Auzim tot mai des spunându-se că pe timpuri era mai bine, astfel petrecem viața gândindu-ne la trecut și uităm să trăim prezentul.
Uităm că orice trecut a fost și el un prezent care a contribuit la construirea viitorului, viitor pe care astăzi îl trăim blamându-l.
Până la urmă, lumea a fost dintotdeauna împărțită în oameni norocoși și mai puțin norocoși, în cârcotași și mulțumiți, în luptători și oportuniști, iar lista poate continua.
Dacă citim statisticile, observăm care era speranța de viață în trecut, dacă ne amintim cum trăiau bunicii noștri, cum munceau ei și ce șanse aveau la un trai decent, ne dăm seama că nu era chiar atât de bine pentru marea majoritate.
Că în zilele noastre e greu nu e ceva anormal. În care perioadă din istoria omenirii, viața pe pământ a fost ușoară? În niciuna, ar veni răspunsul dacă ne-am aminti chiar totul.
Uităm că orice este plătit și are un preț.
Observăm cum, pe zi ce trece, ni se restrânge libertatea, libertate pentru care unii au murit, iar de care noi, beneficiarii, nu am știut să ne folosim corect. Am cârtit de când ne știm și am privit spre ieri amintitndu-ne doar ce ni se părea că primim, fără să ne dăm seama de prețul pe care îl plăteau părinții noștri.
Pentru pâinea cea de toate zilele ei își plecau capetele și-și înghițeau cuvintele, mergeau la muncă șase zile pe săptămână, uneori și duminica sub forma muncii voluntare. Numai muncă voluntară nu era aceea în care nu aveau voie să refuze. Ne amintim doar grătarele de la 1 Mai și 23 August și uităm că în toată copilăria noastră Moș Crăciun avea interdicție, venind în locul lui Moș Gerilă. Iar acesta sunt doar trei exemple.
Auzim tot mai des că lumea primea case gratis, dar uităm că pentru acele apartamente minuscule și reci, oamenii erau legați de locuri de muncă, nu mereu bune, lucru care azi nu ne-ar fi pe plac. Nouă ne place să experimentăm, să creștem, să ne perfecționăm, lucru foarte bun, de care nu au avut parte prea mulți pe timpuri.
Unii ar spune că era bine că ți se oferea un serviciu, dar să ne amintim că locurile de muncă bune erau pentru două categorii: pentru cei cu pile și pentru cei cu adevărat foarte capabili, dar aceștia, ultimii, erau ca și azi, un număr infim față de majoritatea.
Că lumea pare să o ia razna e ceva la nivel mondial, iar asta se întâmplă tot din cauza noastră. Nu suntem noi, oamenii, fiecare în parte în colțișorul său, cei care construim lumea și ziua de mâine?
Până la urmă, niciun guvern de pe pământ nu ar avea putere fără susținere din partea noastră.
Dar să nu ne învinovățim prea tare. Dintotdeauna au existat printre noi oportuniști, lingușitori, egoiști și avari. Ei, bine, dacă ar dispărea aceste apucături, am reuși să facem viața mai ușoară. Totuși, să nu visăm cu ochii deschiși, așa ceva nu se va întâmpla.
Iubim idealiștii, dar nu ne sunt de folos azi. Le-or folosi mâine, copiilor noștri, dacă vor fi învățat ceva din greșelile noastre. Până atunci, noi ce am învățat din greșelile înaintașilor? Mai nimic. Altfel, de ce sunt războie, revolte, nedreptate?
Rămâne să ne bucurăm de puținul care ne-a rămas și să încercăm să fim mai aproape unii de ceilalți. Deși, în epoca aceasta, suntem din ce în ce mai singuri, toată lumea vorbește cu toată lumea și fiecare se aude pe el însuși.
Portimão, Portugalia
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
