23.6 C
București, RO
sâmbătă, 12 septembrie 2026

Gardul de nuiele și miracolul american

Prea multe cuvinte, prea multe sentimente aruncate de-a valma în acest spațiu virtual care suportă ,,efectele”gândirii colective, iar noi ne agățăm unii de alții...

„Falsă sinonimie” de Costin Tuchilă

Spiritul de echipã se deosebește net de spiritul de grup. Pe lângă afinități elective, primul presupune și o solidaritate în planul practic al acțiunii....

„Listă de Guvern” de Costin Tuchilă

Deși nu mă ocup defel de politică și mă uit rar la tembelizor, așa, pe la un meci de fotbal, că tot începe azi...

5 iunie – Ziua Învățătorului

  Ziua Învățătorului a fost instituită oficial în România prin Legea nr. 289/2007, adoptată de Parlament în octombrie 2007 și promulgată la 29 octombrie același...

„Epistolă din Diaspora (III) – Trăind, zi de zi, absența României...

În ciuda faptului că – în cele mai multe cazuri –emigrantul român nu este decât subprodusul unui exil al neîmplinirilor către un ambiguu Occident al Făgăduinței, în...

Mucenicii copilăriei…

Atunci când vrei să scrii despre obiceiuri, tradiții, sărbători creștine, gândul îți zboară la copilărie, la ceea ce ai văzut, la ceea ce ai...

„Mărțișorul, dor de primăvară împletit în visele copilăriei” de Pușa Roth

"Martie, martie, mărțișor,/ Ai dat drumul la izvor/ Risipind și nori și ceață. Tu trezești din nou la viață/ Iarba, gâze, flori, albine,/ Eu de...

Descoperă. „Secretele renilor lui Moș Crăciun” (15 decembrie 2025, Muzeul Național...

  Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă, în luna decembrie, seria de ateliere din modulul „Viața neștiută a animalelor”, dedicată copiilor și tinerilor...

„Imperialul” de Ludwig  van Beethoven

      La data de 28 noiembrie 1811 la Gewandhaus din Leipzig a avut loc  premiera Concertului pentru pian și orchestră nr. 5, în Mi bemol...

27 noiembrie 1940

    La data de 27 noiembrie 1940 istoria consemnează Masacrul de la Jilava: 64 de deținuți politici, dintre care 5 foști oficiali și susținători ai...

 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Cea mai mare sărbătoare creştină a lunii noiembrie este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Această...

Comunicat de presă: 100% Beethoven la Sala Radio (14 noiembrie 2025)...

Vineri, 14 noiembrie 2025, ora 19.00, la Sala Radio, vă propunem o seară de toamnă petrecută în compania „titanului de la Bonn”. Orchestra Naţională...

O satiră care pică exact ca o ghilotină

Dacă ar trebui să vorbim despre poezie în raport cu teatrul, proza sau publicistica lui I. L. Caragiale, nu putem să punem semnul de...

Oameni mici și oameni mari, față-n față cu prostia

Când ești mic și prost, vrei să fii mare și deștept și să încerci să-i aiurești pe ceilalți, fiindcă din naștere ești mai mare...

Memorie involuntară

Să te apuce plânsul, nu alta, să plângi cu lacrimi uriașe, ceea ce e periculos, poți inunda vreo odaie din locuință, apa poate ajunge...

„Haida de!” de Costin Tuchilă

Să fac o glumă amară și să spun că bârfa a apărut de îndată ce pe pământ s-au ivit mai mult de doi oameni?...

Știri: Expoziția „Mustaţa lui Dalí” (4 noiembrie 2021, Berlin)

Joi, 4 noiembrie 2021, ora 18.00, la Galeria ICR Berlin (Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin), va avea loc vernisajul expoziției: Mustaţa lui Dalí. Artişti participanţi:...

„Epistolă din Diaspora (V) – Gânduri din zilele care n-au mai...

„Ce ajungem să descoperim în timpul molimelor este că, în oameni, sunt mult mai multe lucruri demne de admirat, decât lucruri demne de dispreț.”...

Știri: Lansarea volumului ”Storia della Repubblica di Venezia. La Serenissima dalle...

Astăzi, miercuri, 11 decembrie 2019, la ora 17.30 (ora Italiei), va avea loc, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetare...

Știri: ”Tinerii – vectori ai dezvoltării județului Iași”, ediția I (29...

Asociația Culturală ”Semper Artes” în parteneriat cu Consiliul Județean Iași inițiază proiectul Tinerii – vectori ai dezvoltării județului Iași, ediția I, care se va...

Știri: Festivalul de Muzică Veche București, ”Back to Händel” (24 noiembrie...

Ultimul concert din cadrul Festivalului de Muzică Veche București este dedicat unuia dintre cei mai importanți și cunoscuți compozitori ai Barocului muzical european, Georg...

