A fi îngândurat, a cădea sau a te pune pe gânduri, a te îngrijora… Căderea soarelui și căderea fulgilor de nea dădeau ceasului de iarnă o gravitate îngândurată. Scria Voltaire: „Văd ode sacre/ Puse-n rafturi grele/ În librării și-mi zic îngândurat [s.n.]:/ Sunt sacre, sigur. Lumea a aflat că nu se-atinge nimenea de ele…” „A face filosofie, spunea Gabriel Liiceanu, nu înseamnă numaidecât să treci prin lume grav și îngândurat.”
Și apoi, e un timp în toate cele pe care le facem, în toate lucrurile pe care le alegem, repetăm cuvintele de multe ori, doar că în iad nu mai avem pe nimeni, acolo nu mai e decât o veșnicie chinuitoare și imposibil de schimbat, acolo suntem singuri și știm că vom fi așa. Îngândurați de noi și de cei din apropiere…
Îngândurați în singurătate, astfel i se mai poate spune. Clipa trebuie socotită ca adevărata noastră viață. Oamenii nu sunt mai reali decât un decor de teatru, șoptea din marginea scenei un mare actor. De aici încep și frământările noastre, toate acestea sunt scrise pe chipul palid al eroului de o seară. Cum să trăiești doar din amintire, numind trecut tot ceea ce ține de ființa ta, ca și cum ai vorbi despre o altă ființă, despre un alt suflet și trup ? Și cum să trăiești cu gândul la acel viitor iluzoriu sau să crezi că acel timp ce va veni îți va îndeplini visele de azi, pe care nu le poți înfăptui?
Și totuși se poate, numai alegerea clipei e mai grea decât ușa de la intrare…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
