O carte apărută recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române, cu titlul Oameni ridicaţi din ţărănime, atrage atenţia prin tema sa, dar şi prin numele autorului, Ilariu Dobridor, un scriitor mai puţin cunoscut astăzi, deşi face parte din elita culturală interbelică.
Pe numele său adevărat Constantin Florea Cioroianu, Ilariu Dobridor şi-a luat pseudonimul de la satul în care a venit pe lume, Dobridor din judeţul Dolj (unde s-a născut şi compozitorul Nicolae Lungu).
S-a născut în anul 1909 ca al doilea dintre cei opt copii ai unei familii de ţărani mijlocaşi. Îndrumat de învăţătorul său, a urmat cursurile Liceului Militar din Craiova, a absolvit apoi cursurile Facultăţii de Filozofie ale Universităţii din Bucureşti.
În Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu îl găsim menţionat drept un poet „serafic, muzical, dar monoton”.
A fost atras de curentul tradiţionalist şi a debutat în revista „Ramuri”, iar editorial cu cartea Vocile singurătăţii, bine primită de critica literară. A colaborat la revista „Gândirea”, dar şi la „Viaţa românească”, „Bilete de papagal”, „Gând românesc”.
Dobridor a scris însă şi lucrări de filozofie şi de analiză socio-politică. A militat pentru ideile sale în publicaţiile vremii: „Dreptatea”, „Ţărănismul”, „Curentul”, „Presa”.
Un puternic ecou în epocă au avut studiile politice pe care Ilariu Dobridor le-a strâns ulterior în câteva volume, Problema tineretului, Organizarea minciunii, Decăderea dogmelor, Oameni ridicaţi din ţărănime. Ecoul a fost cu atât mai puternic cu cât a scris şi despre problema evreilor. Cărţile sale reflectă, într-o mare măsură, şi crezul său politic, la început înclinând spre ţărănism, iar apoi spre dreapta naţional-creştină, pe linia unor N. Iorga, A. C. Cuza, Octavian Goga.
Dincolo de unele excese ori exprimări perimate, în scrierile lui Ilariu Dobridor, descoperim astăzi „o conştiinţă superioară şi responsabilă, un apologet entuziast al valorilor eterne ale credinţei, atingând cu un curaj aproape sinucigaş punctele nevralgice ale modernităţii şi deconspirând sistematic fondul demagogic al democraţiei politicianiste”, după cum sublinia într-un articol Răzvan Codrescu.
Articolele pe teme politice i-au atras o soartă de care au avut parte mulţi intelectuali la venirea comunismului în ţară. A fost arestat în 1954, închis la Jilava şi Aiud pentru 10 ani, iar în 1968, găsit mort în apartamentul său din Bucureşti, după ce Securitatea îl maltratase.
În legătură cu lucrarea sa Oameni ridicaţi din ţărănime, Ilariu Dobridor spunea: „Această carte țintește să arate figurile mari ale neamului […], din ale căror năzuință, mândrie, jertfă și credință s-a întărit soclul măreț al ridicării noastre […]. Am conturat imaginea concretă a oamenilor mari ridicați din țărănime, spre a fi tuturor pildă și poruncă. Ei au făurit datina pământului și au sfințit cerul năzuințelor românești”.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
