Bună ziua, Oameni Mari!
Azi nu am mers la grădiniţă. E vacanţă. Până să ies la joacă, după ce mi-am hrănit prietenii din ţarc şi din coteţ, am răsfoit alfabetarul cu multă atenţie. Am învăţat literele E, L, N şi Y.
Cu ajutorul lor a fost foarte uşor să scriu cuvântul ELENY, adică Zburlita.
Nici nu ştiu când am învăţat literele U şi C şi am scris Luciana, adică Perluţa. Pe A şi I le ştiam. Ce mi-o fi venit, nu ştiu! Alte cuvinte nu mi-au venit în gând să scriu. Prea era ocupată mintea cu aceste cuvinte… Oare, numai mintea?… Offf! Hai, la joacă!
În stradă erau toţi, adică gaşca mea. Parfeu a adus o minge găsită pe unde caută cu taică-su sticle de plastic şi fier vechi. Cam dezumflată ea, dar bună de jucat. Şi Parfeu a propus să jucăm fotbal. Ei na! Cine cu cine?
– Fetele cu băieţii, a găsit Zburlita soluţia.
– Care fete, că eşti singură?! se miră Parfeu.
– E şi Luciana. Uite-o!
Îmi venea să-mi dau o palmă. Cum de n-o văzusem?
– Bine, fetelor! Să jucăm fotbal, spuse Parfeu făcându-mi cu ochiul.
Am improvizat două porţi din nişte pietricele şi pe Tatalai l-am pus arbitru. I-am dat un fluier găsit de mine prin pod. A început să fluiere aiurea la noi de-a ieşit tanti Raţa şi s-a răţoit la el. Bietul Tatalai! Era să înghită fluierul. I-am spus să fluiere şi el mai încet şi când trebuie.
A fost simplu să le dăm primele două goluri. Pasă la pasă, o mică driblare şi gooool!
Ne ajuta şi mingea. Când îi dădeam un şut în sus, cădea fleaşcă jos. Se dezumfla. Parfeu ştia şiiii… trăgea un şut drept în poarta fetelor.
Zburlita şi Perluţa s-au retras două minute pentru a discuta. Am continuat. Mingea era la ele. Zburlita a venit drept spre mine şi mi-a spus:
– Tu ştii, Lipovene, că eşti grozav? Vreau să te sărut!
Şi m-am oprit. Meritam, nu?
Perluţa a profitat şi ţuşt, un gol la noi în poartă. Cu Parfeu a fost mai simplu. Perluţa s-a apropiat de el cu mingea şi când a ajuns la poarta noastră i-a arătat în sus o păsărică.
Fraierul s-a uitat! Normal că ne-a mai dat un gol. Şi uite aşa, am primit zece goluri de la fete. Cu şmecherii. Tatalai stătea pe malul şanţului şi râdea de se prăpădea. Muream de ciudă. Să ne bată pe noi fetele! Hm!
Perluţa a observat că am pus botic, a venit la mine şi m-a sărutat. Zburlita pe Parfeu, apoi pe Tatalai căruia i se înroşiseră urechile de ziceai că-i opărit. Ne-au sărutat de ne-au ameţit şi ne-a trecut rapid supărarea. Ce-i aia?
Aşa sunt prietenii! Nu se supără pe nişte nimicuri ale jocului. Chiar dacă e cu păcăleli.
Cu drag, Copii Mari! Pupici!
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
