Până pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, pe locul actualului Hotel Dorobanţi au existat două localuri: Mon Jardin şi Poarta Albă. Aşa cum am mai spus şi eu dar şi alţii, unii iubitori ai istoriei Bucureştilor, alţii specialişti în domeniu, cred că multe dintre clădirile vechiului Bucureşti au rămas, poate, doar în arhive şi în amintirea unor oameni care au trăit acele vremuri. Nu mi se pare că ar fi prea mult să amintim contemporanilor noştri că Bucureştiul vechi a avut clădiri frumoase, unele doar funcţionale, altele monumente istorice care lipsesc astăzi de pe harta oraşului. Nu trebuie să mai amintesc contextul în care au dispărut multe dintre ele, este bine ştiut, dar multe locuri, clădiri au lăsat amintiri care nu trebuie uitate.
Printre locurile pline de farmec se număra şi restaurantul Mon Jardin, local ce funcţiona din perioada interbelică, cu loji de pluş şi ring de dans, iar vara cu o grădină faimoasă. Într-o perioadă destul de complicată din punct de vedere istoric, şi mă refer la anii ’50–’60, la Mon Jardin s-a cântat jazz, considerată ”muzică decadentă”.
Din formaţia de la Mon Jardin au făcut pe atunci parte nume sonore ale muzicii româneşti precum Sergiu Malagamba, Iancsi Körossy şi Johnny Răducanu. Cu această formaţie a cântat Yves Montand, care în 1956 a întreprins un turneu la Bucureşti. Concertul marelui artist a fost unul de răsunet poate şi pentru faptul că de aproape un deceniu nu mai veniseră în România interpreţi din Occident. Motivul pentru care Yves Montand a fost invitat se datora şi faptului că era înscris în partidul comunist francez. A susţinut câteva concerte, iar într-o seară a fost dus la Mon Jardin, a ascultat jazz şi a cântat împreună cu formaţia.
Prin anii ’50 veneau la Mon Jardin criticii de artă Petru Comarnescu şi Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru, dar şi multi alţi intelectuali. Dan Spătaru a fost descoperit de Camelia Dăscălescu la Mon Jardin. L-a ascultat o dată şi apoi a făcut lecţii cu el. Primele piese muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Însă, odată, la o terasă, l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate şlagărele…
Cam aşa se scrie istoria, doamnelor şi domnilor!
Les Feuilles mortes de Joseph Cosma – Yves Montand
Sous le ciel de Paris – Yves Montand
Sergiu Malagamba – Bateriada
Trecea fanfara militară de Temistocle Popa – Dan Spătaru
Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth
