Când m-au anunțat dragele noastre colege de la UNITER că la Teatrul Național din București va fi vernisajul unei expoziții de fotografie dedicată ultimei ediții a Festivalului Național de Teatru, am regretat că nu mă aflam în Capitală. Participasem de multe ori la expoziții însoțitoare a felurite reuniuni teatrale. Chiar și la FNT. Și mai pretutindeni în orașele țării. Știam ce valoare sentimentală, pentru participant, și documentară, pentru specialistul domeniului, și culturală, pentru organizatori, au ele. Curiozitatea însă mi-a fost alertată puternic. De ce acum? La câteva luni distanță de acel FNT. Așa că m-am bucurat nespus când revenind acasă am prins numita expoziție pe…ultima sută de metri, cum se spune. Dintru început mi s-a înfățișat cumva altceva. La parterul impunătoarei clădiri a Naționalului, de cum am pătruns acolo, în Foaierul de marmură, te îmbrățișau îmbietoare, îmbrățișând ele însele acel larg și elegant spațiu, chemându-te irezistibil cele treizeci de… tablouri, ai fi fost tentat să zici în prima clipă. Cu atât mai mult cu cât exponatele își trimiteau fluxul energetic sprijinite pe delicate șevalete. Imagini captivante în care recunoșteam cu nesaț scene din unele spectacole văzute în festival sau în teatrele unde au fost produse. De ce cu nesaț? Pentru că îmi activau vibrant memoria afectivă și, totodată, într-un alt plan al percepției, mă făceau părtașă la viziunea personală a ochiului care a simțit și a obiectivului foto care i s-a alăturat cu iscusință incontestabilă. Ceea ce este absolut firesc, fiind vorba de un produs artistic menit a prinde ceea ce se consumă unic și irepetabil în actul scenic. În câteva cazuri nu am ghicit spectacolul și m-am lăsat invadată doar de mrejele mesajului pur vizual. Recunoșteam în cele mai multe cazuri autorii acestor fotografii. Este vorba de minunații artiști ai camerei, de atâtea ori unii chiar autorii unor excepționale expoziții personale și de grup sau ai unor albume fotografice dedicate unor spectacole memorabile și, așa cum ziceam mai sus, unor importante evenimente mai ample din lumea teatrului. Îi numesc cu reverența de rigoare: Mihaela Marin, Andrei Gîndac, Florin Biolan, Lucia Muntean, Cosmin Stoian, Maria Gîndac.
Dar, acum, aceste printuri foto de dimensiuni medii, egale ca mărime, eliberate de rolul referențial, legat de „subiect” – de aceasta am înțeles că nu era nevoie să poarte etichete lămuritoare cu numele spectacolului care le-a inspirat –, pe suporturile lor alăturate și intrând în dialog cu privitorii, dialog amplificat, reverberat într-un fel și de tapiseriile uriașe și de sculpturile cu sporul lor de spiritualitualizare adăugat acestui spațiu de o respirație remarcabilă din Teatrul Național, în ansamblul lor, alcătuiau povești. Povești generatoare de multiple universuri ale imaginației. Misterul teatrului. Cernându-se tamizat. Stări și atitudini, prin actori, decoruri, costume. Scene din care se detașa dramatismul. Sau lirismul prelingându-se până în sufletul tău. Combinații emoționante de lumini și umbre. Grația unei priviri, tristețea unui braț arcuit delicat, spaime ori neliniști în alte părți… O galerie de simțuri omenești. O simfonie de culori și tonuri. Penumbre rembrandtiene sau, uneori, cruzimea luminii brutal revelatoare. O călătorie pentru gând și imaginație pe tărâmul necuprins al simțirii umane, purtătoare în sine de propria valoare artistică și culturală. Am parcurs-o pe nerăsuflate. Și am simțit nevoia să reiterez „traseul”, cu zăbovirile la care mă chema inima. Știu că nu am fost singura care să fac asta.
Expoziția a fost deschisă între 12 și 21 aprilie 2024, sub patronajul Ministerului Culturii și este rodul unei inițiative a Centrului de Comunicare Vizuală în parteneriat cu UNITER și ARTEXIM. A avut loc în paralel cu o altă expoziție de fotografie dedicată Festivalul Internațional „George Enescu”, organizată la Ateneul Român și MNAR. „Scopul proiectului – precizează organizatorii – este de a atrage atenția și interesul tinerilor către valorile culturale, de a contura repere vizuale semnificative și de a promova fotografia ca un limbaj universal al expresiei artistice și al comunicării. În același timp, ne propunem să aducem în prim-plan și să evidențiem evenimentele culturale de importanță majoră din România, subliniind astfel rolul crucial al comunicării vizuale în întregul context cultural.” Întemeiat pe un concept ce s-ar defini drept „comunicarea artei prin artă”, proiectul a fost conex Conferinței Naționale de Fotografie, ajunsă anul acesta la a noua ediție și derulată în premieră (20–21 aprilie) în Sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al României. Îl salutăm cu entuziasm exprimându-ne totodată convingerea că probabil acest bogat material care a făcut obiectul expunerii la TNB va fi revalorificat în alte spații culturale din țară (poate chiar și la viitorul FNT?), spre creșterea și sporirea binemeritată a demersului cu atât de incitante, multiple deschideri culturale.
