Am trecut azi prin Gara de Nord, am tranzitat-o, ca să zic așa, fiindcă puteam s-o ocolesc, dar îmi place să circul cu trenul, deși ideea îmi dă fiori, după câte s-au întâmplat și se vor mai întâmpla, cu siguranță. După o experiență cumplită cu un tren de pe ruta București–Sibiu, când mi s-a spus ferm că vagonul are aer condiționat și era să leșin ca într-un cuptor, după ore multe petrecute în tren pe distanța București–Timișoara, nu vreau să mă gândesc că aș mai călători cu trenul pe o astfel de distanță, decât dacă aș fi foarte supărată pe mine și aș alege o astfel de călătorie ca să mă pedepsesc.
M-am întâlnit întâmplător cu un vechi prieten și ne-am oprit la o cafea, tot în gară, se înțelege. Aruncându-mi privirea spre acoperiș, am avut senzația că sunt în fânarul bunicilor, fiindcă acoperișul unei părți din gară e făcut din scânduri. Nu spun că scândura nu e bună, dar dacă toată gara ar fi la fel, ar mai exista o logică. Așa, totul pare o cârpeală, semn de sărăcie sau de neglijență, în cea mai mare stație feroviară din țară. Am încercat să nu mă mai uit, dar privirea îmi fugea tot la acoperiș. Recunosc că mi-a stat cafeaua în gât, m-a întristat aspectul sărăcăcios, m-am gândit la numeroasele promisiuni ale clasei politice, m-am gândit la cei care au construit gara și vă reamintesc că piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Gara Târgoviștei (Calea Griviței s-a numit inițial Calea Târgoviștei) s-a inaugurat la 13 septembrie 1872, iar în 1888 a luat denumirea actuală, Gara de Nord.
Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880. În 1928 avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. Din august 1944 s-au refacut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite pentru a se obține lungimi utile de 350 m. Clădirea gării este inclusă în lista monumentelor istorice, iar ultima restaurare a avut loc în 1997–1999. În ultimii ani, traficul din Gara de Nord a scăzut foarte mult, în mare parte din cauza stării deplorabile în care arată gara. Pentru renovarea ei, ar fi nevoie să se investească în jur de 300 milioane de euro, iar modernizarea ar dura trei ani. O astfel de renovare ar putea transforma Gara de Nord într-una pentru trenuri de mare viteză. Totodată, un asemenea proiect o poate transforma într-un adevărat centru comercial, cum sunt mall-urile, ca un punct de atracție pentru călători și operatorii feroviari.
Acestea sunt scrise în istoricul Gării de Nord, adică în statistici. Dar ce dacă e monument istoric, ce treabă au unii cu o asemenea chestiune? Să-i fie de bine, să reziste! Plec din gară cu cafeaua în gât și traversez să mă răcoresc un pic prin parc. Doamne, cum am ajuns la colțul parcului m-a luat de nas mirosul de latrină de la o așa-zisă toaletă ecologică, așa că mi s-a părut o nebunie să mai fac un pas. M-am îndepărtat gândindu-mă cum ar fi, dacă ar fi. Și am ajuns la concluzia că năravul din fire n-are lecuire. Ce gară, ce parc? Visez, nu-i așa?