Știri: Despre actualitatea temelor lui Neagu Djuvara (19 octombrie 2019, București)

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu,  va avea loc o întâlnire cu Georgeta Filitti și Cristian Diaconescu despre...

Știre: Nouă școli din Transilvania vor primi materiale educaționale și jocuri...

Fundația Michael Schmidt continuă și în 2019 tradiția de a oferi materiale didactice și jocuri interactive pentru școlile care au secții cu predare în...

”Mofturi cu… așadar” de Costin Tuchilă

Aşadar, cum am mai văzut mai devreme pe site-ul Leviathan (v. linkul de mai jos), o minte de grec iscoditor – sau de grecoaică?...

”Hențul salvator” de Costin Tuchilă

Ce s-ar fi întamplat dacă mingea lovită cu capul de Dzyuba la o centrare nu atingea brațul fundașului Piqué? Ar mai fi egalat Rusia...

”Reflecții de fals microbist” de Costin Tuchilă

Primele meciuri ale ediției 2018 a Campionatului Mondial de Fotbal, desfășurată în Rusia, au fost, cum poate era de așteptat, previzibile doar până la...

”Supă cu tăiței” de Costin Tuchilă

Compania se întorsese de la instrucție în perfectă ordine, bătând pas de defilare în curtea regimentului, conform regulamentului. Fără cântec însă, nu se știe...

”Sfioasa înțelegere sau răspuns la întrebările lumii” de Pușa Roth

Cred că există un moment, poate cel al ”vârstei sublime” când ființa în cauză trebuie să poată privi lumea cu ochii minții, cu detașare...

”Epistolă din Diaspora (IV) – Repatrierea și șocul cultural invers” de...

Evoluția tumultuoasă a economiilor spaniolă și (mai ales) italiană, Brexit-ul și, de ce nu, resuscitarea retoricii și politicilor rasiste, anti-europene și anti-imigraționiste în Franța,...

”Năravul din fire n-are lecuire” de Pușa Roth

Am trecut azi prin Gara de Nord, am tranzitat-o, ca să zic așa, fiindcă puteam s-o ocolesc, dar îmi place să circul cu trenul,...

Știri: Expoziția lucrărilor de dizertație 2017, Universitatea Națională de Arte din...

În perioada 3–6 iulie 2017, între orele 13.00–15.00 la Universitatea Națională de Arte din București (Calea Griviței nr. 28) poate fi vizitată expoziția absolvenților...

Știri: Lansare de carte: ”Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri”...

Editura Spandugino are plăcerea să vă invite la două evenimente legate de lansarea volumului ”Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri” de Sanda Golopenția, ce...

Știri: Prof. dr. Noemi Marin, invitată să conferențieze la Institutul Harriman...

Institutul Cultural Român de la New York și Institutul Harriman al Universității Columbia organizează marți, 25 aprilie 2017, la sediul Institutului Harriman, prezentarea susținută...

Domnul Zecimală

În bogatul inventar al limbii române se întâlnește un cuvânt cu prefix: semidoct. Rău cuvânt. Foarte rău. Pe deasupra, deși e neologism, s-a învechit....

Video: ”Femeia și copacul – Dincolo de iluzie” de Pușa Roth...

”Dincolo de iluzie” de Pușa Roth, în lectura autoarei, parte a proiectului editorial în curs de apariție ”Femeia și copacul”. Textul original a fost publicat, în...

Cu ce personaje din „Game of Thrones” se aseamănă cei mai...

Cum ar arăta lumea fantastică din "Urzeala Tronurilor / Game of Thrones" dacă ar fi populată de politicienii români? Cine este echivalentul indigen al...

Ulițe ca-n secolul al XIX-lea într-o capitală europeană a mileniului III

De ceva vreme scriu (documentându-mă evident, că doar nu am avut privilegiul să fiu în tunelul timpului!), scriu despre devenirea unui oraş, despre viaţa...

Până la urmă ce este fericirea?

Lumea modernă este tentată să măsoare tot şi toate, de la simple lucruri până la sentimente. Măsurăm audienţe, măsurăm sau cântărim averi, prietenii, amoruri,...

”Freza și bocancii” de Costin Tuchilă

Sunt multe lucruri noi, astăzi. De pildă, există intelectualul de tip nou, din ce în ce mai răspândit. Nu, el nu are nici o...

Înăuntru și pe dinafară

Venea Președintele. Venea să vorbească poporului timp de o oră, să-i răspundă la întrebări, acele răspunsuri care ocolesc pe departe, cât mai departe întrebarea...

Pâine și… audiență

Am urmărit zilele acestea – uneori sunt masochistă, recunosc! – toate (sau aproape toate) posturile de televiziune românești difuzate de operatorul meu de cablu şi,...

”Rețelele de socializare, văduvia și soldații americani” de Pușa Roth

Am vrut zilele trecute să scriu o scrisoare către autoritățile de la Washington, dar mi-am zis că mai bine întreb aici, în gura mare,...