Știri: Programul Național Cantus Mundi anunță înscrierile la Școala de Vară

13
Scoala de Vară CM

logo rubrica musica leviathan.roCorul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi, Ediția 2023.

A cincea ediție a programului se va desfășura pe parcursul a două serii de câte două săptămâni, în perioada 3–28 iulie 2023 și se adresează copiilor cu vârste între 7 și 13 ani (7 ani împliniți la data înscrierii și până la împlinirea vârstei de 13 ani) din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, a educației muzicale și a altor activități artistice.

Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi vor fi organizate la sediul Corului Madrigal – Cantus Mundi din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, sector 4, București și vor fi coordonate de profesioniștii Corului „Madrigal” și ai Cantus Mundi, formatori cu o vastă experiență în domeniu.

Cele două serii ale Școlii de Vară Cantus Mundi se vor desfășura în intervalul orar 09.00–17.00, de luni până vineri, după următorul calendar:
• Seria I: 3–14 iulie
• Seria a II-a: 17–28 iulie
Părinții pot înscrie copiii la Școala de Vară Cantus Mundi prin completarea formularului online de la adresa https://s9.ro/1sxj
(vă rugăm să copiați adresa link-ului în browser).

Înscrierile se primesc în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică.

Taxa de participare pentru o serie este de 900 de lei de persoană și include parcurgerea atelierelor și activităților prevăzute în program, precum și contravaloarea mesei de prânz.

Școala de Vară Cantus Mundi se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing și include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (muzicale, sociale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, mișcare scenică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală sau întâlniri cu artiști cunoscuți.
Activitățile din program sunt construite pe grupe de vârstă, adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților și îi spijină pe cei mici să dobândească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.

Mai multe detalii și informațiile logistice privind organizarea programului sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro, secțiunea Școala de Vară, în Regulamentul Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2023.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După mai bine de 11 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi reunește sub umbrela sa peste 1.800 de coruri, aproximativ 63.000 de copii alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Parteneri media naționali: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, Național TV, Munteanu, PlayU.ro, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

Parteneri media locali: Monitorul de Făgăraș, MyTex Brașov, Monitorul Expres, News Brașov, Radio Star Făgăraș, Punctul, Zi de Zi, I like Cluj, Cluj4Ever, cluj.com, Radio Renașterea Cluj, Bihoreanul, Crișana, Info Oradea.

Biroul de presă

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Arhiva Corul Madrigal

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.