”De drag, de Dragobete” de Nicolette Orghidan

455
Dragobete nicolette orghidan

Dacă nu-ți este drag, degeaba-l mai aștepți, iar dacă-l aștepți, degeaba-ncerci să-l duci în casă, dacă nu-i înțelegi menirea. El vine-n fiecare an și parcă tot mai mohorât când calcă pe urmele vărului său de peste Ocean. Ai lui parcă nu-l mai cunosc cu toate că el nu s-a schimbat cu nimic: vine la aceeași dată de 24 februarie, încearcă să dezghețe nu doar râurile, dar și sentimentul uneori împietrit care, odată, demult, chema fetele le horă și-ndemna flăcăii să chiuie. Jalnică ziua în care hora nu s-a mai învârtit în ritmul binecunoscut, searbădă câmpia în care verdele crud al ierbii nu a mai fost observat de nimeni. Ocupați tot mai mult cu vărul acesta ce-și zice ”Valentine’s Day’’, tinerii noștri uită de copilul acesta veșnic îndrăgostit pe care odată îl mai strigau: ”Măi, măi, Dragobete, fă-ne drag la fete!”, iar el, fericit, lua câteva rămurele de salcie abia înmugurită și le atingea așa, ca din întâmplare, pe umeri, le mângâia ușor obrazul și le arunca ochiade.

”Hai, uite, îl vezi? El, mândrul de colo, m-a trimis. La tine, doar la tine m-a trimis. Acu’-l vezi?”  Rol de Cupidon cu privirea feciorelnică, în inimă cu iz de primăvară timpurie, poate prea timpurie. Dar de-o vreme, hora noastră-i oprită-n drum, iar strigătele flăcăilor sunt tot mai puțin auzite. Cresc decibelii discotecilor și te trăsnește-n moalele capului izul de drogherie ieftină ce-și spune cu nonșalanță, parfum. Pierdută printre degete, candoarea tinereții uitată la un colț de stradă, împietrită-ntr-o ”pânză”  ieftină de… dincolo, încearcă ușor să o readucă el, dragul nostru Dragobete. Îl văd și-l simt prea puțini, nu mai este flăcăul nostru veșnic tânăr care, iată, nebunaticul întoarce chiar și capul unei mândre de mult măritate.

Da, dar ea-l văzuse, îl știuse pe Dragobete. Ba, îl mai așteaptă-n poartă când vede că 24 februarie este pe-aproape. Oare chiar nu simțiți izul primăvăratic? Nu știți sau nu mai vreți să știți că Dragobete-i mult, mult mai vechi pe-aceste meleaguri decât vărul său, Valentine? Chiar nu mai aveți niciun drag de Dragobete, voi, fii de daci? Cine știe, tinerețea veșnică o află doar cine crede-n dragostea lui Dragobete, iar viață fără de moarte o trăiește cel care-mpletește albul și roșul șnur la coarnele plugului. Tradiția și veșnicia, fețele aceleiași monede. Depinde cum o lași să cadă. Rostogolită, nu mai are nicio valoare, păstrată aduce belșug.

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.