”Zorba Grecul” la Târgoviște – cronică de teatru de Mariana Ciolan

274
Sursa foto: Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște
Sursa foto: Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște

cronica de teatru logo leviathanDuminică, 1 martie, zi întâi de primăvară, zi superbă la Târgoviște, zi fastă pentru cea dintâi premieră din 2020. Ea pecetluia, prin modul în care a fost integrat proiectul teatral într-un mai larg concept cultural de colaborare balcanică, ideea conviețuirii armonioase a comunităților din urbea târgovișteană. După Sonata Kreutzer, propria dramatizare după nuvela lui Tolstoi, McRanin propune la Teatrul ”Tony Bulandra” pe care îl conduce acest nou titlu incitant: Zorba Grecul. De această dată, romanul Alexis Zorba (marcat de puternic filon autobiografic) al scriitorului Nikos Kazantzakis (el însuși cu o operă teatrală bogată, dar prea puțin știută și jucată pe scenă) a devenit materia unei piese scrise de Hristo Boicev. Mult mai puțin cunoscută decât marile succese la nivel internațional ale dramaturgului bulgar, dintre care și la noi au fost montate cu brio Colonelul pasăre, Orchestra Titanic, Spitalul comunal, piesa de teatru ”pe motive din romanul lui Nikos Kazantzakis” are în comun cu acelea predilecția pentru un univers uman condamnat parcă la o condiție mizeră, dar lansându-se cu mare avânt pe aripile iluziei. Piesa beneficiază deopotrivă de același verb nervos al autorului, dialogurile sunt vii, plăcute la lectură și trec cu lejeritate rampa în tălmăcirea acelui atât de repede plecat dintre noi Nikolov Perveli Vili. Desigur că, probabil, una dintre rațiunile directorului de teatru-regizor care a avut această opțiune repertorială ține și de notorietatea romanului, a personajului care, și grație filmului omonim al lui Cacoyannis, transgresează aria artei, profilându-se ca un soi de arhetip cultural.

Piesa fixează axul de greutate pe relația umană specială dintre Niko, scriitorul fascinat de idei filosofice, de imaginea ipotetică a unei societăți unde să fie posibilă demnitatea și libertatea individului, predispus la introspecție și analize, copleșit însă de monotonia și injustețea acestei lumi, și Zorba, om simplu, și el idealist desăvârșit, dar trecut prin încercările vieții, rămânând mereu atent la a nu-și contrazice instinctul. Pentru a întrupa acest cuplu unde ”fiecare reprezintă tocmai partea care îi lipsește celuilalt”, regizorul i-a distribuit în spectacol pe Sebastian Bălășoiu, actor al trupei ajuns acum la o maturitate interpretativă care îl ajută să dea contur credibil și nuanțat cu delicatețe și măsură personajului Niko, și Cuzin Toma, actor bucureștean afirmat și ca vedetă tv, care aduce  un plus de energie personajului Zorba, mai tânăr aici ca în roman sau ca în film, și devine printr-un soi de ”suflu dâmbovițean”, cum îl numea regizorul, un element de dinamism (bine temperat) într-un demers scenic întemeiat într-un fel pe o privire larg balcanică. Încercarea comună de a repune în funcțiune mina lui Niko se dovedește un dezastru total, îl ruinează pe acesta, aduce din nou trăirile neputinței și speranțelor de mai bine destrămate în mica așezăre cretană de la malul mării, dar ea nu zdruncină, ci dimpotrivă duce pe o altă treaptă legătura dintre cei doi: Niko: Cărbunele e doar un pretext, să nu ne ia drept nebuni […] Noi suntem aici  nu pentru cărbune, ci pentru schimb de idei./ Zorba: Cu cine?/ Niko: Eu cu tine și tu cu mine […] Sunt fericit, Zorba, că Dumnezeu m-a trimis aici cu tine, pe pământul acesta pustiu”.

Structurarea textului în două părți (cu câte opt tablouri fiecare) îndeamnă la o montare în manieră caleidoscopică pe care o propune regizorul care imaginează și cadrul ei scenografic și ambientul sonor. Momente cu accente de profund tragism se împletesc cu altele marcate de nuanțe  burlești, grotești, parodice, ritmate de ”interstițiile” rezervate unui ”cor” cu schimbătoare evoluție printre spectatori. Inegale ca desfășurare și ca valoare în economia piesei, ele oferă însă actorilor prilejul de a scrie aici un mic  compendiu de ”comedie umană” (cu iz balcanic). Aceștia izbutesc de foarte multe ori momente de încordare dramatică și emoțională, cum ar fi petrecerea din casa lui Ananis (a cărui surditate este poate prea copios pusă în valoare de Radu Cîmpean) cu acel contrast hilar dintre mesenii-bărbați și nevasta ”multiplicată”, apoi masa Crăciunului cu un Niko și Zorba jenați în fața efluviului extaziat de amintiri amoroase ale unei Bubuline jalnică sub lucrarea timpului (întrupată în această pendulare între splendoare și deșertăciune de soprana Daniela Vlădescu), dar și tulburătoarea și nemiloasa scenă a jefuirii aceleiași Bubulina în agonie sau vibranta  asasinare colectivă a tinerei văduve Surmeli (Ana Adelaida Perjoiu, actriță însă cu o evoluție poate mai puțin edificatoare și dătătoare de emoție în scenele când vrea să-l seducă Niko). Am remarcat disponibilitatea trupei pentru realizarea unui spectacol ”de ansamblu”, unde interpreții, care, cu excepția protagoniștilor, au parte  doar de câte o laconică replică,  reușesc  printr-o mică suită de gesturi, prin mimică sau doar elocventă apariție scenică, într-un desen bine conturat de regie, să contribuie la tabloul unei lumi depărtate și totuși aproape prin acel general omenesc pe care  caută să îl releveze. I-aș aminti în acest sens pe Corneliu Jipa (primarul Mavrudi), Iulia Verdeș (Amnezia și, totodată, componentă a personajelor colective – remarcabile, toate, prin plusul de teatralitate și de sens pe care îl aduc spectacolului, personaje întrupate de aproape întreaga trupă târgovișteană), Emanuel Bighe (Mimito, nebunul satului), Cristian Olaru (Ianis), Ilie Gheghe (preotul) ș.a.

