Primul praznic Împărătesc cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc este Intrarea Mântuitorului în Ierusalim sau Floriile, sărbătorit cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Această zi amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale.
De cele mai multe ori, termenul Florii este legat de mitologia romană, crezându-se că ar proveni de la Flora, zeița florilor, dar și a rodirii cerealelor, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie. Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți.
Ne întrebăm, apoi, ce legătură are această sărbătoare cu florile, având în vedere că Sfânta Scriptură nu ne vorbește decât despre haine și ramuri în pericopa referitoare la Intrarea Domnului în Ierusalim (Matei 21, 8). Explicația are legătură cu un obicei desfășurat în Constantinopol și atestat documentar prin secolul al X-lea, în cadrul căruia participau aproape toți demnitarii orașului. Astfel, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913–959), în lucrarea sa De cerimoniis, consemnează faptul că, la acest praznic, împăratul le oferea demnitarilor lumânări, cruci din argint și încă un dar: „Membrii senatului intră unul după altul în Biserica «Sfântul Dimitrie» (din Constantinopol, n. r.) şi fiecare dintre ei primeşte, din mâinile împăratului, câte o ramură de palmier, de marghilan sau de alte flori frumos mirositoare, după sezon.”
Evident, rânduiala acestei ceremonii nu a rămas doar între zidurile capitalei Bizanțului, ci s-a transmis mai întâi în Apus, apoi în Răsărit, fapt confirmat și de Stihira glasului al VI-lea din cadrul Vecerniei Floriilor:
„Astăzi, harul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat și toți, luând Crucea Ta, zicem: Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime”
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, substantivul la plural – Florii – a fost din ce în ce mai des utilizat, la început în textele literare, iar mai apoi în cărțile de cult, intrând în vocabularul uzual al vorbitorilor și în numeroase locuțiuni și expresii.
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca fiind simboluri ale biruinţei și, de aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri. Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă, devenind semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa. Tot cu acest înțeles sunt amintite ramurile de finic și în cartea Apocalipsei:
„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.” (Apocalipsa 7, 9).
Obiceiul stâlpărilor sau al ramurilor de salcie aduse de credincioşi în fața Sfântului Altar este menționat și în primele cărți de cult din țara noastră. Asftel, Moliftelnicul de la Alba Iulia din 1689 numește Sărbătoarea Floriilor „Dumineca florilor pe sălcii”, iar în Liturghierul Mitropolitului Dosoftei, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor se numește „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”.
Până în zilele noastre, urmând modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică, preotul să binecuvânteze ramurile de salcie. Deși în Sfânta Scriptură citim că Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim cu ramuri de finic, în funcţie şi de clima ţării în care s-a statornicit această tradiție, s-au folosit şi alte ramuri: de salcie, măslin sau chiar liliac. Tradiţia spune că poporul român a ales salcia, deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în faţa Mântuitorului lumii.
Sursa: Doxologia
Echipa Leviathan urează tuturor acelora care poartă nume de flori: La mulți ani!
