratice. A început să publice articole politice în ”Tribuna”, să ţină conferinţe. A ținut atunci o serie de 22 de discursuri pe tema libertății naționale, iar apoi, pentru susținerea școlilor românești ostracizate de legea școlară din 1907 a ministrului Albert Apponyi, ce prevedea maghiarizarea școlilor primare din Transilvania. Cu toate că se bucura de o mare popularitate, autoritățile au făcut în așa fel încât să nu mai câștige un nou mandat de deputat.

Primul număr al ziarului ”Românul”, 1911
Primul număr al ziarului ”Românul”, 1911

În cadrul Partidului Național Român (PNR) a jucat rolul unui factor de echilibru, întrucât opiniile oamenilor politici transilvăneni erau uneori divergente chiar în privința luptei pentru drepturile naționale. Se formaseră două orientări față de guvernul de la Budapesta: pe de o parte, erau intransigenții de la ”Tribuna”: Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, Sever Bocu, iar pe de altă parte, moderații, oameni mai în vârstă din partid. Vasile Goldiș a făcut parte, mai întâi, dintre intransigenți, apoi a încercat să mențină unitatea de acțiune, lui alăturându-i-se Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu și Ștefan Cicio Pop.

În 1911, i s-a încredințat atât conducerea institutului tipografic ”Concordia” din Arad, cât și cea a ziarului ”Românul”, înființat atunci, ziar care a devenit extrem de important în monitorizarea ideilor și acțiunilor politice românești din Ardeal. Intuind importanța istorică a momentului, Goldiș spunea într-un discurs din 1912: ”De la 1848 nu au mai fost momente atât de însemnate în viața poporului nostru ca acestea care se anunță. […] În aceste momente, dar, poporul nostru din această țară trebuie să se știe sigur de forțele sale și solidar să pășeașscă în acțiunile sale”. (3)

În 1916, imediat după intrarea României în război, a refuzat să semneze în numele ziarului declaraţia de fidelitate față de Austro-Ungaria cerută de Contele Tisza, motiv pentru care ”Românul” a fost suspendat. În timpul războiului, abuzurile stăpânirii față de români au devenit tot mai mari.

În condiţiile înfrângerii definitive a monarhiei austro-ungare, membrii comitetului executiv al PNR s-au întâlnit la Oradea la 12 octombrie 1918 și au hotărât să declare în parlamentul ungar autonomia politică a românilor. Textul acelei declaraţii în care se invocă ”dreptul naţiunii române de a dispune singură de soarta ei” a fost scris de Vasile Goldiș, iar la 18 octombrie 1918, omul politic care a citit-o în parlament fost Alexandru Vaida-Voevod. Între altele, în istorica declarație se spunea: ”Națiunile trebuiesc liberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat și Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi liberă îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni înseamnă unirea cu Țara Românească.”

La 29 octombrie 1918, s-a constituit Consiliul Național Român Central care și-a stabilit, la 7 noiembrie, sediul la Arad. Consiliul a coordonat uriașa muncă de realizare a Marii Uniri, iar Goldiş a fost unul dintre cei mai activi membri ai acestui consiliu. El a redactat personal Convocatorul Adunării Naţionale de la Alba Iulia, pe care l-a publicat în ziarul ”Românul”, reînființat chiar atunci. Tot în ”Românul” a publicat manifestul Către naţiunea română”, prin care preconiza înfiinţarea gărzilor şi a consiliilor naţionale române. La 18 noiembrie a publicat încă un manifest important, ”Către popoarele lumii”, în limbile română şi franceză, prin care se arăta hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se uni cu România. Goldiș a luat parte la toate acţiunile de pregătire şi desfăşurare a adunării de la 1 Decembrie 1918, iar în ziua mult-visată, s-a bucurat de cinstea de a se adresa ”Măritei Adunări Naţionale” de la Alba Iulia, cum s-a exprimat el, în uralele celor peste 100.000 de reprezentanţi din toate ţinuturile locuite de români și de a citi Rezoluţia Adunării de Unire cu România.

Vasile Goldiș a făcut parte din Consiliul Dirigental al Transilvaniei, care avea atribuţii de guvern provizoriu al provinciei, fiind ales ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, precum şi vicepreşedinte al Consiliului. La 12 decembrie, tot el a fost numit în funcţia de preşedinte al delegaţiei care a adus la București Regelui Ferdinand actul Unirii adoptat la Alba Iulia. În faţa Regelui a rostit o cuvântare memorabilă în care făcea bilanţul luptei de secole a poporului român pentru unitate. Iată câteva fragmente: „Maiestate! […] Prin această Unire, după aceea a Basarabiei, apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc: Unirea într-un singur stat a tuturor românilor. Această unire este o pretenție a istoriei și o cerință a civilizației omenești. Ea este o cerință a istoriei fiindcă neamul românesc de la zămislirea lui a rămas unul etnicește nedespărțit, posedând în aceleași margini geografice pământul lui Traian. Deși îmbucătățirea lui sub diferite dominațiuni străine a fost o nedreptate istorică, această nedreptate se înlătură astăzi. Dar unirea tuturor românilor într-un singur stat este totodată și o pretenție a civilizatiei omenești. Progresul acestei civilizații pretinde comuniunea națiunilor într-o unire de ordin social superior, care să asigure libertatea și dreptatea deopotrivă, pentru toate națiunile mici și mari.” (4)

Spre sfârşitul anului 1918, Goldiş a fost numit ministru în guvernul central de la Bucureşti condus de Ion I. C. Brătianu. A demisionat la 26 septembrie 1919, dar a doua zi, la 27 septembrie, a fost numit ministru fără portofoliu în guvernul de militari condus de Arthur Văitoianu, pentru şase luni. A fost ales membru de onoare al Academiei Române. A mai fost ales ministru de stat fără portofoliu în Guvernul Averescu, la 18 martie 1920, dar a demisionat chiar a doua zi, revoltat de faptul că nu fusese consultat de Guvern cu privire la chestiunile legate de Ardeal.

Abia în 1926, tot în guvernul Averescu, pentru o scurtă vreme a fost ministru al Artelor şi Cultelor. În jurul lui Goldiş s-a format un grup de partizani care, la 2 mai 1926, a rupt relaţiile cu Iuliu Maniu şi l-a proclamat pe Goldiş preşedinte al PNR. Susţinerea lui Maniu a fost însă mai mare, iar el a fost nevoit să se retragă.

A continuat să activeze pe scena culturală prin societatea ASTRA, al cărei preşedinte a fost. Cu sănătatea șubrezită, în 1932 a fost internat într-un sanatoriu din Austria.

O ultimă ieșire în public, glorioasă, a fost la 1 decembrie 1932, la Arad, la sărbătorirea Marii Uniri, unde a vorbit în faţa a 25 mii de oameni strânşi în Piaţa Avram Iancu.

Vasile Goldiș s-a stins din viaţă la 10 februarie 1934, în locuinţa sa din Arad, în vechiul palat al ziarului ”Românul”. I-au fost organizate funeralii naţionale, iar în ziua înmormântării a fost declarat doliu naţional.

________

(1) Gheorghe Șora, ”Vasile Goldiș, militant pentru desăvârșirea idealului național”, Timișoara, Editura Facla, 1980, p. 30.

(2) Gheorghe Șora, op. cit., p. 52.

(3) Gheorghe Șora, op. cit., p. 34.

(4) Dr. Vasile Bianu, ”Însemnări din războiul României Mari”, vol. II, Cluj, Ed. Institutul de Arte Grafice ”Ardealul”, 1926, pp. 159-160.

 

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.