În apropierea sărbătorii de Halloween, tradițională astăzi în noaptea de 31 octombrie–1 noiembrie, va propun să ne amintim la această rubrică de cine oare?… dacă nu de… dovleac.
„Dovlecel, ce faci, dovlecel?”, se aude vocea mieroasă a îndrăgostitului, alintându-şi perechea. La polul opus se aude o voce supărată, reproşându-i cuiva din familie cam aşa: „Măi, ai capul cât dovleacul şi nu ai nimic în el”.
Doamnelor şi domnilor, am ales doar două exemple pentru a observa cât de legaţi suntem noi, oamenii, de tot ceea ce ne înconjoară, de legume, fructe etc., folosindu-ne de forma, culoarea sau chiar de gustul lor pentru a mângâia sau ironiza. Cred că vă daţi seama că m-am oprit la dovleac, legumă de toamnă, preţioasă pentru miezul ei hrănitor, pentru seminţele delicioase, legumă considerată sacră în unele părţi ale lumii.
Dovleacul sau bostanul sau cucurbăta (Cucurbita maxima) este o plantă originară din America de Sud, unde crește în formă sălbatică în Conul Sud. A fost introdusă într-o epocă timpurie în Europa, după unele surse în secolul al XIV-lea, după altele la sfârșitul secolului al XVI-lea. Ușurința hibridizării sale l-a făcut să fie confundat cu dovlecii peregrinilor cunoscuţi mai degrabă ca tigve (Lagenaria siceraria). Îmi aduc aminte că bunica folosea tigvele să pună apă sau lapte în ele, fiindcă interiorul buretos se curăţă repede la maturitatea plantei.
Dovleacul se folosește în ritualul din Ziua morților din mai multe țări americane (Statele Unite ale Americii, Mexic, Guatemala etc.).
Seminţele fructului au fost descoperite în 7000 î.Hr. în Mexic. Încă din Antichitate i s-au atribuit semnificaţii deosebite. Astfel, în Egiptul Antic era venerat ca întruchipare a unei zeiţe. Dar şi în Japonia, China sau Africa oamenii au sacralizat dovleacul, fiecare zonă având un adevărat cult al acestuia. Pentru chinezi dovleacul este simbol al abundenţei şi fertilităţii, regenerării şi imortalităţii. În Laos legendele povestesc că din dovlecii de pe vrejul crescut pe vrejul Axului lumii s-au născut oamenii, iar pentru unele popoare africane dovleacul simbolizează uterul femeii.
În Europa dovleacul este legat de cultul morţilor. Astfel, în Serbia un dovleac se umple cu apă şi apoi se sparge la scosul mortului din casă sau se pune în sicriu.
În ţara noastră dovleacul este asociat cultului strămoşilor, în perioada posturilor fiind un aliment gătit şi pus pe mesele de pomenire. De asemenea, dovlecii curăţaţi şi decupaţi sub forma unor spectre, luminate în interior, sunt puse noaptea pe la streşinele caselor pentru a alunga spiritele rele şi a proteja casa în prag de iarnă în noaptea Sfântului Andrei. Originile sărbătorii de Halloween datează, se pare, de aproximativ 2000 de ani. Celţii care au trăit în Irlanda, Marea Britanie şi Franţa, sărbătoreau pe 1 noiembrie, Anul Nou, zi care marca începutul iernii, perioadă a anului care era deseori asociată cu moartea. Halloween este preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, sărbătoarea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween a fost influenţată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creştini Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se slăbeşte în ziua de Samhain, permiţând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. În Scoţia, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcaţi în alb cu feţele mascate sau înnegrite. În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creştină, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, „Hallowmas” sau „All Hallows”. Sculptarea dovleacului, acel „jack-o’-lantern”, provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinţilor de modelare a unor felinare din napi sau dovleci pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradiţional de Halloween în Irlanda şi Scoţia, dar imigranţii veniţi în America de Nord au folosit dovleacul. Tradiţia americană de sculptare a dovlecilor este atestată de la 1837 şi a fost asociată iniţial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Ei, doamnelor şi domnilor, de Halloween am „sacrificat” un dovleac, dar nu pentru felinar, ci pentru o plăcintă minunată. Nu vă invit la o bucată de plăcintă, că a rămas doar o amintire, ci la lectura unei poezii intitulată Copaciul şi dovleacul, al cărei autor este Anton Pann:
„Pe lângă un copaci mare
Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
Şi pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung şi-n lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Şi pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
Văzându-se la înălţime,
Începu să se mândrească
Şi zicând să se fălească:
«– Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui şi tot cresc iară,
Şi tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulţime,
D-ai fi crescut voiniceşte,
Precum şi vrejul meu creşte,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părelele mele.»
Iar copaciul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:
«– Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da şi zăpadă,
Atuncea eşti jos grămadă!»
Gândeşte la viitoare
Şi la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălţa cu firea
Pân’ nu cerci nenorocirea.”
Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth
