Știri: Corul „Madrigal” cântă bebelușilor și îi invită pe părinți să facă același lucru (3 iunie 2023, București)

27
Madrigal for Babies_Afis

logo rubrica musica leviathan.roCorul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori – bebelușilor (0 –12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul Madrigal for Babies este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și va avea loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11.00, la Circul Metropolitan București (Aleea Circului 15). 

Biletele la eveniment pot fi achiziționate online, pe platform Bilete.rowww.bilete.ro/madrigal-for-babies/

Concertul, dirijat de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului „Madrigal”, face parte dintr-un proiect mai amplu, realizat în colaborare cu pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu, președinta Asociației Române de Muzicoterapie, specialist muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charité din Berlin, doctorandă a Universității de Arte din Berlin, subiectul cercetării ei fiind muzicoterapia.

Bazat pe studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor între 0 și 12 luni, precum și asupra femeilor însărcinate, concertul oferă părinților ocazia unică să cânte alături de Corul „Madrigal” melodii cu efecte benefice asupra celor mici. Organizatorii au ales special cântece care stimulează limbajul, abilitățile de ascultare și memorie, captează atenția bebelușului, îl invită la joacă sau îl liniștesc și îl pregătesc pentru somn.

În programul Madrigal for Babies se regăsesc lucrări îndrăgite precum Somewhere Over the Rainbow, Greensleeves, Moon River, Cântec de leagăn și alte piese recomandate pentru o bună dezvoltare a bebelușilor.

Cercetările în domeniul muzicoterapiei arată cum fredonatul muzicii contribuie la creșterea stării de bine, atât a bebelușului cât și a părintelui. Fie că este vorba de cântat sau ascultat împreună cu cel mic, muzica recomandată de muzicoterapeut are efect de calmare, de reglare a emoțiilor și de conectare între părinte și copil.

La crearea unei atmosferei blânde, va contribui și punerea în scenă a evenimentului, cu un design de lumini colorate, proiecții simple și elemente de percuție, adecvate pentru copii. De asemenea, spații separate pentru alăptarea și schimbarea bebelușilor vor sta la dispoziția spectatorilor. Regia evenimentului este semnată de Emil Pantelimon, design-ul de lumini aparține lui Alin Popa, iar Dorin Popovici creează proiecțiile video.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu AsociațiaHYPERLINK “https://www.muzicoterapie.com/” Română de Muzicoterapie, Universitatea Națională de Muzică din Bucureștiși se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se desfășoară pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelenţă în muzică şi diplomaţie prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanţei artistice naţionale, dar şi al relevanţei culturale şi de imagine a României în lume.

Parteneri: Senatul României, Institutul Cultural Român, Compania Națională Aeroporturi București, Opera Comică pentru Copii, UNIMIR, USAMV Cluj-Napoca, Vinea Apoldia Maior, Televiziunea română 

Recomandat de Europa FM      

Parteneri media naționali: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, Național TV, Munteanu, PlayU.ro, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

Parteneri media locali: Monitorul de Făgăraș, MyTex Brașov, Monitorul Expres, News Brașov, Radio Star Făgăraș, Punctul, Zi de Zi, I like Cluj, Cluj4Ever, cluj.com, Radio Renașterea Cluj, Bihoreanul, Crișana, Info Oradea.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul „Madrigal” a susținut mii de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

După 60 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Programul Național Cantus MundiHYPERLINK „https://cantusmundi.com/” este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.800 de coruri. Peste 63.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Biroul de presă

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Arhiva Corul Madrigal

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.