Vineri, 4 mai 2018, ora 12.00, la sediul Revistei Literare ”Orizont” din Timișoara va avea loc lansarea volumului de poezie ”Sunet în re minor”/D minor sound” de Ana Pop Sîrbu, ediție bilingvă, română-engleză. Moderatorul evenimentului: Cornel Ungureanu. Prezintă: Simona Constantinovici, Ilie Gyurcsik, Florin-Corneliu Popovici, Claudiu Arieșanu. Prefață de dr. Florin-Corneliu Popovici, traducere, postfață și editare: dr. Aba-Carina Pârlog. Tehnoredactare: Daniela Florian și Loredana Bradea. Coperta I: Michael Cheval, ”Sounding silence”. Coperta IV: dr. Ilie Gyurcsik. Volumul a apărut la Editura David Press Print, Timișoara, 2018.
Șerban Cionoff despre volumul ”Sunet în re minor”/Sound in d minor” de Ana Pop Sîrbu:
Lumina ascunsă a șoaptei galactice
Mărturisesc de la bun început: nu sunt critic literar! Nici ca îndeletnicire și nici ca veleitate. Dar asta nu mă împiedică să mă supun ritualului statornicit de G. Călinescu și anume de ”a trișa, visând, în marginea textului’’. De aceea, ori de câte ori am prilejul, încerc să transcriu într-un colț stingher de pagină reverberațiile paginii de lectură. Mai bine zis, ”lumina ascunsă” a stihului și ”șoapta galactică” pe care acesta o mărturisește.
Am ales anume cele două tulburătoare expresii – ”lumina ascunsă” și ”șoapta galactică” – , pe care ni le-a dăruit poeta Ana Pop Sîrbu, pentru că ele concentrează și definesc un univers al poeziei de o rară densitate și profunzime. Un aparte univers al poeziei despre care, printr-o fericită împrejurare, l-am întâlnit încă într-un precedent volum al autoarei și cu care, iată, ne reîntâlnim cetind noua sa carte ”Sunet în re minor”.
De ce ”sunet în re minor”? Ne-a spune Ana Pop Sîrbu însăși în această poemă care dă nu numai titlul, ci și stabilește coordonatele sufletești ale acestui nou excurs în căutarea eului mereu pierdut, mereu regăsit și din nou pierdut spre a da sens și durată efemerei aventuri, numită atât de prozaic și, totuși atât de plin de speranță, existență: ”Femeii i-a căzut călimara/ Pe dantelă./ Continuă să-și țină/La încheieturi/ Jumătate de vârstă./ Poartă pe deget un sigiliu/ Și flecărește./ Istoria trece pe lângă ea/ Ca pe lângă o foaie de dictando./ Ceasornicul mai bate,/ Tălăngile se mai aud,/ Recolta mai așteaptă,/ Doar ea își strânge tare/ Dantela pe piept”.
De bună seamă, cititorul se va întreba de ce tocmai cu acest peisaj static și, până la urmă, descurajator alege Ana Pop Sîrbu să își statornicească spațiul atemporal în care vrea să ne introducă și cu care, poate, ar dori să ne facă părtași. Răspunsul îl dă tot ea, poeta, atunci când trece de pragul aparențelor și ne înseamnă să întrezărim adevăratul chip al eroinei sale. Sau, poate, al ei înseși: ”Ea are brațele /Învelite în poeme/ Litere/ I se întipăresc pe obraz./ Foșnete corozive,/ Necruțătoare./ Nici mierle,/ Nici privighetori/ Nu mai sunt./ Viața repetă semne./ Drumul continuă./ Literele îi zgârie inima./ Eu îl am în mine pe Apollo/ Cu care oficiez într-un templu secret”.
După care, într-o succesiune ce ține de ordinea imanentă a lucrurilor, vine și această decodificare a universului lăuntric al poematicei ființe: ”Femeia strânge bătăliile finale./ În loc de cămăruță, /Vede un cer./ E umilă,/ Dar dezgroapă zeii./ Cântă din flaut,/ Se teme de Oedip și de Sfinx./ Deși țara-i pustie,/ Ea pășește pe drumul/ Ce duce spre Teba./ Din când în când,/ Desenează noi linii”.
