Cum mi-am propus să vă fac cunoscut câte ceva din istoria de azi a teatrului din orașul meu, azi, o altă amintire… Regizoarea Di Trevis este prima femeie-regizor de la Royal National Theatre, a colaborat peste treizeci de ani la Royal Shakespeare Company atât ca regizor, cât și ca actor și a susținut ateliere de teatru la care au luat parte nume ca Gary Oldman, Kenneth Branagh și Rupert Everett. În seara premierei de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, doi oameni fericiți au vorbit despre același lucru… Mihai Constantin Ranin, vechiul și noul director al teatrului, anunța primul dintre spectacolele renașterii târgoviștene, în programul ambițios și complicat pe care l-a gândit, iar Doamna de la Londra a mărturisit care e cuvântul pe care l-a auzit cel mai des, alături de tinerii actori: iubire…
A douăsprezecea noapte povestește despre iubire și despre iluzii, despre amăgirile care se desprind învolburate în sufletele înflăcărate ale îndrăgostiților. Cine nu știe povestea? Sau, poate, cine o mai știe azi, în valurile de întinsă ignoranță? Viola, travestită în Cezario, suspină după Ducele aprins de dragostea pentru Olivia. Malvolio – asprul slujitor – tânjește după contesă, în timp ce Sir Andrew, cavalerul afumat, îi scrie poezii în speranța unei minime atenții, iar ea, Olivia, îl iubește pe el, pe curierul contelui, pe fata naufragiată, care visează să-și regăsească într-o buna zi fratele. Fratele geamăn… Bufonul Feste (Nebuna aici, la Târgoviște…) și Antonio, căpitanul, veghează la buna „desfășurare” a poveștilor.
Așa cum se știe, piesa lui Shakespeare a fost scrisă pentru a fi jucată la o sărbătoare creştină numită Twelfth Night (a 12-a noapte), care pică în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, în ajunul Bobotezei, considerată a 12-a noapte de Crăciun, cea care încheia sărbătorile de iarnă. Era seara în care bradul era golit de podoabe, aveau loc festivaluri pline de muzică şi distracţie, iar el a dorit să scrie o piesă în ton cu această sărbătoare. A fost scrisă în apropierea Crăciunului de la 1600… Personajele amuză spectatorii și intuim că nimic grav nu se va întâmpla în cele din urmă, în ciuda tuturor evenimentelor neaşteptate. Toate încurcăturile vor fi rezolvate şi piesa se va încheia într-un echilibru perfect al armoniei şi al dragostei. Profunzimile psihologice ale unor personaje obişnuite, identităţile confundate ale personajelor au făcut întotdeauna deliciul publicului contemporan. Așa s-a întâmplat și în montarea Bulandrei târgoviștene, într-o poveste plină de umor și de peripeții, pe care inteligența rezolvărilor scenice (ale unei regizoare de clasă, sigură pe mijloace și intuiții) a recomandat-o ca pe un veritabil eveniment teatral al scenei românești, ca să zicem o vorbă mare.
Actorii… Sunt tineri, cei mai mulți, struniți, ca să spun așa, de un maestru de ceremonii. Viola e jucată de Laura Vasiliu, revenită pe scena care a consacrat-o, e diafană și gingașă, e mai greu atunci când i se cere și altceva, dar încearcă să domine năvala cuvintelor. Malvolio este Liviu Pintileasa, e sclipitor, mi-a amintit de Ogășanu de acum (ehe!) peste 40 de ani, din montarea Bulandrei de capitală. Sir Toby… Un Liviu Cheloiu în rolul cel mai bun pe care l-a făcut aici, la Târgoviște, umple scena, dirijează o muzică sforăitoare, bagheta lui mișcă instrumentele și vocile, e dominant și iscoditor. Lângă el, Sir Andrew, adică Puiu Jipa… Pare că descoperă acolo, pe scenă, cine e și ce vrea, mereu în ultima clipă. Năvălește peste spectatori, umbra i se întinde până departe, dispare în fericirea din sală a oamenilor care descoperă totul, aerul, lumina, valurile din fundalul scenei. Și ceilalți, toți au fost în aceeași poveste, la locul potrivit.
A fost un spectacol seducător prin savanta şi organica alternanţă a nivelurilor de lectură, prin orchestrarea subiectivă a temelor shakespeariene, prin ambiguitatea identităţii personajelor. A rămas obsedantă, chiar și după spectacol, imaginea scenei pe care erau ridicate un colț de corabie eșuată, valurile albastre și puntea care sta să intre în sală, dincolo, către spectatorii care au umplut spațiul. Era timpul să mergem acasă, noi, martorii poveștilor, era ceasul al doisprezecelea, din a douăsprezecea noapte. Aşa că mai era timp de un ultim joc, de-a dragostea, de-a îndrăgostiţii. Personajele au fost invitate să intre în scenă şi să iubească. Poate cel mai evaziv text shakespearian, cel mai permisiv totodată, care lasă loc imaginaţiei să se desfăşoare şi invenţiilor să ne spună povestea, aşa încâlcită şi mozaicată cum a fost scrisă de Will, a găsit pe Bulevardul Castanilor o lectură seducătoare, a unei DOAMNE venită de la Londra… Aici, la Târgoviște…
De altfel, A douăsprezecea noapte nu e deloc un text cuminte. Are atâtea personaje care se încurcă şi se descurcă, ritm când de comedie, când de dramă, farse, travesti, toate gata să fie dozate pentru a spune povestea acestui final de pomină, încununat cu trei nunţi şi o singurătate. Când montezi această piesă, ai voie, mai mult decât la oricare alta, să nu fii cuminte. Ceea ce s-a întâmplat cu măsură și imaginație… Iar spaţiul a fost definit clar, prin decorul purtând marca McRanin… Altfel, de ce s-ar îndrăgosti Orsino şi Olivia în câteva secunde şi de ce ura se transformă în iubire de la o replică la alta? Pentru că aşa a scris autorul? Bine, dar de ce? Tot ceea e așezat pe scenă a încercat să ne dea un răspuns, chiar dacă, uneori, a reușit mai puțin…
Și astfel, o noapte ca toate celelalte, a douăsprezecea la număr, calmă, cu lună ascunsă în toamna caldă şi bucuria de a vedea o poveste despre dragoste, despre îndrăgosteală, despre îndrăgostiţi a deschis la Teatrul „Tony Bulandra” o serie pe care o bănuiam impunătoare și plină de noi surprize. Cine ar mai fi crezut, după izgonirea meschină a celui care a creat noul teatru din Târgoviște, că istoria se mai poate întoarce? Și totuși…
Di Trevisa reușit aproape totul, adică o reconstituire in imagini – și de aici, cred, și un plus de emoție, de tulburare – a timpului pe care regizoarea și trupa l-au petrecut acolo, împreună, în repetiții, pe scenă, pe holurile teatrului, un fel de regrupare mai elegantă. S-a creat, astfel, un soi de mister, de agitație animată doar de încurcături, de dorințe și senzualități care au palpitat într-o lascivitate naturală. Regizoarea a mutat complet accentele, interesul și miza. Aici era seva piesei, în savoarea cu care Sir Toby aranja viitorul nepoatei cu Sir Andrew – în spectacolul nostru o caricatură, o paiață ridicolă, cu un Corneliu Jipa dominator și spumos – negociind, practic, mâna nepoatei pentru sumele acoperitoare băuturii lui și a slujitorilor Maria, Fabian si Feste, acompaniatorii și complicii lui. Fraierul Sir Andrew a fost sursa distracției.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
