”Costache Caragiale” de Pușa Roth

80
pusa roth costache caragiale unchiul lui i l caragiale inceputurile teatrului romanesc

fila de calendar rubrica leviathan.roAstăzi, 13 februarie 2020 se împlinesc 143 de ani de la dispariţia de pe scena lumii a actorului, dramaturgului şi profesorului de artă dramatică, Costache Caragiale (Caragiali), care s-a născut în 29 martie 1815, la București și a murit într-o zi de 13, februarie 1877, la București, în locuința sa de pe strada Brezoianu nr. 13, în urma unui atac de cord.

Al doilea dintre băieții credincerului Ștefan Caragiali, după Luca, tatăl lui I. L. Caragiale, Costache este primul Caragiale celebru al familiei. A fost elevul lui Costache Aristia și și-a pus întreaga artă în slujba idealurilor progresiste, democratice ale Revoluţiei din 1848. A debutat în teatru cu rolul Întâiul american din Alzira de Voltaire, pe scena teatrului Momolo. În anul 1838, în urma închiderii Societăţii Filarmonice, pleacă la Botoşani pentru a organiza o stagiune teatrală în limba ţării, iar în 1839 pune bazele trupei naţionale din Iaşi. Revine la Bucureşti, unde înfiinţează Teatrul de diletanţi (1844). După Revoluţia din 1848, prigoniţi pentru ideile lor, Costache Caragiale şi Costache Mihăileanu pleacă la Craiova unde organizează prima trupa profesionistă de teatru. Teatrul Naţional va fi inaugurat la 29 iunie 1850. În prima stagiune teatrală se prezintă: Duelurile de Costache Caragiale, Piatra din casă de V. Alecsandri şi Moartea lui Mihai Bravul de C. Halepliu.

1. Scrieri a lui Costache Caragiali, Iaşi, Cantora Foaiei Săteşti, 1840
1. ”Scrieri a lui Costache Caragiali”, Iaşi, Cantora Foaiei Săteşti, 1840; 2. ”O repetitie moldoveneasca sau Noi si iar noi” de Costache Caragiali; 3. ”O soaré la mahala sau Amestec de dorințe” de Costache Caragiali

În anul 1851 preia conducerea trupei Teatrului Naţional din Bucureşti, iar în anul următor inaugurează noua clădire a teatrului. Costache Caragiale a fost cel dintâi director concesionar, împreună cu I. A. Wachmann, al Teatrului Național (Teatrul cel Mare) din București, în perioada 1852 – 1855.

În anul 1855 este îndepărtat de la conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti, în favoarea veşnicului său rival, Matei Millo. Se retrage din teatru şi devine judecător de pace în Culoarea de verde. Este solicitat de C. A. Rosetti la Teatrul cel Mare ca profesor de declamaţiune (1868–1870), printre elevi aflându-se fiul său, George și nepotul său, Ion Luca Caragiale. Aici va interpreta, ocazional, diferite roluri în spectacole de binefacere, silit de condiţiile materiale precare în care trăia. În anul 1866 apare pentru ultima oară în piesa Doamna Ruxandra de B. P. Hasdeu. În 1867 publică în tipografia lui C. A. Rosetti lucrarea Teatru Naționale în Țara Românescă, dedicată ”publicului român”, scurtă istorie e teatrului românesc, prima scriere de acest fel din cultura română, care, în ciuda inerentelor ei neîmpliniri și a faptului că autorul ține să-și caracterizeze propriile texte dramatice, își păstrează și astăzi nu numai interesul documentar. ”Un exemplar, aflat la Muzeul Teatrului Naţional din Bucureşti, poartă dedicaţia unchiului către nepotul său, Ion Luca, şi un autograf al celui din urmă – se pare că i-a fost dăruit pe când urma cursurile de declamaţie şi mimică ale lui Costache, împreună cu George, fiul lui Kosty, respectiv vărul primar al lui I. L. Caragiale.” (v. Istoria teatrului românesc, pagină facebook).

Teatrul national in tara romaneasca

Aşa cum am mai spus, autorul Repetiției moldovenești și-a trăit ultimii ani într-o sărăcie extremă. La moartea lui moștenirea era: 4 lei, o cămaşă şi ”o vastă bibliotecă” (cf. Florin Tornea, Un artist cetăţean, Costache Caragiale, Bucureşti, ESPLA, 1954). Să fi fost Costache Caragiale pândit de ghinion? Posibil dacă observăm că acest om de teatru cu vocație de întemeietor a avut o carieră foarte scurtă, de numai 17 ani, între 1838, când organiza reprezentații în limba română la Botoșani, și 1855 când părăsea directoratul Teatrului cel Mare. Nici destinul dramaturgului nu a fost mai fericit. S-au păstrat de la Costache Caragiale patru piese și două mici lucrări ocazionale. Dacă O soaré la mahala sau Amestec de dorințe, din 1845, Îngâmfata plăpămăreasă sau Cucoană sunt (1846), Doi coțcari sau Păziți-vă de răi ca de foc (1849) suferă de convenționalismul și stângăciile epocii la nivel compozițional, limbajul lor colorat este fermecător, anunțând, după G. Călinescu, ”dialogul atât de strălucit al marelui său nepot, I. L. Caragiale”.

”Farsa O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi, scrisă în 1844, jucată cu succes la Iași, publicată în anul următor în «Cantora foaiei sătești» din Iași și reeditată de Nicolae Iorga în 1908 la Vălenii de Munte, este una dintre cele mai originale scrieri dramatice românești din secolul al XIX-lea. Pe lângă interesul documentar semnalat de Mihail Kogălniceanu, care o considera «un document important pentru viitorii cercetători ai începutului teatrului național», O repetiție moldovenească atrage și pentru că este singura piesă din dramaturgia românească a secolului al XIX-lea, construită pe motivul «teatrului în teatru». Repetiția unei scene prilejuiește în farsa lui Costache Caragiale un prețios tablou al moravurilor și al modalității de lucru din teatrele epocii. Persoanele reale, membrii trupei, devin personaje cu aceeași identitate, autorul-regizor recomandându-le naturelețe în jocul dramatic. În plus, modalitatea ingenioasă prin care Costache Caragiale abordează motivul «teatrului în teatru» se dovedește de o suprinzătoare modernitate.” (Costin Tuchilă).

Teatrul Național Radiofonic: Îngâmfata plăpămăreasă sau Cocoană sunt de Costache Caragiale. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Boris Petrof, Virginia Mirea, Dorina Chiriac, George Ivaşcu, Eugen Cristea, Marius Gâlea, Ion Arcudeanu. Redactor: Georgeta Răboj. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Înregistrare din anul 1996.

O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi de Costache Caragiale. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia: artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ştefan Iordache, Virgil Ogăşanu, Valentin Teodosiu, Dumitru Rucăreanu, Ruxandra Sireteanu, George Ivaşcu, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Silvia Codreanu, Eugen Racoţi, Ioana Chelaru. Muzica originală şi versurile cântecelor: George Marcu. Au acompaniat: Grigore Marian (vioară) şi Radu Nelu (ţambal). Redactor: Puşa Roth. Regia de montaj: Florina Vredeş şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Prezintă: Costin Tuchilă. Înregistrare din anul 2003.

Arhiva rubricii Filă de calendar

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.