Nu e deloc întâmplător că tocmai acum când scriu, e miercuri, 1 noiembrie și la noi e sărbătoare.O sărbătoare religioasă respectată cu sfințenie: Allerheilige. Totul este închis. Doar bisericile și cimitirele își au porțile deschise. Este ziua morților. Cimitirele prind viață. Oamenii vin la morminte să-și aline suferința, să-și arate iubirea pe care o păstrează în suflet pentru cei morți. Se aprind lumânări pentru cei dragi, pentru cei plecați dintre noi, în memoriam. Se aduc flori, depuse apoi cu grijă pe mormântul răposaților. Crucile sunt luminate de pâlpâirea flăcărilor lumânărilor și parcă se încălzesc la căldura lor. O lumină de iubire trimisă la cer de cei vii către cei plecați, luați de brațul necruțător al morții. Pâlpâirea sutelor de cruci, aidoma inimilor tăcute care palpită îndurerate, obosite în fața fiecărei cruci a rugă. Și liniștea ce se așterne aici, poate fi o rugăciune. Ne rugăm cu speranța și credința în suflet că o să fie bine. Că o să fie liniște și pace pe pământ. Și tocmai azi scriu aceste rânduri, cu o lumânare aprinsă alături, în veșnică pomenire pentru sufletul celor morți, și parcă chiar eu îmi încălzesc inima la căldura luminii ei. Și-mi face bine. Mă liniștește. Îmi luminează tăcuta durere care a coborât în suflet… Tolstoi scria: „Așa cum o lumânare aprinde pe alta și poate aprinde mii de alte lumânări, tot așa o inimă luminează o altă inimă și poate lumina mii de alte inimi.”… Sper.
Nu e întâmplător că tocmai azi m-am decis să scriu rândurile de față, de ziua morților, și nu este întâmplător că m-am decis să apelez la citate, să chem în ajutorul gândurilor mele gândurile marilor scriitori, filosofi, a oamenilor celebri, învăluindu-mă cu mantia adevărurilor lor. Toate aceste citate le-am căutat câteva zile, și pe care încerc acum să le selectez și să le adun aici cu multă grijă ca un buchet de gânduri bune, ca un florilegiu de înțelepciuni, care să mă ocrotească și să-mi dea curaj și răspuns la cele pe care le trăiesc acum. Un buchet de gânduri bune, de pace, pe care doresc să le transcriu aici, pentru cititorii mei, ca un adevărat omagiu adus vieții, liniștei sufletești, păcii pe care ne-o dorim. Nu îndrăznesc să mai comentez, să le mai comentez, ele exprimând perfect gândurile mele, strânse și ele ca un ghem în suflet… Am apelat la citate, un adevărat sprijin în salvarea liniștii, în locul vorbelor mele ca să-mi alung frica, teama, căci, așa cum spunea Michael Crichton: „Întreținerea fricii permanente este o formă de control a societății de către politic, juridic și mass-media”, motiv pentru care la tv las sonorul închis, numai la concerte îi dau glas, în rest… no comment. Tac alături de Édith Piaf care a spus: „Există tăceri care spun multe, așa cum există cuvinte care nu înseamnă nimic.” No comment!
Așa cum scriam într-un alt Decupaj, parcurg „grele vremuri grele” și asta de vreo doi-trei ani încoace (perioadă grea începută odată cu pandemia), fără să mai am speranța într-o îmbunătățire a situației. Ba, din contră! O realitate pe care o duc pe umerii mei din ce în ce mai îngreunați de ultimele evenimente. Trăiesc aproape fără să mă pot apăra, fără să pot interveni și schimba ceva, fără să am puterea de a ajuta, cu toate că, așa cum spune George Bernard Shaw: „Doar cei ce s-au ajutat singuri știu cum să-i ajute pe alții”, iar eu, e drept, m-am ajutat singură de-a lungul anilor și totuși nu ajut în măsura în care mi-aș dori, și-mi pare rău și mă doare durerea altora… Vorba lui Lev Tolstoi: „Dacă simți durere ești în viață. Dacă simți durerea altora ești o ființă umană”. Așa că sunt în viață și sunt umană și mă ajut la gândul că, cu toate că „viața este mai tare decât mizeriile ei”, cum scria Bacovia, voi reuși pe parcursul vieții să nu mă descurajez total încurajându-mă în șoaptă: „Omul poate orice, dar mai trebuie să și vrea”, sperând că îmi voi alunga descurajările și-mi voi recăpăta curajul ce-mi lipsește acum. Am schimbat tot ce am putut la mine, ce nu am putut… m-a schimbat, recunosc, dar fără să mă necăjesc. Din contră! Vorba lui Chaplin: „Nimic nu este permanent în această lume nebună. Nici măcar necazurile noastre” și are perfectă dreptate, iar Michelangelo ne sfătuiește: „Două virtuți ar trebui să nu le pierdem niciodată: