„Haida de!” de Costin Tuchilă

2409
barfa si barfitori de costin tuchila

sine qua non leviathan.ro rubrica logoSă fac o glumă amară și să spun că bârfa a apărut de îndată ce pe pământ s-au ivit mai mult de doi oameni? Sau să repet ceea ce se spune de obicei, că bârfa e mai ales o îndeletnicire a femeilor? Nu, aș fi nedrept. Credeți că numai femeile bârfesc?…

O limbă bârfitoare, scria Publilius Syrus, este semnul unei inimi rele.” Bârfitorul nu iartă nimic: prieteni, rude, cunoștințe, colegi, șefi, subalterni… Vorba lui Teofrast, nu-i iartă nici pe morți. Și dacă are inima rea, are și imaginație. Și încă destulă. Limba lui ascuțită șoptește la momentul potrivit cuvântul otrăvit. O dată, de două ori, de zece ori, după cât de credul îi e interlocutorul. Șoaptele lui de coridor, defăimarea la colț de stradă sapă tenace – și, vai, adesea, sapă adânc. Îți propui să nu-l crezi, să nu-l iei în seamă. Îl gonești. Ei aș, nu scapi atât de ușor de el… Nu-ți fă iluzii: imaginația lui parșivă lucrează cu îndemânare. Vorbele negre rostite despre cutare cunoștință comună îți vor stoarce până la urmă o reacție, fie și un nevinovat surâs. Atât ți-a trebuit! A doua zi vei auzi întâmplător cât de urât ai vorbit chiar tu despre cunoștința voastră comună. S-ar putea ca bietul om, dacă e slab din fire, nici să nu te mai salute. Clevetitorul și-a îndeplinit menirea.

Fă-i un bine bârfitorului cu vocație. Oho, câte vorbe nu vei auzi pe seama ta după aceea!… În plus, o să-ți întoarcă spatele când îți va fi lumea mai dragă! Probabil că așteptați să vă spun cum ne-am putea apăra de bârfă și bârfitori. Știți și dvs. remediul: neluându-i în seamă. Dacă se poate. Dacă nu, urmați pilda bătrânului Plutarh, care povestește atât de plastic: „Antigonos, pe când soldații îl bârfeau lângă cortul lui, crezând că nu-i aude, scoase numai toiagul și zise către dânșii: «Haida de, n-aveți de gând să vă duceți ceva mai încolo ca să mă vorbiți de rău?»”.

Aria lui Don Basilio, ”La calunnia è un venticello” din opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, libret de Cesare Sterbini. Interpretează: Ferruccio Furlanetto,  Glyndebourne Festival Opera, 1981

Textul ariei:

La calunnia è un venticello,
un’auretta assai gentile
che insensibile, sottile,
leggermente, dolcemente
incomincia,
incomincia a sussurrar
Piano piano, terra terra,
sottovoce, sibilando,
va scorrendo, va scorrendo
va ronzando, va ronzando;
nell’orecchie della gente
s’introduce,
s’introduce destramente,
e le teste ed i cervelli,
e le teste ed i cervelli fa stordire,
fa stordire e fa gonfiar.
Dalla bocca fuori uscendo
lo schiamazzo va crescendo
prende forza a poco a poco,
vola già di loco in loco;
sembra il tuono, la tempesta
che nel sen della foresta
va fischiando,
brontolando, e ti fa d’orror gelar.
Alla fin trabocca e scoppia,
si propaga, si raddoppia
e produce un’esplosione
come un colpo di cannone,
come un colpo di cannone.
Un tremuoto, un temporale,
Un tumulto generale
che fa l’aria rimbombar!
E il meschino calunniato,
avvilito, calpestato,
sotto il pubblico flagello
per gran sorte ha crepar.
E il meschino calunniato,
avvilito, calpestato,
sotto il pubblico flagello
per gran sorte ha crepar.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.