În ultimii ani, ne-am obișnuit ca filmele românești să fie premiate la festivaluri internaționale. Cinematograful românesc a fost însă apreciat și în vremurile sale de început. Exemplul în avem în filmul documentar intitulat ”Noi (Evoluţia şi misiunea poporului român: din cartea vieţii neamului românesc)”, care a fost medaliat cu aur la bienala de la Veneția din 1942.
Era un film despre frumusețile și valorile României, regizat de Ion I. Cantacuzino, la cererea expresă a ministrului de propagandă de atunci, Mihai Antonescu.
În cartea sa de amintiri, ”Întâlniri cu cinematograful”, Ion I. Cantacuzino povestește că scenariul fusese întocmit după indicațiile ministrului, care a adnotat manuscrisul cu mâna sa. Filmul era o îmbinare de stampe, gravuri, monumente, locuri și scene istorice, menite să evoce istoria României. Regizorul mai scrie în amintirile sale că o parte din secvențe au fost luate dintr-un alt film al său, intitulat chiar ”România”. Alte documentare din filmoteca existentă la Oficiul Național al Cinematografiei au fost și ele folosite. ”Transilvania”, ”Bucovina”, ”Petrolul” sunt doar trei dintre filmele documentare utilizate de regizor.
Aflăm din amintirile celebrului om de cultură că pentru realizarea filmului au mai fost apoi trimiși pe teren operatori ca să ia imagini noi din teren, dar faptul că era iarnă și peste țară trecuse războiul se vedea în imagini, iar lucrul acesta îl nemulțumea pe Ion I. Cantacuzino. Cu toate acestea, filmul a fost găsit merituos la secțiunea culturală a bienalei venețiene și a fost premiat.
Ion I. Cantacuzino a trăit între anii 1908 – 1975, a fost fiul actriței Maria Filotti și al inginerului Ion Cantacuzino. Nici cineastul, nici tatăl său nu trebuie confundați cu bunicul lor, tot Ion Cantacuzino, acesta din urmă fiind marele savant biolog, al cărui nume îl poartă Institutul de seruri și vaccinuri din București.
Ion I. Cantacuzino și-a dedicat câțiva ani din viață doar pasiunii sale pentru arta cinematografică, regizând filme, scriind cronici de film, articole de istoriografie cinematografică, dar cum a studiat și medicina, în cea mai mare parte a vieții sale a fost medic psihiatru și psiholog. După al doilea război mondial, din postura de medic, Ion I. Cantacuzino a tratat un pacient care fusese legionar. Sub acuzația că a ascuns autorităţilor acest lucru, a fost condamnat de autorităţile comuniste, executând o parte din pedeapsă la Jilava. Eliberat cu greu la intervenţiile mamei sale, Maria Filotti, în 1951 a fost rearestat şi anchetat în beciurile Securităţii bucureştene ”pentru crime împotriva umanităţii”.
”Uzina de basme”, ”Întâlniri cu cinematograful”, ”Note pentru azi”, ”Momente din istoria filmului românesc” sunt doar câteva dintre titlurile de cărţi şi studii publicate de Ion I. Cantacuzino, un artist și medic care a făcut cinste renumitei sale familii.
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
