6. În loc de concluzii…
Am adunat aici câteva exemple de celebrități care au mărturisit că au sindromul impostorului.
Emma Watson: „S-ar zice că, pe măsură ce devin tot mai bună, asta îmi sporește tot mai mult sentimentul de neadecvare și atunci îmi spun: oricând, cineva ar putea să-și dea seama că sunt de o impostură crasă și că nu merit nimic din ceea ce am făcut.”
Antoine de Caunes: „Am avut întotdeauna un sentiment adânc de mistificare. Am impresia că oamenii se înșală în privința mea, că mă cred suficient de competent încât să fac niște lucruri care pe mine mă sperie îngrozitor. Totdeauna mi-a fost teamă că secretul meu va ieși la suprafață.”
Louise Bourgoin: „Port în mine, adânc înrădăcinat, complexul că nu provin de la Conservator, ci din televiziune. Sunt zile în care îți spui în sinea ta: «Sunt impostura întruchipată». Sau îți spui chestii îngrozitoare de genul: «M-am născut într-un ceas rău», sau «Nu provin dintr-un mediu bun».”
Maya Angelou: „Am scris unsprezece cărți, dar de câte ori trebuie să încep o pagină nouă, mă paralizează ideea că sunt un scriitor depășit, din vremuri trecute; că, până la urmă, oamenii își vor da seama că eu mă uit la o lume în care nu mai trăiesc…”
Kate Winslet: „În fiecare dimineață, înainte să plec la filmări, îmi spun că nu mai sunt pe val, că nu sunt la înălțimea rolului meu și că toată lumea își va da seama de asta la un moment dat.”
După conștientizare, soluția ar fi întreruperea ciclului impostorului? Iată și întrebarea: cum ajung unii oameni să construiască ficţiuni şi să promită minuni pe care nu le pot face? Și nu, aici nu e vorba despre călinii sau simionii noștri, e o cauză palidă și absconsă. Și secantă, cum zicea un epistemolog de la noi…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