Aici, în acest ”Acord” (aș zice numai în aparență ”final’’) avem și cheia titlului cărții. Sau, mai bine zis, una dintre posibilele chei ale sale. Reunind stihul, acordurile flautului și liniile desenului, eroina Anei Pop Sîrbu regăsește, reface și exprimă, de fapt, însăși ideea de sincretism al artelor. Adevăr pe care, în prefața volumului, dr. Florin-Corneliu Popovici îl exprimă cu fidelitate: ”Sunet în re minor e o colecție de cuvinte, semne grafice și sunete în cheie simbolică și cu o cheie, o panoplie de simfopoeme.” Și mai departe: ”«Acustica»” poemelor Anei Pop Sîrbu e dată prin punerea cuvintelor (cu muzicalitatea și sonoritatea proprie) pe portativ. Ceea ce rezultă e lirism acustic.”
Idee pe care, la rândul meu, o împărtășesc și de la care pornind, aș merge spre o explicație mai amplă sau, poate, mai aproape de imboldul secret al acestei construcții poetice. În sensul că, punând în act năzuința de a accede la acest sincretism al artelor, poeta Ana Pop Sîrbu vrea și reușește să atingă miracolul ordinii cosmice, pe cel al armoniei galactice. Nu poate fi atunci, deloc întâmplător, dacă una dintre poemele memorabile ale cărții de față se numește chiar ”Galactică”. Iar aici avem sensul însuși al aventurii sale lirice: ”Iubirea e Calea Lactee,/ Se rostogolește spre Sud./ Tăind aerul cu răsuflarea ei./ E poemul pierdut,/ Ce se deschide neștiutor,/ Tunelul prin care trec/ Păsările călătoare,/ E vremea târzie și primejdioasă/ Ce învață izvorul să curgă/ Pe același drum./ E scrierea ultimului gând./ Proscris, rătăcit, boem./ E o povară irosită,/ Ascunsă, străină,/ Ca ziua de ieri,/ Ca ziua de mâine…”
Aceasta fiind, așadar, ordinea lăuntrică a universului poematic al lirismului acustic pe care îl reconstituie poeziile Anei Pop Sîrbu era, zic eu, de la sine înțeles că o asemenea sinteză între ritm, formă, sens și eufonie își aștepta și transferul într-o altă limbă. De data asta, în limba engleză, ceea ce, de bună seamă, ar putea fi doar un început. Fiind, însă, cu certitudine, un demers pe cât de ambițios, pe atât de pretențios, la care s-a încumetat dr. Aba Carina-Pop, cea care îl și rezumă și îl certifică: ”Traducerea volumului Sunet în re minor este o ocazie de a studia diferențele dintre perceperea realității care se sustrage concretului în lumea lirică din textul limbajului sursă, spre deosebire de cea a limbajului țintă.” Evidență, în completarea căreia vin și notațiile conf. dr. Ilie Gyurcsik, în spiritul analizelor lui Umberto Eco, privind cazul vehiculării unor conținuturi încă insuficient diferențiate semiotic printr-o inventivitate creatoare de noi reguli de organizare a expresiei. Împrejurare în care este de la sine înțeles că nu va fi vorba decât despre anumite creații literare în care expresii și construcții poematice cu adevărat originale, dar, în aceeași măsură, viabile, fac cunoscute frumuseți și prețuri noi ale însuși universului poeziei.
Aspirând și reușind să își așeze eul liric pe acea scânteie cosmică, privilegiu care îi conferă identitate și unicitate și antrenând în tentativa sa pe cât de ambițioasă, pe atât de fascinantă formule de expresie artistică al căror orizont de întâlnire l-a sesizat cu o rară înzestrare, Ana Pop Sîrbu face, prin cartea sa ”Sunet în re minor”, dovada unei înzestrări cu totul aparte care îi certifică un loc distinct și distins în poezia românească.
Scriam, la începutul acestor însemnări, că nu sunt critic literar și că nici nu doresc să fiu. Ceea ce, însă, nu vrea să însemne că refuz acele faste ocazii în care o pagină de carte mă provoacă să trișez, în felul meu, visând pe marginea sa. Dând, poate și mai ales, dacă nu forțez nota, o posibilă confirmare conceptului de ”operă deschisă” pe care l-a lansat, prin 1962 parcă, Umberto Eco. Concept și, până la urmă, etalon al valorii căruia îi răspunde cu brio această nouă carte a Anei Pop Sîrbu. Mai multe nici nu văd ce aș mai avea de spus și, cu atât mai puțin, de scris…
