Stăteam și mă gândeam că toate proverbele, zicerile, zicătorile sunt esența gândirii milenare a unui popor și ele au perfectă acoperire și în realitatea mileniului trei. De ce spun asta? Poate fiindcă viața îți dă prilejul să ajungi la concluzia că oamenii, noi, cei de azi, am ”păstrat” în gena noastră, pe lângă lucrurile minunate, moravurile și năravurile, unele detestabile, care au fost taxate de inteligența poporului. Acum câteva zile am pornit de acasă, din cartierul de vest, spre mai multe destinații, vreau să spun cu mai multe probleme de rezolvat și cum parcatul mașinii prin centrul Capitalei, dar și oriunde în București, este o problemă cu multe necunoscute, am hotărât să iau autobuzul, că aveam mai multe șanse să ajung repede la destinație, scăpând de corvoada căutării unui loc de parcare.
În stația de vizavi de Parcul Drumul Taberei sunt două bănci pe care oamenii se așază, așteptând autobuzele. Ei, pe una dintre bănci, stătea tolănit un bărbat cu șapca trasă pe ochi, cu sticla de bere de doi litri, goală, evident, și nu mică mi-a fost mirarea dar și mânia atunci când individul cu pricina, din poziția culcat și-a scos ”bărbăția” și îndreptând-o către cei care treceau grăbiți sau nepăsători, a ”spălat” trotuarul, râzând de isprava lui. În jur erau și bărbați care se uitau ca la comedie, fără să spună nimic, chiar și atunci când eu l-am apostrofat, sigur, suficient de tare ca să audă și ceilalți, care ceilalți nu au mișcat un deget, nu au scos un sunet, ca să nu spun că aveau gura de pomană. Cei care treceau ”își înmuiau” încălțările în băltoaca respectivă, se uitau lung, de deasupra băltoacei și dispăreau. Individul se uita și râdea. Era stăpân pe situație, se simțea puternic, era fericit că oamenii treceau ca oile și nu aveau curajul să scoată un sunet. Ce conta o voce, o femeie acolo, care dădea din gură, fiindcă nimeni nu o asculta! A, am omis să vă spun că avea o sacoșă în care am zărit o altă sticlă de doi litri de bere. Probabil că a urmat o altă repriză, cu alți gură-cască, cu alții care au trecut prin băltoacă etc. Când l-am apostrofat, am sperat că măcar un singur om mi se va alătura. M-am înșelat. Păi, cum așa? E vina mea dacă am crezut că oamenii au devenit mai exigenți, mai ”cetățeni” ai acestui oraș urâțit de alți oameni și de năravurile lor. Cum s-ar spune: năravul din fire…
Vezi arhiva rubricii Năravul din fire de Pușa Roth
