Umanistul italian Poggio Bracciolini menționează, în lucrarea Disceptationes convivales, latinitatea limbii române, precum și continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, din vremea împăratului Traian.
În majoritatea surselor italiene care vorbesc despre valahi, este dificil de urmărit varietatea de opinii care au caracterizat dezbaterea valorii limbii vulgare derivată din latină. În general, valahii sunt considerați, în toate sursele, barbari ab ovo (la fel ca popoarele ce nu vorbesc o limbă neolatină sau, mai în general, toți cei care nu sunt italieni). În ciuda acestui fapt, există o mare variabilitate a tonului adoptat în diferitele texte și există excepții la această tendință generală. În 1438, Flavio Biondo, într-o dezbatere cu Leonardo Bruni, a afirmat că limba vulgară era derivată din latină, care fusese apoi coruptă și murdărită de influențele barbare pe parcursul Evului Mediu. Prin urmare, limba vulgară era considerată o limbă bastardă și barbară, foarte îndepărtată de standardul latinei clasice. Bruni, în schimb, a crezut că limba vulgară din vremea sa era o limbă antică, lipsită de barbarisme, deoarece deriva din latina vulgara din perioada romană, care era la vremea aceea diferită de limba literară. În contextul acestei controverse asupra limbii latine, în 1451, Poggio Bracciolini a afirmat că limba vorbită de popoarele Imperiului Roman a fost latina, luând de exemplu diferitele forme de latină păstrate în dialectul orașului Roma, în limba spaniolă și în cea valahă, spunând astfel: „Apud superiores Sarmatas colonia est ab Traiano, ut aiunt, derelicta, quae nunc etiam inter tantam barbariem multa retinet latina vocabula, ab Italis, qui eo profecti sunt, notata. Oculum dicunt, digitum, manum, panem multaque alia quibus apparet ab Latinis, qui coloni ibidem relicti fureant manasse, eamque coloniam fuisse latino sermone usam.” („După cum se spune, Traian a lăsat o colonie în rândul sarmaților nordici care, trăind în mijlocul atâtor barbari, păstrează încă o mare parte din vocabularul latin, lucru observat de italienii veniți de acolo. Ei zic oculum, digitum, manem, panem, din care se pare că latinii, care au rămas acolo în calitate de coloniști, foloseau limba latină.”)
Surse: Jaca Book, ed. (2008); Storia della storiografia, Mirko Tavoni (1984). Antenore, ed. Latino, grammatica, volgare: storia di una questione umanistica, Wikipedia.
Arhiva rubricii Filă de calendar
