Atât de stăruitoare este atmosfera câmpiei în mințile celor care au citit romanul ”Ciulinii Bărăgănului”, încât numele lui Panait Istrati (1884–1935) este cel mai probabil pentru cititorii lui echivalentul acelei imagini cu uriașii bulgări de ciulini purtați de vânturi peste șesurile sterpe brăilene. Dar acest romancier atât de original și aparte, cu o viață atât de tumultuoasă și zbuciumată, a fost și un fervent promotor în prima parte a vieții a ideilor comunismului. Desigur, avea să se vindece.
Venit pe lume în portul Brăila, Panait Istrati a fost fiul unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis. Tatăl l-a părăsit la 9 luni, iar viitorul scriitor și-a petrecut copilăria săracă în comuna Baldovineşti din apropierea oraşului Brăila. Neavând tată și cu o mamă săracă, nu a reuşit să urmeze decât ciclul primar. Nevoit să se întrețină singur, a lucrat mai întâi într-o cârciumă, apoi la o brutărie, vânzător ambulant, dar și hamal.
Adolescentul Panait Istrati (numele său adevărat este Gherasim Istrate) citea enorm, uimindu-i pe toți cei cu care lucra. Nu avea nimic în comun cu ei, în afară de sărăcie. Avea și o voință de fier, tot în perioada adolescenței închizându-se efectiv în casă timp de o lună pentru a învăța franceza.
Șansa lui a venit într-o zi când s-a angajat cărbunar pe un vapor. De aici a început aventura. A vizitat multe din orașele faimoase ale lumii: Cairo, Napoli, Istanbul. În timpul călătoriilor, citeşte la fel de mult şi munceşte din greu.
Întors la Brăila, este atras de doctrina Partidului Comunist şi este implicat în stingerea unei revolte a hamalilor. Ameninţaţi să rămână fără loc de muncă din cauza unei maşini pentru transportarea bagajelor şi a mărfurilor, aceştia au pornit o adevărată revoluţie. Panait Istrati i-a temperat printr-un discurs bine alcătuit.
Furat de ideile comunismului, Istrati a susținut din plin extinderea acestuia. A făcut la noi ceea ce scriitorii Nikos Kazantzakis și Romain Rolland au făcut în țările lor.
Crescut în sărăcie, era normal ca Panait Istrati să susțină o orânduire în care toată lumea avea promisiunea unui loc de muncă și a unei vieți cu șanse egale de reușită. Dar după ce a vizitat de două ori raiul promis al URSS-ului și a fost surprins să constate că și acolo există bogați și săraci, că propovăduita fericire socială este o minciună, și-a dat seama: comunismul nu era ce visase el. Dezamăgit, a încercat să publice o scriere în această direcţie, plină de amărăciune şi reproş la adresa celor care au distrus bazele comunismului clasic, în care încă mai credea. Mentorul său, Romain Rolland, a fost îngrozit de paginile pe care Istrati le-a scris contra comunismului din Rusia. Iată ce-i spunea într-o scrisoare: ”Nimic din tot ceea ce s-a scris de zece ani încoace împotriva Rusiei, din partea duşmanilor ei înrăiţi, nu i-a făcut atâta rău cât îi vor face aceste pagini. Doresc ca pe viitor să nu te mai ocupi niciodată de politică, nu eşti făcut pentru ea”.
Istrati a simţit că nu mai poate avea încredere în scriitorul francez şi a decis să povestească în ”Spovedanie pentru învinși” – tradusă prima dată în limba română cu titlul ”Spovedania unui învins”*) – toate ororile văzute în Rusia comunistă.
Comuniștii francezi, vechii săi prieteni, l-au acuzat că este fascist, fapt care l-a șocat pe autorul ”Ciulinilor Bărăganului”. Însă el văzuse fața adevăratului comunism, așa că nu-și mai schimbă ideile. Nu poate decât să se considere un om trădat în visele și idealurile sale. Tot în ”Spovedanie pentru învinși” Istrati scria: ”Frumosul înseamnă lupta împotriva mârşăviilor şi crimelor epocii. Nu se poate vorbi despre frumos în mijlocul unei omeniri care se sfâşie. Nu mai cred în nici un «crez», nici o idee, nici un partid, în nici un om. Eu nu mă uit la ce spun oamenii, ci la ce fac oamenii”.
Panait Istrati s-a stins din viaţă singur, fără prieteni, la Sanatoriul Filaret din București pe 16 aprilie 1935. Cu doi ani înainte de a muri, a publicat eseul ”Omul care nu aderă la nimic”.
___________
*) ”Spovedania…” a apărut în antologia ”Vers l’autre flamme – Confession pour vaincus” (”Spre altă flacără – Spovedanie pentru învinși” (Paris, Éditions Rieder, octombrie 1929), alături de alte texte de Panait Istrati (”Après seize mois dans l’URSS”, impresiile sale în urma călătoriei în URSS). După cum afirmă Panait Istrati în Nota autorului, ”cele trei cărţi care apar sub titlul Spre altă flacără sunt scrise în colaborare, fiecare cu profilul ei. Dacă le public cu numele meu, nu este decât temporar; de asemeni, fiindcă le semnez cu amândouă mâinile, nu pentru a-mi însuși ideile lor, ci ca să le asigur difuzarea în librării.” Antologia este alcătuită din trei volume, primul aparținându-i integral lui Panait Istrati, al doilea (”Soviets 1929”), redactat de Victor Serge; al treilea (”La Russie nue”), de Boris Souvarine. În limba română, ”Confession pour vaincus” a fost tradus de P. Ioanid (Ion Pas) cu titlul ”Spovedania unui învins” în 1933. În 1990, a apărut la Editura Dacia o nouă traducere, ”Spovedanie pentru învinși”, aparținându-i lui Alexandru Talex.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
