”Scrisoarea Prezicătoarei către Domnul Artaud”, broderie fantastică după un fragment de Franz Kafka de Ana Ionesei

783
Scrisoarea Prezicătoarei către Domnul Artaud de Ana Ionesei

proza-scurta-leviathan.ro-logo”De fapt nu știam dacă aveam nevoie să vedem un desenator ocult. Și cum se întâmplă ca o nevoie neînsemnată, care a existat dintotdeauna fără a fi luată în seamă, să caute aproape să scape de sub supraveghere tot mai atentă și să se simtă țintuită în locul care i se cuvine, numai din pricina unui fapt ce se ivește de îndată, fusesem încă de multă vreme curioși, fără a face vâlvă, să o vedem desenând în fața noastră pe una dintre acele doamne care, împinsă de forțe lăuntrice, dar necunoscute, desenează cuiva o floare, de sus, de pe lună, apoi niște alge, apoi niște capete schimonosite de podoabe, cu coafuri și coifuri impozante și altele de acest fel, așa cum și trebuie să fie.
Nu poți ști numaidecât dacă ai nevoie să vezi un desenator ocult.”

Franz Kafka, Scrieri postume și fragmente I, București, Editura Rao, 1998, [9], p. 103

Ana Ionesei
Ana Ionesei

2* iunie 19**

Domnule Artaud,

Scrisoarea dumneavoastră a ajuns în posesia mea datorită domnului André Breton, care mi-a predat-o personal. Mă simt onorată că v-ați dat silința să devin destinatara unui document care m-a încurajat să vă aduc la cunoștință o serie de fenomene ulterioare vizitei domniilor voastre.

La început, am presupus că, prin rândurile respective, ați pus la cale împreună cu domnul Breton un soi de festă, drept încununare a acestei prime întrevederi nelipsite de bizarerii mai mult sau mai puțin anticipabile pentru toți trei. Însă nu s-a scurs îndeajuns de multă vreme pentru a-mi permite să trag orice fel de concluzie privitoare la însemnătatea celor petrecute.

Mi-am permis aceste rânduri, dar nu din dorința de a vă provoca, ci pentru că v-am făcut o promisiune, iar scrisoarea mea, departe de a se voi un răspuns, întregește această promisiune.

Vă amintiți tot ce s-a întâmplat în locuința mea?

Este și dreptul, și datoria mea să nu vă ascund rostul întrebării mele. Amintirile mele se contractă în chiar această clipă, când încerc să le elucidez prin concursul domniei voastre, și accept ca pe un lucru inevitabil faptul că scriindu-vă acum, nu fac decât să vă invoc. Am fost de la bun început încredințată că de abia după ce vă voi fi scris efectiv, îmi va sta la dispoziție convingerea întregită că trebuia să vă scriu.

Așadar, iată ce am reținut din cele petrecute: domnul Breton a rămas în anticameră, fără să ne ofere nici un fel de explicații. L-am poftit în cabinetul meu, dar se pare că a refuzat, din moment ce a rămas neclintit pe banchetă. Dumneavoastră nu mi-ați respins invitația. V-am îngăduit să vă așezați pe scaun, dar ați rămas în picioare, cu mâinile la spate, neclintit ca și tovarășul din anticameră. Am insistat să luați loc, și atunci v-ați prăbușit pe scaun. V-am rugat să îmi puneți întrebarea la care credeți că vă pot răspunde. Ați tăcut. Parcă v-ați încruntat, dar eu am închis ochii, iar când i-am deschis iarăși, aveați o căutătură senină. V-am cerut să rostiți în gând întrebarea. M-ați privit țintă câteva clipe și am înțeles, printr-o cale nebănuită, că sunteți singura persoană care îmi poate citi gândurile, iar răspunsul meu ar consfinți egalitatea dintre destinul dumneavoastră și acea însușire prin care suntem înrudiți. ”Vreau chipul meu îndărăt”, mi-ați comunicat atunci numai și numai prin dilatarea pupilelor, apoi v-ați ridicat brusc în picioare și ați plecat.

În ziua aceea am început două desene, dând curs dorinței dumneavoastră, și intenționam să i le înmânez domnului Breton.

Numai că, în dimineața următoare, am constatat că ambele portrete suferiseră modificări: mie îmi lipsea și brațul stâng, și cel drept, cu toate că știam că le conturasem pe amândouă, iar dumneavoastră vă lipsea brațul stâng, deși îl desenasem și pe acesta.

Dacă destinul ne-a jucat o festă, de acum înainte îmi este cu neputință să prezic viitorul cuiva, oricine ar fi, în absența domniei voastre.

Întrucât nădăjduiesc să îmi pot exersa profesia pe cont propriu, vă rog să așezați membrele absente din ambele planșe la locul lor.

Acesta este singurul mijloc prin care vom putea acționa individual, însă întotdeauna în acord cu destinul împărtășit.

Odată ce întâlnirea noastră a dat la iveală puterea dublă, nu mai putem face chiar tot ce ne taie capul.

Prezicătoarea

ana ionesei proza inspirata de Kafka

Colaje de Ana Ionesei
Colaje de Ana Ionesei

Vezi și: ”Povestea sufleorului – schiță după un fragment de Franz Kafka” de Ana Ionesei

Arhiva rubricii Proză scurtă

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here