Astăzi, 4 iunie 2020 a apărut numărul 2 (7), aprilie–iunie 2020 al revistei culturale trimestriale „Leviathan”, editată de Asociația Culturală Leviathan. Acesta este cel de-al șaptelea număr al publicației, care a fost lansată în peisajul cultural în toamna anului 2018 (anul I, nr. 1, octombrie–decembrie 2018).
Acest număr, cel mai bogat ca rubrici, articole, colaboratori (50 de autori din România și Diaspora), pagini (206, format A4) vă întâmpină cu multe noutăți și chiar rarități publicistice: șase rubrici noi abordând tot atâtea domenii culturale sau genuri și specii literare: Etnografie, interviu cu acad. Sabina Ispas), Aforisme de George Corbu, Gastronomica (Orientul și gastronomia românească de George Grigore), Academica (Iosif Vissarionovici Djugașvili-Stalin: studiu de caz de Gabriel Ungureanu), Istorii mai puțin știute („The Scottish Play” sau „Blestemul lui Macbeth” de Costin Tuchilă și Pușa Roth), Umor (Medicin șou și bolnavi tv de Lică Barbu). Revista alocă spațiu și evenimentelor calendaristice din acest an – 125 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga (9 mai 1895; poem în arabă tradus de George Grigore), centenarul Macedonski (100 de ani de la moartea poetului, 24 noiembrie 1920) la rubricile Echo și, respectiv, Poem din poemele Europei. Apare în acest număr un amplu grupaj de versuri semnate de poeți de la antipozi (Australia și Noua Zeelandă), în traducerea lui Daniel Ioniță. La rubrica Universalia: articolul și traducerile Paulei Romanescu, Gherasim Luca – héros-limite, fragment din romanul Spectacolul morții de Louis-Philippe Hébert (scriitor canadian), în versiunea românească a lui Christian Tămaș; Urfet Șachir, a doua parte a studiului dedicat Leylei Sâz, compozitoare și scriitoare turcoaică.
La rubrica Arte vizuale vă propunem un interviu cu artistul plastic Adina Romanescu, realizat de Pușa Roth (Fascinantul dialog dintre formă și culoare) și cronica la expoziția de pictură Michael Lassel, Adevărata realitate de Ani Bradea. Teatru de Daniel Oanca: În umbra Profetului, piesă de cameră în două acte.
În cuprinsul revistei din acest trimestru am publicat un număr mare de ilustrații inedite – portrete și grafică de Adina Romanescu și Rudy Roth.
„Căutăm, în această lume efemeră, să ne îmbogățim sufletește, fiindcă bogăția sufletească deschide ușa spre mâine, spre speranță, spre iubire, prietenie, spre viață. Și noi ca și dumneavoastră trăim sub aceste vremuri ale fricii, dar am putut trece prin zile și nopți citind, scriind, construind această revistă cu gândul că oamenii se vor întâlni cu ea, real sau virtual.” – fragment din Editorial.
Director fondator: Rudy Roth. Redactor-șef: Costin Tuchilă. Redactor-șef adjunct: Pușa Roth.
Semnează: Elina Adam, Pașcu Balaci, Lică Barbu, Cornelia Bartels, Lidia Batali, Ani Bradea, Teo Cabel, Bogdan Calciu, Tudor Cicu, Radu Comșa, George Corbu, Cornelia Costin, Ion Lazăr da Coza, Petre Ioan Crețu, Florentina Loredana Dalian, Sonia Elvireanu, George Grigore, Louis-Philippe Hébert, Daniel Ioniță, Lőrinczi Francisc-Mihai, Nicolae Lotreanu, Valeria Manta Tăicuțu, Brândușa Massion, Ștefan Merticaru, Victoria Milescu, Gheorghe Miletineanu, Neculai Moghior, Milena Munteanu, Claudiu Neacșu, Daniel Onaca, Veronica Pavel Lerner, Adina Romanescu, Pușa Roth, Rudy Roth, Aurelian Popa Stavri, Paula Romanescu, Camelia Manuela Sava, Ștefan Scripcariu, Laura Sitaru, Florentin Smarandache, Urfet Șachir, Daniela Șontică, Cristina Ștefan, Christian Tămaș, Liliana Toma, Costin Tuchilă, Gabriel Ungureanu, Marius-Cosmin Vasile, Carmen Vințan, Letiția Vladislav, Gina Zaharia.
Concept grafic: Rudy Roth.
ISSN 2602-0262
ISSN-L 2602-0262
Prețul unui exemplar: 25 lei (România); 9 euro, 10 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Puteți comanda revista la adresa leviathan.romania@yahoo.com
Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.
*
Mai sunt disponibile câteva exemplare din numerele anterioare ale revistei:
Anul I, Nr. 1, octombrie–decembrie 2018: 15 lei (România), 5 euro, 6 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Anul II, Nr. 1, ianuarie–martie 2019: 20 lei (România), 8 euro, 9 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Anul II, Nr. 2, aprilie–iunie 2019: 20 lei (România), 8 euro, 9 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Anul II, nr. 3, iulie–septembrie 2019: 20 lei (România), 8 euro, 9 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Anul II, nr. 4, octombrie–decembrie 2019: 20 lei (România), 8 euro, 9 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Anul III, nr. 1, ianuarie–martie 2020: 20 lei (România), 8 euro, 9 dolari USA (Diaspora), taxele poștale incluse în preț.
Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/