„În pustietatea cuvintelor” (78) de Nicolae Lotreanu

53
nicolae lotreanu al treilea ochi

logo al treilea ochiRânjetul ignoranței

Vă mai amintiți? Vă întorceați de la școală cu câte o revelație și ardeați de nerăbdare să o împărtășiți vreunui adult hârșit într-ale ignoranței! Erați întâmpinat cu un rânjet: taci mă, țâcă! Sau meri, mă!!

Mai târziu avea să vă biciuiască zâmbetul rânjit cu superioritate al expertului, încremenit în propria-i competență și ignorant în toate celelalte.

Noi românii am avut „norocul” să ne rânjească un președinte, și el expert în supraviețuire și ignorant de rang înalt în cele ale umanului neprihănit.

Mai nou, o armată de neisprăviți, simulanți ai Occidentului și ignoranți desăvârșiți într-ale sufletului, au ajuns să ne conducă țara și să ne pustiască viața.

Mâine, poimâine, ignoranța și fudulia vor lătra la noi pe toate cărările!

• Cu cine ești contemporan? Ca să știu cine ești!

• Cu cât știi mai puțin, cu atât te crezi mai deștept. Un ignorant e convins că știința lui este suprema cunoaștere.

• Firescul este o culme a frumosului!

• Mama este primul dumnezeu din șirul lung al celor pe care îi căutăm de-a lungul vieții. Acolo găsim răspunsuri elementare!

• Ne-am plâns, și ne mai plângem, de viclenia istoriei, dar nu ne plivim grădinile de buruienile ignoranței.

• Conștiința este câmpul cultivat de Dumnezeu. Nimic nu o întrece în vastitate.

• Ni se pare că nu există lumină fără întuneric. E adevărat, nu vedem lumina fără întuneric. În realitate, însă, nu există decât lumină în felurite moduri!

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.