A treia
Dacă vorbim despre nimic, de fapt, despre ce vorbim? Poate nimicul să fie „un ceva”? Sunt multe cuvinte care se referă la cele ce nu sunt, neființă, neant, nimic, zero barat, golul etc. Wittgenstein a afirmat că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Numai că, despre nimic se poate totuși vorbi și se pot distinge cel puțin două feluri de a gândi neființa. Ceea-ce-nu-este poate să fie un nimic absolut și un nimic relativ. Primul este nimicul ca atare, golul, lipsa, negația absolută, iar singura trăsătură a acestui concept al nimicului este doar faptul că el „nu este”.
Nimicul este umbra fiinţei încă dinainte de a fi, umbra fiinţei care poate să fie. Fiinţa acoperă nimicul, transformă eterna sa posibilitate în realitate, delimitează originar posibilităţile (limitate) ale fiinţării, deci posibilitatea se naşte chiar din nimicul deschiderii sale spre ceva. Nimicul face loc datului existenţial, el răspunde uneori chemării de a fi ceva, mai mult decât indiferenţei de a fi doar nimic. Chiar şi „ceea ce pur şi simplu nu fiinţează, nimicul însuşi, aparţine fiinţării în întregul ei, în măsura în care fără ea nu ar mai fi nici nimicul” (M. Heidegger). Nimicul este un pas spre existenţă.
Nimicul există doar, în perspectiva lumii, până la facerea lumii, Dumnezeu avea la îndemână tot nimicul. După crearea ei, nimicului i-au fost limitate o serie de posibilităţi. La început, nimicul era întreg, nu mai avea nevoie de nicio contrapondere pentru a fi el însuşi. Doar divinitatea i-a conturbat perfecţiunea, derivând din el o lume. Ca atare, nicio altă lume nu mai poate fi creată din acelaşi nimic, pentru că, în urma creaţiei, acesta este unul diminuat, incomplet. Nimicul este mai sărac cu o lume, lumea este mai bogată cu o iluzie. Acesta poate fi înţeles doar prin conceptul de lume, „de ceva”. Nu putem vorbi de un nimic al altui nimic. Nimicul a devenit substanţa gândirii doar după ce existenţa a fost posibilă.
Existenţa este singura formă absolută de revoltă împotriva nimicului, lumea e doar ceea ce nimicul a produs la prima încercare. De fapt, lumea este un produs neterminat, totul a apărut din preaplinul nimicului, totul este doar neputinţa nimicului de a rămâne el însuşi. Nimicul s-a plictisit să nu mai fie, zice un poet. Omul este doar o îndoială prinsă la mijloc. După Pascal, „nu-ţi trebuie mai puţină ştiinţă ca să ajungi la nimic decât îţi trebuie pentru a ajunge la tot”. Iar omul este supremul elogiu adus nimicului.
Nimic nu dovedeşte că suntem mai mult decât nimic, credea Cioran. Doar că dovada acestui fapt e însuşi spectacolul existenţei, toată existenţa noastră este o imensă reverenţă făcută nimicului.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
