La data de 22 aprilie 1866, acum 158 de ani, a avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, dirijat de Eduard Wachman. În program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn.
Eduard Wachmann (22 februarie 1836, București–23 decembrie 1908, București), dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană, a dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București. A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.
A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală, lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica de scenă la Despot-Vodă de Vasile Alecsandri (1860) ș.a.
Prima clădire a Teatrului Național (Teatrul cel Mare din Bucureşti) a fost construită între anii 1846-1852, lângă actualul Palat al Telefoanelor, după planul arhitectului vienez Joseph Heft, iar primul director a fost actorul Costache Caragiale, unchiul lui Ion Luca Caragiale.
Edificiul în stil baroc avea o sală de spectacole cu o capacitate redusă, fiind gândită iniţial pentru protipendadă, iar prima reprezentaţie a avut loc la 31 decembrie 1852 cu piesa Zoe sau Un amor românesc. Mai târziu, sala de spectacole a fost mărită pentru a cuprinde şi alte categorii de spectatori.
În 1864, Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”.
În timpul Războiului de Independenţă, aici se organizează reprezentaţii în folosul soldaţilor răniţi şi pentru întreţinerea spitalelor, iar în timpul spectacolelor, publicul era ţinut la curent cu evenimentele de pe front. Piațeta din fața Teatrului cel Mare, cu birjele sale aflate în așteptarea clienților, conduse de muscalii scapeți, este o imagine emblematică a Bucureștiului interbelic.
În timpul bombardamentului german din ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact pe 24 august 1944, clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei este serios avariată. În ciuda studiilor realizate de mai mulţi specialiști, printre care și inginerul Emil Prager, studii care arătau că edificiul teatrului poate fi renovat cu o cheltuială minimă, Guvernul Petru Groza a decis demolarea clădirii, cu târnăcoapele, în 1947. Timp de aproape şase decenii, locul a rămas gol, o perioadă funcționând ca parcare pentru mașini.
În 2005, aici a fost construit un hotel de sticlă – Novotel, care are la intrare un portic asemănător cu cel al vechiului Teatru Naţional.
Surse: Wikipedia, București Centenar, Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti” al Societății Române de Radiodifuziune.
Arhiva rubricii Filă de calendar
[…] Vezi și: Primul concert simfonic din Bucureşti […]