Fiecare dintre marile religii avraamice are o zi a săptămânii căreia îi acordă o importanță deosebită. Evreii au sâmbăta, creștinii (cu excepția adventiștilor) duminica, iar musulmanii vinerea. Dacă în cazul evreilor și al adventiștilor se știe că sâmbăta este cea de-a șaptea zi a Facerii, în care Dumnezeu S-ar fi odihnit, conform Bibliei, și reprezintă Sabatul, iar în cazul creștinilor duminica este cinstită ca prima zi a săptămânii și ca zi a Învierii lui Hristos, care este semnificația zilei de vineri în islam? În cele ce urmează, vom răspunde acestei întrebări.
Într-un hadith consemnat în colecția Sahih Muslim, Profetul Muhammad a spus: „Cea mai bună zi în care soarele răsare este ziua de vineri. În această zi a fost creat Adam, în această zi a intrat în Paradis și tot în această zi a fost izgonit din el. Ceasul nu va veni decât într-o zi de vineri.” Această relatare explică în mod clar importanța deosebită acordată zilei de vineri în tradiția islamică. Vinerea este considerată de evrei, creștini și musulmani deopotrivă cea de-a șasea zi a Facerii, în care a fost creat primul om, Adam. Totodată, potrivit relatării profetice, aceasta este ziua în care Adam a fost primit în Paradis, a fost ulterior izgonit din acesta și tot într-o zi de vineri – fără să se precizeze care și când anume – va veni Ceasul și va avea loc Judecata de Apoi. Pornind de la aceste semnificații, învățații musulmani au identificat în această relatare două motive de bucurie (crearea lui Adam și primirea sa în Paradis) și două motive de teamă asociate zilei de vineri (izgonirea lui Adam și Ceasul), subliniind, astfel, importanța sa spirituală. Prin urmare, vinerea este atât ziua creării omului, cât și cea a învierii sale și a Judecății.
Având în vedere aceste considerente, Coranul stabilește vinerea drept ziua adunării obligatorii a musulmanilor la moschee pentru rugăciunea comunitară: „O, voi cei care credeți! Atunci când sunteți chemați la rugăciune în ziua de vineri, grăbiți-vă la pomenirea lui Dumnezeu și lăsați negoțul! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă ați ști.” (Coran 62:9)
Nu este întâmplător faptul că denumirea arabă a zilei de vineri este yawm al-jumuʿah (sau, simplu, jumuʿah), termen care poate fi tradus prin „ziua adunării” sau, mai concis, „adunare”. Acesta este și titlul surei 62 din Coran unde este legiferată porunca de a împlini rugăciunea congregațională.
Este important de precizat că vinerea reprezintă, așadar, o zi de adunare comunitară, nu o zi de odihnă, asemenea sâmbetei în iudaism sau duminicii în creștinism. Cu alte cuvinte, musulmanii își pot desfășura activitățile profesionale și pot munci în cursul zilei de vineri, acest lucru nefiind interzis din punct de vedere religios. Singura restricție privește intervalul de timp în care are loc rugăciunea comună de vineri, când activitățile comerciale și profesionale trebuie întrerupte. După încheierea rugăciunii, musulmanii își pot relua activitățile obișnuite, după cum spune următorul verset din Coran: „Iar după ce rugăciunea s-a încheiat, răspândiți-vă pe pământ și căutați din harul lui Dumnezeu și pomeniți-L pe Dumnezeu adeseori, pentru ca să izbândiți.” (Coran 62:10)
Vom prezenta în continuare câteva aspecte referitoare la serviciul religios islamic oficiat în ziua de vineri. În primul rând, trebuie precizat că musulmanii au obligația de a îndeplini cinci rugăciuni canonice (ṣalāt) în cinci momente distincte ale zilei: înainte de răsăritul soarelui, la amiază, după-amiaza, la apus și seara. Fiecare dintre aceste rugăciuni poate fi săvârșită individual sau în congregație, acasă, la moschee, la locul de muncă sau în orice alt loc adecvat. În ziua de vineri, însă, rugăciunea canonică obișnuită de la amiază (ṣalāt al-ẓuhr) este înlocuită de rugăciunea specifică acestei zile, numită, simplu, rugăciunea de vineri (ṣalāt al-jumuʿah). Aceasta este o rugăciune canonică ce se săvârșește exclusiv în congregație la moschee, neputând fi îndeplinită acasă sau individual, și în condițiile prevăzute de tradiția islamică. Din acest motiv, musulmanii au obligația de a se deplasa la moschee în fiecare vineri, în jurul prânzului (ora 12.00-13.00), spre deosebire de creștinii care participă la serviciul religios duminica dimineața.