Decorul spectacolului este redus la câteva elemente ”bazice” – masa, scaunele, patul…, toate într-o paletă coloristică estompată, ca și costumele personajelor, unde când și când face  un… jucăuș contrast câte un mic element, precum fructele multicolore. Este un cadru care capătă o vie respirație și datorită acelor imagini în alb-negru ce se derulează constant pe uriașe ecrane ce încadrează spațiul scenic (design video Virgil Puiac), imagini supradimensionate, ca un documentar artistic înfățișând un peisaj arid și enigmatic, ostil și ispititor totodată, imagini generatoare de joc subtil între o Cretă de demult și cufundarea în eternitate, trimițând și la balansul dintre o realitate omenească ce se poate percepe și imponderabilele ei, mai adevărate, mai seducătoare decât tot ceea ce poate fi comun și își află o lesne explicație. Dătător de ritm și de profunde înțelesuri este și universul sonor. Cred că dacă vreun spectator ar avea pornirea acelor melomani împătimiți care stau în sala de concerte cu ochii închiși și s-ar limita la a ”asculta” doar spectacolul, ar lua spre minunată păstrare în suflet o vie, complexă, cuceritoare… poveste de viață și de moarte. Ține și asta de acea nevoie organică de frumos și de armonie  care transpare nu doar din spectacolele pe care le semnează McRanin, ci și din toate faptele sale dedicate Teatrului ”Tony Bulandra”. ”Și muzica vine din vechime, precizează domnia sa, o muzică în care multe popoare își regăsesc rădăcinile. Când barbară, când veselă, când prevestitoare de nenorociri, când bizantină pentru a aminti de Dumnezeu. Ritmurile de sirtaki, inventate de Mikos Theodorakis via Ravel, încadrează, ca o ramă, spectacolul făcând să triumfel speranța, pulsiunile vitale, omagiind forța inimii omului.” Afacerea cu mina a eșuat, totul este complet distrus, Nikos și Zorba rămân împietriți pe malul mării. ”Învață-mă să dansez sirtaki!”, zice Niko. Este ultima replică a spectacolului. Și începe dansul! Eliberator, izbăvitor…

La premieră, interpreților li se alătură în dans, urcând din sală, tinerii membri ai ansamblului ”Ilios” (coregrafie: Ioana Teodora Brezoi-Mirică și Andrei Marius Dănceanu). Sunt reprezentanții comunității elene din oraș, invitat special la această premieră. Momentul reprezintă coperta finală a evenimentului organizat de Teatrul ”Tony Bulandra” în jurul producției cu Zorba Grecul. În deschidere, publicul a fost întâmpinat în fața teatrului de aceiași tineri frumoși ai grupului folcloric grecesc, ei s-au prins într-un dans tradițional și ne-au poftit apoi în foaier. Acolo, în continuare, au fost ”ritmați” live, îndemnând pe toată lumea să li se alăture în joc, de ”Zorba Greek Band” (Argyro și Stephanos, interpreți vocali de origine greacă, Nikos – clape, Hionas – bazouki) – o  altă surpriză plăcută venită din partea Uniunii Elene din România, prin președintele ei, deputatul Zisopol Dragoș Gabriel, care a început a se  adresa asistenței astfel: ”Grecii spun, și nu numai grecii prin intermediul lui Nikos Kazantzakis, într-un alt mare roman al autorului, numai un nebun nu are nici o nebunie. Cred că v-ați dat seama, nebunia noastră, a grecilor, e dansul”. S-au aflat deopotrivă acolo, spre a aduce un omagiu acestui eveniment, dl. Dimitris Karakonstantinis, reprezentant al Ambasadei Republicii Elene în România, și dl. Marius Cotenescu, președintele Asociației Elene din Târgoviște. Plasată sub semnul multiculturalității, premiera spectacolului care vorbește despre prietenie și comuniune intelectuală și unde dansul este un pilon de profundă spiritualitate a prilejuit, iată – cum s-a întâmplat nu o dată la Teatrul ”Tony Bulandra”, căci este o direcție programatică aceasta – un veritabil eveniment cu generoase deschideri culturale. Sub faldurile drapelelor României, Bulgariei, Greciei și UE. Printre invitații de vază s-a numărat și s-a adresat de asemenea publicului dl. Borislav Borislavov, prim-secretar, șef al Secției de Cultură, Educație și Știință din cadrul Ambasadei Republicii Bulgaria în România. La următoarea reprezentație este așteptat la teatrul târgoviștean autorul piesei. Așa a început cariera unui spectacol care are numeroase atuuri credem de a se situa între marile bucurii oferite târgoviștenilor de o trupă tot mai profesionistă, tot mai sudată.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.