În urmă cu câțiva ani, a avut loc rejudecarea simbolică a procesului lui Socrate, în Grecia, la inițiativa Fundației Onassis. După două milenii și jumătate…
Deși „a fost așteptat”, Socrate nu a apărut, a aflat, probabil, despre criza gravă care lovise patria lui. Au fost, însă, zece avocați și apărători ai drepturilor omului. Completul de judecată a fost format din zece magistrați cunoscuți din Anglia, Franța, SUA, Elveția și Grecia și, la proces, au asistat 866 de spectatori. Se spune că, la fel ca în 399 î.Hr., procesul nu a fost lipsit de faimoasa ironie socratică. Părerile judecătorilor au fost împărțite, cinci dintre ei au cerut condamnarea inculpatului, iar ceilalți cinci l-au absolvit de orice vină. Dintre spectatori, 584 l-au declarat nevinovat, iar 282 l-au socotit culpabil. Conform legilor din Atena antică, Socrate a fost achitat.
Dar Grecia lui? Cu ea ce se va întâmpla?, se întrebau atunci comentatorii de tot felul. Și, direct sau indirect, cu noi ce se va petrece? Câte lucruri de care eu nu am nevoie există?, se mai întreba de mult, de foarte mult timp, filosoful grec. Apoi, el adăuga faptul că virtutea constă în a nu depăși măsura cu nimic. Celor care se află astăzi, după 2 500 de ani, în febra unei istorii crâncene, le-aș aminti alte idei ale filosofului reabilitat de contemporani. Nu pot învăța pe nimeni nimic, spunea Socrate, pot doar să-l fac să gândească… Din fericire, el nu i-a cunoscut pe oamenii de azi, care hotărăsc soarta omenirii, din creierul lor bolnav. N-ar fi avut nicio șansă să-i facă să gândească.
Tot filosoful grec mai spunea că nu a trăi este de mare preț, ci a trăi cinstit, iar înțelepciunea e singurul bun potrivit în schimbul căruia ar trebui să le dăm pe toate. Bunurile adevărate se cumpără și se vând cu acestea: bărbăția, chibzuința și justiția. Cârmuitorilor de azi le-aș mai reaminti încă o idee a lui Socrate: educația este îmblânzirea unei flăcări, iar nu umplerea unui vas… Oare cu ce folos?
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