Serviciul religios islamic de vineri are o desfășurare relativ simplă și durează, de regulă, aproximativ o oră. Într-o primă etapă, muezinul (persoana însărcinată cu chemarea credincioșilor la rugăciune) rostește chemarea la rugăciune (adhān), fie din minaretul moscheii, fie prin intermediul unui microfon și al unor difuzoare, pentru a-i înștiința pe credincioși de apropierea momentului rugăciunii. După ce aceștia intră în moschee, imamul, în calitate de conducător al rugăciunii, urcă la amvonul numit minbar, de unde urmează să rostească predica obligatorie premergătoare rugăciunii, denumită khutbah sau hutbe. După ce îi salută pe cei prezenți, imamul se așază pe treptele amvonului, moment în care muezinul rostește o a doua chemare la rugăciune. Ulterior, imamul se ridică și începe predica propriu-zisă, a cărei durată poate varia între cinci și patruzeci și cinci de minute. Aceasta este alcătuită din două părți distincte, între care imamul se așază pentru aproximativ unul sau două minute, după care se ridică din nou pentru a continua predica. Pe tot parcursul acestui interval, credincioșii rămân așezați pe covoarele moscheii și ascultă cuvântul imamului. În timpul predicii, vorbirea, neatenția sau părăsirea locului fără un motiv întemeiat sunt interzise. Literatura religioasă islamică cuprinde numeroase relatări profetice care subliniază această obligație și interzic desfășurarea oricăror activități care ar putea distrage atenția credincioșilor de la predică. La încheierea acesteia, imamul coboară de pe minbar și se îndreaptă către mihrāb, nișa din peretele moscheii care indică direcția de rugăciune către Mecca (qiblah). Între timp, muezinul rostește chemarea de începere a rugăciunii, numită iqāmah, prin care îi îndeamnă pe credincioși să se ridice în picioare și să se așeze în rânduri drepte, umăr lângă umăr, în spatele imamului. Urmează rugăciunea propriu-zisă, care, spre deosebire de rugăciunea de la amiază săvârșită în celelalte zile ale săptămânii, această rugăciune de vineri nu este rostită în șoaptă, ci cu voce tare, și cuprinde doar două unități rituale (rakʿāt), în loc de patru.
După încheierea rugăciunii, fiecare credincios poate săvârși individual rugăciuni suplimentare, precum și diverse invocații și formule de pomenire a lui Dumnezeu. Ulterior, acesta poate părăsi moscheea și se poate întoarce la locul de muncă. În anumite comunități musulmane, însă, după rugăciune sunt organizate mese festive și întâlniri de familie, vinerea fiind considerată, chiar dacă activitățile profesionale nu sunt interzise, o zi de sărbătoare săptămânală.
Numeroase relatări profetice îi îndeamnă pe credincioși să se deplaseze la moschee cât mai devreme în ziua de vineri, chiar de la primele ore ale dimineții, și să se dedice unor acte individuale de adorare până la amiază, când începe serviciul religios propriu-zis. Printre aceste practici se numără recitarea Coranului, în special a surei 18, Al-Kahf („Peștera”), a cărei lectură este considerată o practică specifică zilei de vineri, precum și rostirea unor invocații și formule de pomenire a lui Dumnezeu. O importanță deosebită este acordată rugilor prin care se solicită binecuvântarea divină asupra Profetului Muhammad, a familiei și a companionilor săi. Virtuțile spirituale și răsplățile asociate acestor practici sunt consemnate pe larg în literatura religioasă islamică.
De asemenea, tradiția profetică recomandă ca, înainte de a se deplasa la moschee, fiecare musulman să efectueze o îmbăiere rituală completă (ghusl), să se parfumeze și să îmbrace cele mai frumoase haine curate pe care le are la dispoziție.
O altă particularitate a zilei de vineri, menționată în relatările profetice, este existența unui moment tainic în care orice rugăciune adresată lui Dumnezeu este acceptată. Potrivit uneia dintre opiniile consemnate în literatura islamică, acest interval s-ar situa în ultima oră a zilei de vineri, mai precis cu aproximativ o oră înainte de apusul soarelui.
În sfârșit, unele relatări profetice menționează și o virtute aparte asociată morții survenite într-o zi de vineri sau în noaptea precedentă acesteia, respectiv în intervalul dintre joi și vineri: credincioșii care mor în acest răstimp ar fi feriți de chinurile mormântului.
Există numeroase alte virtuți și aspecte referitoare la importanța și semnificația zilei de vineri în islam, însă informațiile prezentate sunt suficiente pentru a oferi o înțelegere generală a subiectului.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Abdul-Mlaik, Abu Jamiyah, Jumu’ah: My Friday Prayer Handbook, Lawrenceville, Manhaj Publishing, 2020;
Al-Ghazali, Abu Hamid, Deliverance from Error and The Beginning of Guidance, trad. W. Montgomery Watt, Kuala Lumpur, Islamic Book Trust, 2005;
Al-Ghazali, Abu Hamid, Ihya’Ulum Ad-Din, vol. I, trad. Maulana Fazlul Karim, London, Qadeem Press, 2023.





