curajul de a înfrunta propriile slăbiciuni și puterea de a ne trăi propriile emoții.” Mai departe, mă las încurajată în descurajarea mea de sfaturile lui Theodore Roosvelt: „Crede că poți și vei fi deja la jumătatea drumului.” Există multe drumuri ce duc spre fericire, unul este să încetezi să te plângi, să-ți fie frică și în lupta mea cu viața nu uit să țin cont și de sfatul lui Voltaire: „Cea mai curajoasă decizie pe care o iei în fiecare zi este să fii bine dispus.” Bine dispus? Cam greu de urmat sfatul lui Voltaire, cu atât mai mult cu cât acum, trăim aceste vremuri grele. Trist, dar adevărat. În jur se petrec catastrofe naturale, natura își arată supărarea și se răzbună în felul ei pe oameni distrugând, în vijelia apelor, în flăcările focurilor ce ard pădurile, casele sau în cutremurele pământului care dărâmă tot ce întâlnesc în cale. O distrugere naturală globală fără precedent în fața căreia omul este neputincios. Nu se poate apăra. Moartea fură vieți fără milă, moartea seamănă frica printre cei rămași în viață. Nimic nu este mai de preț acum decât să fi lăsat să trăiești. Să scapi cu viață. Să supraviețuiești. Nimic nu este mai de preț decât acest adevăr. Oscar Wilde scria: „În zilele noastre oamenii știu prețul la orice, dar nu cunosc valoarea la nimic.” No comment!
Dar distrugerea, moartea nu vin aduse numai de uragane, tsunami și alte catastrofe naturale. Se moare, se distruge tot ce a construit omul, se ucide în războaie, neținând cont de vârstă, de credință. Privesc imaginile distrugerilor cu ochii în lacrimi, fără să mai am puterea să articulez ceva. Le privesc doar. „Ochiul vede doar ce mintea e pregătită să înțeleagă.” Dar oare sunt pregătită să înțeleg tot ce văd acum? Tot ce se întâmplă acum? Greu de spus! Dar să nu-mi pierd liniștea și să-i ascult sfatul lui Omar Khayyam: „Nu planta copacul tristeții în inimă. Recitește în fiecare dimineață cartea bucuriei.” Bun sfat! Ceea ce și încerc să fac acum, pentru că, de fapt, fericirea și nefericirea oamenilor sunt, în mare parte, chiar opera lor. Și mă gândesc că, dacă vorbești cu dragoste, cum încerc să fac de fiecare dată, cu fiecare rând scris de mine în aceste Decupaje, fiecare cuvânt vindecă: „Ceea ce nu poate fi pus în cuvinte, poate fi priceput doar prin tăcere.” (Elif Shafak) iar Dalai Lama ne sfătuiește: „Ține minte că tăcerea este uneori cel mai bun răspuns.”. No comment! Tac și-mi găsesc liniștea încet, încet. Vorbele nu-și mai găsesc rostul, nu mai au puterea de a fi articulate în fața celor văzute zi de zi. Cicero scria: „Cel mai bun vorbitor este acela care știe când să tacă”. Acum, sinceră 0să fiu, știu că tăcerea își are rostul ei, nu poți fi sincer, nu poți spune adevărul… „Este foarte periculos să fii sincer, afirma G.B. Shaw, în condițiile în care nu ești prost” și chiar am găsit undeva definiția prostiei: „Să cunoști adevărul, să vezi dovezi ale adevărului, dar să continui să crezi în minciuni.” No comment!
Adevărul capătă alte dimensiuni în paginile istoriei care se scrie acum. „Cu cât o societate se îndepărtează mai mult de adevăr, cu atât îi va urî mai mult pe cei care îl spun”, sublinia George Orwell. De frică să nu fi greșit înțeles, taci. Siegmund Freud sublinia: „Ești stăpânul a ceea ce spui și sclavul a ceea ce vorbești” și nici în gând nu poți găsi soluții salvatoare, căci: „Nu ne putem rezolva problemele cu aceeași gândire pe care am folosit-o când le-am creat.” Așa cum când nu se pot găsi soluții imediate, pe cale diplomatică, se recurge la putere, la războaie, la răspândirea fricii… Charlie Chaplin afirma că: „Ai nevoie de putere doar când vrei să faci rău, pentru restul e nevoie doar de dragoste” iar războiul este ceva rău, care aruncă omenirea în vremuri grele, pline de ură. Ne este furată liniștea, pacea de a trăi… în pace. „Vremurile grele creează oameni puternici. Oamenii puternici creează vremuri bune .Vremurile bune creează oameni slabi, iar oamenii slabi creează vremuri grele”, adevăr spus de Abraham Lincoln. Am găsit o definiție a războiului care cred că merită să o adaug aici și care aparține lui Erich Hartmann: „Războiul este un loc în care tinerii care nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid.”
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
